Șoapte – Dean Koontz (recenzie)

Autor: Dean Koontz

Naționalitate: americană

Titlu original: Trasnoche Vudú (titlul in engleză: Whispers)

An apariție: 1980

Număr pagini: 464

Alte cărți citite ale aceluiași autor: nu

Gen carte: horror, mister, thriller

Nota mea: 5/5

Dean Koontz este un autor american de succes ce  a scris numeroase romane horror și thillere. Dintre acestea, s-au tradus la noi romanele Trăiește noaptea, Invazia, Chipul, Șoapte, Unicul supraviețuitor, Cu sufletul la gură, Soțul, Cursa, etc.

Mi se pare foarte dificil să fac o recenzie cum trebuie acestei cărți și spun asta pentru că este o carte extrem de tulburătoarea și mă tem că nu voi putea spune toate impresiile mele despre ea suficient de bine încât să vă dați seama că este un roman extraordinar. Până acum nu am mai citit nimic de Dean Koontz și nici nu auzisem de numele său sau de vreun roman al său.

Am achiziționat din pură întâmplare romanul Șoapte, dorind să fac cunoștință cu autori noi pentru mine. Pentru amatorii genului horror/thriller/mister vreau să le spun că acest roman va fi foarte captivant. Iar pentru care nu prea au citit un astfel de gen de carte, le spun că trebuie să o facă!

Stilul cărții este unul ușor, accesibil, cele 400 și ceva de pagini se citesc foarte repede (așa că nu vă speriați de dimensiunile sale) și tot ce se întâmplă în carte nu vă va face decât să vreți să aflați tot mai mult. Așa că nici nu veți ști când dați pagina. Veți fi prea absorbiți de acest roman.

Una dintre temele cărții este, în opinia mea, alienarea mintală și influențele anumitor întâmplări nefericite petrecute în copilărie asupra psihicului uman. Aflăm  multe detalii despre modul în care gândește un criminal, ce dorințe are, dar și ce fel de frici. Interesant până acum, nu? Ei bine, cartea m-a tulburat foarte tare încă de la începutul ei.

Sinceră să fiu, nu mă așteptam la o carte atât de bună și de palpitantă, dar trebuie să mărturisesc că mi-a întrecut așteptările cu mult. Titlul cărții este legat de unul dintre personajele masculine negative ale cărții, iar contextul în care aceste șoapte apar este unul profund misterios.

Personajele cărții nu sunt foarte numeroase și printre acestea se numără scenarista Hillary Thomas, misteriosul Bruno Frye, Anthony Clemenza. Hillary este o femeie puternică care are parte în carte de surpriza vieții ei: un psihopat încearcă să o ucidă și tocmai atunci când este sigură că l-a ucis, el se întoarce. Cum de a fost posbil așa ceva, aflați dacă citiți această carte extrem de palpitantă.

Cert este că toată acțiunea este extrem de palpitantă, conflictul mi s-a părut foarte bine pus la punct. Și nici finalul nu este mai prejos decât restul cărții. Nu vreau să mai dezvălui prea multe, așa că vă recomand din tot sufletul să o citiți și să reveniți cu o părere!

CITATE

Acum, nu mai simţea nimic din vechiul miracol, fiindcă ochii celuilalt Bruno nu-i mai întorceau privirea. Cu toate acestea, însuşi faptul de a se uita adânc în ochii morţi ai celuilalt îi reînviau cumva amintirea unităţii absolute de odinioară dintre el şi el însuşi. Îşi aminti plăcerea totală şi îmbătătoare, senzaţia de împlinire de a fi cu el însuşi, doar el cu el însuşi împotriva lumii, fără să se teamă de singurătate.

Asta a mai liniştit-o puţin, dar a continuat să fie obsedată de chestia cu diavolul. Aproape ajunsesem la concluzia că, într-adevăr, credea în ceea ce spunea şi mă bătea gândul să chem doctorul ca s-o consulte. Apoi s-a calmat. A părut că-si vine în fire. Sau, poate, s-a plictisit de gluma aceea. În orice caz, n-a mai suflat o vorbă despre demon. Din acel moment s-a purtat normal timp de vreo săptămână, până în ziua în care şi-a luat copiii şi a plecat.

Ţipând şi scuturându-se cu disperare, se întoarse bâjbâind la pat, îl găsi prin întuneric, luă lampa de pe noptieră, se întoarse cu ea la fereastră şi, folosind-o ca pe o rangă, sparse geamul. Aruncă lampa, căută încuietoarea, o găsi, o zgâlţâi, îşi zdreli încheietura unui deget în încercarea de a debloca încuietoarea, apoi deschise obloanele, răsuflând uşurat în clipa în care lumina inundă mansarda.

Ea se temea de el. Deşi ştia cum să se întoarcă din mormânt, totuşi se temea de moarte. Ori poate ştia sau simţise că de astă dată nu va fi în stare să revină printre cei vii. Frye avea de gând ca de data aceasta să se ocupe de cadavru cu mult mai mare grijă decât de corpurile celorlalte femei în care ea se încarnase. Să-i smulgă inima. Să înfigă un ţăruş în ea. Să-i taie capul. Să-i umple gura cu usturoi. În acelaşi timp, intenţiona ca la plecare să ia cu el capul şi inima, să îngroape cele două sinistre trofee în două gropi separate şi ascunse, pe pământul sfinţit a două cimitire, departe de locul în care putea fi înmormântat corpul.