Mama – Pearl S. Buck

mama pearl

Autor: Pearl S. Buck (Pearl Sydenstricker Buck)

Naționalitate: americană

Titlu original: The Mother

An apariție: 1933

Număr pagini: 304 pagini

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Mama este povestea unei femei aparent neînsemnate, dintr-o lume îndepărtată şi îngropată în istorie. Romanul zugrăveşte într-un limbaj viu portretul unei femei sărace dintr-o regiune rurală a Chinei. Mama cea anonimă, asemenea celorlalte personaje feminine din carte, este o reprezentare a milioanelor de femei „fără chip” din spaţiul rural. Pe măsură ce tradiţiile străvechi, pe care ea însăşi le urmează cu sfinţenie, încep să se lovească de idealurile epocii comuniste, eroina se vede silită să-şi găsească echilibrul în faţă noului rol pe care ţărănimea chineză trebuie să-l joace.

„Graţie extraordinarei sale intuiţii, Pearl S. Buck a pătruns în mintea şi în sufletul unei ţărănci chineze, descoperind şi apoi împărtăşindu-ne valorile primordiale ale existenţei.” (The Times Literary Supplement)

„Pearl S. Buck are meritul incontestabil de a fi pus în lumina vieţile unor oameni neştiuţi, cărora le-a conferit un destin universal.” (The New York Times)

PĂREREA MEA

Pearl S. Buck  a fost o scriitoare americană de ficțiune istorică, a primit Premiul Nobil în 1938 și este autoarea romanelor Mama, Înger luptător, Ogorul, Good Earth, Pavilionul femeilor, Vânt de răsărit, vânt de apus, etc.

Însă mama îşi făcea nestrămutată treaba, cu chipul calm şi tihnit. Da, era atât de tăcută de parcă nici nu auzea forfota copiilor, a băiatului şi a fetiţei de colea, şi parcă nu auzea nici vocea bătrână şi interminabilă. Se gândea că, într-adevăr, stătuse puţin mai târziu în seara aceasta. Aveau o învoială care trebuia făcută la câmp în primăvară şi stătuse să culeagă ultimul rând de fasole.

Romanul Mama este fără discuție una dintre cele mai bune cărți citite în 2015 și cred că una dintre cele mai tulburătoare cărți citite vreodată. Cartea spune povestea unei femei sărace din China care înfruntă treptat neajunsurile vieții și este o eroină pentru timpurile dominate de comunism. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este faptul că personajele cărții nu au nume, sunt păstrate de scriitoare anonime și sunt acele personaje fără chip și identitate care nu au rolul să impresioneze prin nume și identitate, ci prin povestea vieții lor. Am ales să citesc această carte pentru că auzisem multe păreri bune despre ea și luându-mă după titlu, mi-am amintit de o altă carte care se numește tot Mama, dar pe care încă nu am citit-o. (scrisă de Maxim Gorki). (mai mult…)

Nono – Renata Carageani

nonomio

Autor: Renata Carageani

Naționalitate: română

An apariție: 2012

Nota mea: 3/5

PREZENTARE

Aventură, umor şi judecăţi de valoare. Cum arată oamenii, văzuţi din perspectiva amuzantă a unor personaje care nu le ajung nici până la genunchi. O societate bizară formată dintr-un ursuleţ de pluş fugit de acasă, maidanezi conduşi de un câine-colonel şi pisici aristocrate ajunse pe drumuri analizează şi trage concluzii inedite despre lumea oamenilor.

Poate că nu sunt prea deştept, dar cât am stat acolo, în magazin, am observat că oamenii sunt de două feluri: mari şi mici. Nu ştiu de unde îşi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grijă de ei, să nu cadă, să nu plângă. Fac aproape orice să nu-i supere. Micii strigă la ei “mama” şi vorbesc o altă limbă decât a noastră, pe care marii o înţeleg. Am discutat odată problema asta cu prietenul meu. El susţinea că oamenii mici sunt cei mai importanţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai importanţi. Avea o teorie, complicată pentru mine, cum că adevăraţii stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorinţele. Aici nu puteam să-l contrazic, văzusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel să arate cu degetul spre rafturi şi unul dintre ai noştri pleca pentru totdeauna. Şi nu zicea decât “mama!” şi arăta către noi. 

PĂREREA MEA

Apărut în 2012, Nono este romanul de debut al scriitoarei Renata Carageani și deși are numai 168 de pagini, nu am citit-o atât de repede pe cât mă așteptam. Îmi doream de foarte mult timp să citesc această carte, citisem multe păreri pozitive despre ea și aveam impresia că este o poveste potrivită anilor copilăriei.

Gândul că al putea fi nemuritor mă înspăimântă. Îmi trebuie ceva, ca o lovitură de teatru.

Titlul este foarte înșelător și spun asta pentru că Nono, ursulețul inocent care abia acum descoperă lumea înconjurătoare, este mai mult decât o jucărie pentru copii. Cartea nu este una pentru cei mici, ci este mult mai complexă decât pare.

N-am avut vreme să notez un cuvințel. Muncim ca niște nebuni. Dormim cu rândul. De data asta o să păcălesc somnul ca să scriu câte ceva în memorie. Mi-e teamă să uit.

Nono este personajul principal acestui roman scurt și este un ursuleț aflat în plină criză de identitate. Da, ați auzit bine: criză de identitate. Cartea cuprinde mai multe teme, de la prietenie, încredere sau căutarea identității proprii. Nono renunță la confortul din sânul unei familii și ajunge să hoinărească pe străzi alături de câini și pisici, ajungând răsfățatul grupului.

Dacă Raiul e într-adevăr o lume specială, așa cum am înțeles eu din anumite filme, unde iarba e ca mătasea, copacii sunt înfloriți, soarele strălucește pe cer și niște ființe albe, cu aripi, te ajută să fii fericit, atunci am ajuns. 

(mai mult…)

Pe ce tărâmuri literare am colindat în 2015

1974252-1366x768-[DesktopNexus.com]

Am văzut nu de mult pe un blog literar o idee cât se poate de interesantă, aceea de a face un top al cărților făcând referire la țările de care aparțin autorii lor. Așadar, am să încerc mai jos să alcătuiesc un top cu țările prin care am colindat, literar vorbind. În 2015 am citit 92 de cărți, iar țările cu care am avut contact (la modul virtual) au fost: (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »