Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu
Naționalitate: română
An apariție: 1974
Nota mea: 5/5
Tip carte: roman polițist
De Rodica Ojog-Brașoveanu, nu mai e nevoie să vă spun deja, am citit multe cărți și mereu sunt nerăbdătoare să mai citesc câte un roman de al său. Și asta pentru că îmi place mult cum scrie și mereu reușește să mă țină în priză și cu sufletul la gură. Personajul principal al cărții este maiorul Minerva Tutovan, fostă profesoară de matematică, poreclită și Samuraiul. Este o femeie dură, extrem de inteligentă, verticală și care reușește întotdeauna să deslușească mistere imposibil de rezolvat. O admir pentru simțul acut de observație și pentru viclenia de care dă dovadă întotdeauna.
Minerva îşi măsură contrariată subalternul:
— Ia ascultă, Dobrescule! Vorbeşti ca să nu adormi? S-a stricat ceasul, s-a spart scrumiera… Chiar aşa stând lucrurile, s-ar fi folosit, până una alta, de o farfurie sau de o cutie de conserve goală, nu ar fi înşirat toată mizeria asta pe mobile. Hm! Totdeauna, dar totdeauna am considerat că elogiile nu sunt pedagogice. Amănuntul însă mai denotă şi altceva. Ce anume, Dobrescule? Dar mai repede, văd că-ţi place să stai la taclale.
Minerva Tutovan apare în 7 dintre cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu, iar eu am citit până acum doar trei dintre ele, Spionaj la mănăstire, Plan diabolic și Minerva se dezlănțuie. Personajele ultimei cărți sunt numeroase, iar acțiunea destul de complicată. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de mister al romanului, dar și schimbul de replici între suspecții unor crime. La baza romanului stă un secret, iar Minerva își ia răspunderea de a-l rezolva cât mai repede. Într-un han se află mai mulți oaspeți, printre care și Minerva deghizată. Totul este bine și frumos, până unul dintre personaje este ucis, iar altele sunt atacate din senin…
— A! Mi-am amintit! Acum mi-am amintit! Omul ăsta locuieşte într‑un bloc pe Bulevardul Ana Ipătescu. Am acolo o prietenă, Felicia, pe care o vizitez din când în când. Uşa la lift se deschide cu cheia sau cu o monedă de 15 bani. N-aveam mărunt, aşa că am aşteptat să mai urce cineva. Am urcat cu el. Cele câteva secunde cât am rămas singuri în ascensor mi s-au părut un veac. S-a uitat în treacăt la mine şi nu ştiu de ce m-a cuprins panica. Abia când a coborât am răsuflat uşurată.
Autor: Sophie Kinsella
Naționalitate: britanică
Titlu original: Wedding Night
An apariție: 2013
Nota mea: 3/5
De Sophie Kinsella, autoare de romane Chick Lit, am citit până acum Mă dau în vânt după cumpărături și Am numărul tău, iar ambele mi-au plăcut mult. Mi se par ideale pentru vacanța de vară sau pentru un weekend liniștit pe o vreme rece. Întâmplarea face să citesc zilele trecut un al treilea roman scris de această autoare britanică și să văd pe goodreads niște recenzii nu prea îmbucurătoare în care alți cititori spuneau că nu este un roman ce se ridică la înălțimea celorlalte.
— Îmi amintesc când m‑am îndrăgostit de tine. Era în ziua când ai făcut roata pe plajă. Făceai plajă pe stânca aceea, în mijlocul mării. Ai plonjat de pe stâncă şi ai înotat până la plajă şi, în loc să mergi normal, ai făcut roata tot drumul. Nu cred că ştiai că te urmăreşte cineva.
Cartea este destul de voluminoasă, are în jur de 444 de pagini (depinde și de ediție), se citește ușor, însă mie mi s-a părut mediocră. Acțiunea este un clișeu total: o tipă care vrea să se mărite, el înțelege greșit apropo-urile ei, se despart, ea se mărită cu altul, apare și sora ei care trece printr-un divorț cumplit și are și un copil…etc. Ideea este că mai mult sună a telenovelă, decât a roman. Și o telenovelă destul de siropoasă, în care limbajul obscen este destul de frecvent și de la jumătatea romanului două dintre personajele romanului sunt obsedate doar de noaptea nunții lor și ce vor face. Lucru care mie mi s-a părut enervant!
— Acum sărbătorim şi tocmai am băut şampanie şi am luat nişte gustări delicioase cu homar. Şi mâine ne întoarcem la pensiune. Şi Ben mi‑a scris o poezie de dragoste în franceză… Oftează fericită. E luna de miere perfectă.
Autor: William Somerset Maugham
Naționalitate: franceză
Titlu original: The Painted Veil
An apariție: 1925
Nota mea: 4/5
De Maugham am mai citit Catalina, Liza din mahalaua Lambeth, A tremurat o frunză și Doamna Craddock și trebuie să vă spun că încă de la primul contact cu acest scriitor clasic francez m-am îndrăgostit de stilul său. Cartea despre care vreau să vă vorbesc acum se numește Fumul amăgirilor sau Vălul pictat și asta din cauza cenzurii, fiind nevoie ca acestui roman să i se schimbe denumirea. Ideea acestui titlu are la bază niște versuri ale lui Percy Bysshe Shelley, în care viața omului este privită ca un val subțire și incert. Acest roman are în prim-plan o poveste de dragoste neîmplinită între Kitty Garston și Walter Fane, un vestit bacteriolog.
Kitty nu și-a iubit soțul niciodată, ci mereu a căutat iubirea în altă parte. Iar destinul său în mare parte tragic este prezentat cu măiestrie de marele Maugham, care reușește să împletească în 200 și un pic de pagini povești de viață inedite. Mi-a plăcut mult acest roman și mă bucur că nu am ezitat să îl achiziționez de la anticariat atunci când am avut ocazia. Nu am știu nimic despre subiectul cărții, iar coperta mi s-a părut oarecum banală. Dar cu toate acestea am cumpărat, gândindu-mă că marele clasic francez nu are cum să scrie prost. Iar bănuiala mea s-a adeverit. O carte subțirică care îți strârnește o groază de emoții și te face să pătrunzi într-un univers unic în felul său.
Blândeţea îi aduce victoria celui care tace şi siguranţa celui care se apără. Puternic este cel care se cucereşte pe sine.
Dacă m-ați întreba ce mi-a plăcut la această carte, nu cred că m-aș putea rezuma la un singur lucru: personajele, atmosfera cărții, intriga și finalul cărții sunt toate deosebite. Kitty nu duce o viață fericită, iar la finalul cărții va descoperi că trebuie să își ia viața în propriile mâini. Lucru pe care îl face cu hotărâre. Deși primește mereu lovituri crude de la destin, am admirat-o pe Kitty că nu se lasă niciodată doborâtă și că mereu găsește o portiță de scăpare. (mai mult…)