Minerva se dezlănțuie – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 1974

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman polițist

De Rodica Ojog-Brașoveanu, nu mai e nevoie să vă spun deja, am citit multe cărți și mereu sunt nerăbdătoare să mai citesc câte un roman de al său. Și asta pentru că îmi place mult cum scrie și mereu reușește să mă țină în priză și cu sufletul la gură. Personajul principal al cărții este maiorul Minerva Tutovan, fostă profesoară de matematică, poreclită și Samuraiul. Este o femeie dură, extrem de inteligentă, verticală și care reușește întotdeauna să deslușească mistere imposibil de rezolvat. O admir pentru simțul acut de observație și pentru viclenia de care dă dovadă întotdeauna.

Minerva îşi măsură contrariată subalternul:

— Ia ascultă, Dobrescule! Vorbeşti ca să nu adormi? S-a stricat cea­sul, s-a spart scrumiera… Chiar aşa stând lucrurile, s-ar fi folosit, până una alta, de o farfurie sau de o cutie de conserve goală, nu ar fi înşirat toată mizeria asta pe mobile. Hm! Totdeauna, dar totdeauna am considerat că elogiile nu sunt pedagogice. Amănuntul însă mai denotă şi altceva. Ce anume, Dobrescule? Dar mai repede, văd că-ţi place să stai la taclale.

Minerva Tutovan apare în 7 dintre cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu, iar eu am citit până acum doar trei dintre ele, Spionaj la mănăstire, Plan diabolic și Minerva se dezlănțuie. Personajele ultimei cărți sunt numeroase, iar acțiunea destul de complicată. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de mister al romanului, dar și schimbul de replici între suspecții unor crime. La baza romanului stă un secret, iar Minerva își ia răspunderea de a-l rezolva cât mai repede. Într-un han se află mai mulți oaspeți, printre care și Minerva deghizată. Totul este bine și frumos, până unul dintre personaje este ucis, iar altele sunt atacate din senin…

— A! Mi-am amintit! Acum mi-am amintit! Omul ăsta locuieşte în­tr‑un bloc pe Bulevardul Ana Ipătescu. Am acolo o prietenă, Felicia, pe care o vizitez din când în când. Uşa la lift se deschide cu cheia sau cu o monedă de 15 bani. N-aveam mărunt, aşa că am aşteptat să mai urce cineva. Am urcat cu el. Cele câteva secunde cât am rămas singuri în ascensor mi s-au părut un veac. S-a uitat în treacăt la mine şi nu ştiu de ce m-a cuprins panica. Abia când a coborât am răsuflat uşurată.

Vă imaginați așadar ce greu îi este cititorului să jongleze cu tot felul de informații, ca la final, foarte confuz, să încerce să își dea seama de ce nicio secundă nu s-a gândit la altă ipoteză. Este uimitor modul în care această scriitoare română ne pune imaginația la încercare. Deși are aproape 300 de pagini, vă garantez că nu veți lăsa cartea din mână prea mult. Chiar merită citită!