Elevul Dima dintr-a șaptea – Mihail Drumeș (recenzie)

Autor: Mihail Drumeș

Naționalitate: română

An apariție: 1946

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Invitație la vals și Cazul Magheru 

Relația mea cu Drumeș (una cititor-autor) este una foarte bună și evoluează foarte bine. Îi place stilul acestui autor și după lectura celorlalte romane menționate mai sus, am ajuns la concluzia că l-aș putea include pe Drumeș pe lista autorilor români preferați. Ce am găsit în paginile acestui roman? Am găsit o poveste frumoasă, povestea vieții adolescentului Grigore Dima, care este surprinsă într-un mod inedit: idile mici sau mari, prieteni cu care împarte amintiri unice, pățanii cu profesorii, note mici, planificarea unei expediții pe mare, lupta pentru a rămâne elev, plus multe, multe alte elemente care fac din acest roman unul deosebit. Când am citit acest roman mi-am amintit de Romanul adolescentului miop al lui Eliade, cu care are multe în comun.

Titlul nu este unul ales la întâmplare, ci vrea să rezume existența personajului principal în jurul căruia se va concentra întreaga acțiune. Mi-a plăcut felul în care sunt narate întâmplările petrecute în școală și în afara ei, dar și felul de a fi al lui Grigore Dima, un personaj care luptă până la final pentru visele sale. Narațiunea curge frumos, cuvintele pătrund unul după altul în suflet și nu mai pleacă.

Există o anumită plăcere personală în lectura romanelor inspirate de adolescență și anii de școală care nu pot fi egalate cu nimic. Primele iubiri, primele discuții cu colegii de clasă, primele încăierări sau primele note mici sau mari nu se uită niciodată.

Vă recomand acest roman în primul rând pentru frumusețea cuvintelor pe care autorul le utilizează și pentru diversitatea trăirilor de care veți avea parte atunci când îl veți citi. Și nu uitați că vă aștept și cu o părere despre această carte superbă.

CITATE

Ceea ce azi mi se pare adevărat, mâine se dovedeşte o simplă părere. Şi nu mă pot bizui pe raţionament pentru că dragostea e prea capricioasă ca s-o cuprinzi în cleştele silogismelor. Ea n-are logica… cel mai cuminte lucru e să nu mă mai gândesc la nimic, şi… să aştept!