Hanul Jamaica – Daphne du Maurier (recenzie)

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Jamaica Inn

An apariție: 1935

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman clasic, ficțiune istorică

Ecranizare: 1939

Acest superb roman este a patra carte citită de mine din tot ce a scris du Maurier și deși a fost dificil să îl parcurg și să îl înțeleg (deoarece a fost citit în original, în limba engleză), mi-a plăcut foarte mult. De aceeași autoare am reușit să citesc Rebecca, Golful francezului și Verișoara mea, Rachel. Nu prea pot să fac un top al acestor cărți în ordinea preferințelor dar, așa cum mulți dintre voi cred că îmi împărtășiți părerea, Rebecca este cel mai bun și cel mai interesant dintre toate aceste romane.

Hanul Jamaica este primul roman scris de autoare și am observat că față de celelalte trei romane citite de mine scrise ulterior, este un roman de debut care promite destul de mult. De ce am ales să citesc acest roman? Pentru că de când am descoperit-o pe du Maurier în 2014 (citind Verișoara mea, Rachel), am fost tot mai curioasă să extind numărul cărților citite. Și cred că am făcut foarte bine.

Titlul romanului oferă numeroase indicii despre locul în care se va petrece majoritatea acțiunii cărții. Hanul Jamaica este un loc misterios în care se vor petrece cele mai odioase crime și va fi un loc de care oamenii de bună-credință se vor feri și vor sfătui și pe alții să facă același lucru. Acțiunea romanului decurge lin, debutează cu călătoria întreprinsă de Mary Yellan, eroina principală a cărții, spre han, locul în care aveau să locuiască unchiul Joss Merlyn și mătușa Patience. Totul se precipită după ce tânăra Mary ajunge la han și observă atmosfera sinistră ce domină puternic acel loc.

Daphne du Maurier este o naratoare foarte pricepută, care povestește frumos și care a reușit să mă introducă deplin în atmosfera misterioasă a cărții. Sunt anumite momente ale cărții care îți lasă pur și simplu fiori pe șira spinării, iar nodurile pe care le simți în gât se înmulțesc odată cu fiecare pagină parcursă.

Personajele sunt memorabile și se împarte în pozitive (Mary Yellan, pastorul și mătușa Patience) și negative (unchiul Joss, Jem și ceilalți răufăcători). Personajul meu preferat este Mary, tânăra care se maturizează brusc după ce ajunge la han și care, chiar dacă are parte de momente de disperare, luptă cu tărie până la final.Dacă Mary câștigă însă această luptă cu sinele său, vă las să citiți și să aflați singuri. Mătușa Patience (în engleză, patience=răbdare) are un nume semnificativ ce denotă chiar trăsătura de caracter predominantă și anume, răbdarea. Este genul de femeie constrânsă la o existență precară, dar care rezistă cu stoicism la toate încercările vieții.

Recomand această carte celor pasionați de literatura clasică britanică, celor care vor să citească un roman plin de mister și cei care vor să citească o carte ce își lasă puternic amprenta asupra ta. De altfel, recomand și celelalte romane scrise de du Maurier deja amintite.

CITATE

Când sufla vântul peste dealuri, fluiera trist printre crăpăturile de granit şi câteodată tremura ca un om bolnav. Suflau vânturi stranii din senin; se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi-apoi amuţea din nou.

Cu umerii imenşi şi puternici, cu braţele lungi, care ajungeau până mai jos de genunchi şi cu pumnii mari cât două jamboane, părea să aibă forţa unui cal. Faţă de conformaţia sa fizică atât de mare, capul părea mic de tot, vârât între umeri. Adus de spate, cu sprâncenele negre şi claia de păr de pe cap, dădea impresia unei gorile uriaşe.

Ea se ghemui jos, cu capul sub masă, nemaiauzind nimic altceva decât bătăile propriei inimi, încet, se întoarse spre ea şi o privi fix câteva momente, fără să vorbească. Când îl auzi, vocea îi era încordată şi răguşită, puţin mai tare decât o şoaptă.

Voia să plece acum și să scape de el, ca să rămână singură cu gândurile ei. 

Se simțea prinsă acolo ca o pasăre într-un laț și, oricât s-ar zbate nu va scăpa niciodată. Dacă vroia să fie liberă, trebuia să plece acum, să se lase în jos pe fereastră.