Autopsia satanei – Luis de la Higuera (recenzie)

Autor: Luis de la Higuera

Naționalitate: spaniolă (?)

Titlu original: L’autopsie De Satan

An apariție: 2006

Nota mea: 4/5

Tip carte: roman horror, thriller, mister

Am ales că citesc această carte pentru că m-a intrigat foarte tare titlul ei. Nu știam nimic despre acest autor și cu atât mai mult nici despre acest roman. Am avut impresia că va fi ceva extrem de incitant, însă am fost un pic dezamăgită că nu a fost cum mă așteptam.

Acțiunea romanului se petrece în secolul al XVII-lea, în timpul alegerilor papale. Tema religioasă este și ea prezentă, însă este împletită armonios cu misterul și suspansul. Într-un sătuc din Franța, Lausec, sunt descoperite rămășițele unui schelet de dimensiuni uriașe. Locuitorii sunt panicați și încep să emită diverse teorii, iar acestea sunt sprijinite de punctele de vedere diferite ale cardinalilor și medicilor.

Apariția unei fiare misterioase care ucide fără milă oile locuitorilor alimentează frica oamenilor, iar aceștia sunt cuprinși de teama că cel care sălășluiește în micul lor sat nu este altul decât diavolul însuși. Dacă acesta este adevărul sau nu, vă las să citiți cartea și să aflați. După găsirea scheletului neobișnuit, se încearcă reconstituirea lui, însă concluzia la care vor ajunge oamenii este una șocantă. Cel puțin și pentru mine a fost. În roman este strecurată și o poveste de dragoste dintre Agnes, considerată de localnici vrăjitoare, și Zenon, un tânăr medic ale cărui convingeri îi vor schimba viața.

Cartea este construită destul de bine, personajele nu foarte numeroase sunt interesante, iar atmosfera cărții reușește să te țină destul de mult cu sufletul la gură. Însă, după părerea mea, are niște minusuri. Și spun asta pentru că o parte din acțiune lâncezește și anumite părți puteau fi schimbate puțin. Însă în principiu este o carte destul de bună care merită citită. Vă recomand!

CITATE

Teoria savantului italian, dacă era corectă, îl putea ajuta în cercetările sale. Acesta presupunea totuşi încă multe necunoscute, ridica prea multe întrebări ca să poată fi apărată în faţa lui Athanase sau a celor doi reprezentanţi ai Bisericii. De ce straturile erau de grosimi diferite? De ce materia din care erau făcute nu era aceeaşi peste tot? Cu ce frecvenţă se succedau aceste straturi? Cui anume i se datorau? De ce uneori erau înclinate?

Tocmai terminase fraza când privirea i se opri la Agnès. Tânăra nu avea nimic din frumuseţile sofisticate pe care le întâlnea din când în când la Paris. Frumuseţea ei era naturală, simplă. Trăsăturile erau fine, iar silueta zveltă nu era lipsită de farmec. Dacă pomeţii un pic ieşiţi, părul abundent şi gura cărnoasă îi dădeau un aer cam sălbatic, blândeţea ochilor îl corecta din plin. Îmbrăcată altfel, ar fi avut mult succes în saloanele din capitală.

Când mirosul cadavrului atinse nările părintelui Amedée, acestuia i se făcu greaţă, dar se aplecă totuşi curajos asupra grămezii de carne. Rănile erau atât de adânci, plăgile atât de brutal deschise, că numai colţii ascuţiţi ai unui animal mare le-ar fi putut cauza. De altfel, se putea constata că lipsea o parte din corp, devorată pe loc sau luată. Nu era ceva frumos de văzut, şi-i făcu semn lui Octave să stea deoparte.