Autor: Honore de Balzac
Naționalitate: franceză
Titlu original: La Pere Goriot
An apariție: 1835
Număr pagini: 370
Nota mea: 4/5
Tip carte: roman clasic
Honore de Balzac a fost un scriitor francez creator de romane clasice, iar printre aceste se numără: Verișoara Bette, Eugenie Grandet, Moș Goriot, Adio, Femeia la 30 de ani, Memoriile a două tinere căsătorite, etc.De Balzac am citit, în afară de Moș Goriot, încă 6 romane interesante (Eugenie Grandet, Femeia la 30 de ani, Memoriile a două tinere căsătorite, Verișoara Bette, Medicul de țară, Contractul de căsătorie) și cred că sunt destul de acomodată cu stilul acestui mare clasic francez. Cam toate aceste romane mi-au plăcut la fel de mult și cel mai mult m-a impresionat felul în care sunt scrise aceste cărți, stilul autorului. Chiar dacă acest stil este puțin mai greoi de înțeles pentru un cititor care nu prea l-a citit pe Balzac până acum.
Cum am mai spus, stilul romanului este un pic dificil pentru că, după cum poate unii dintre voi știu, cartea este plină de descrieri care uneori plictisesc cititorul. Romanul a apărut în secolul al XIX-lea și a fost foarte bine primit de public. Aproape nimeni până atunci nu mai crease un roman atât de complex. Vreau să vă spun că am citit Moș Goriot prima dată undeva prin 2007, iar acum, în 2016 l-am recitit cu mai multă plăcere decât prima dată.
Moș Goriot este un roman clasic și după cum spune și titlul, în centrul acțiunii cărții se găsește Goriot, un bătrân de 69 de ani care se lăsase de negoț și se mutase la pensiunea doamnei Vauquer. Gândiți-vă că așa zisele pensiune de atunci nu se comparau cu cele de acum, iar unii oameni trăiau închiriind întreaga locuință unor străini pentru o anumită sumă lunară sau săptămânală.
Temele cărții (pentru că sunt mai multe) sunt drama iubirii paterne și relațiile interumane. Goriot locuiește la pensiunea doamnei Vauquer alături de alte câteva personaje mai mult sau mai puțin interesante și este cumva privit cu suspiciune atunci când este vizitat de două tinere misterioase. Romanul debutează cu descrierea fiecărui personaj în parte, iar în a doua parte a cărții aflăm mai multe detalii despre personajul masculin principal și despre familia sa. De asemenea, aflăm și câte ceva despre tânărul Rastignac, un bărbat cu condiții modeste, dar care încearcă parvină. Eugene Rastignac consideră că în viață trebuie să apelezi la viclenie și ceea ce i se va întâmpla la finalul romanului va fi pentru el o adevărată lecție de viață.
Pentru un cititor sensibil ca mine, sentimentul de milă față de Goriot a fost la un moment dat foarte intens. Nu vreau să vă dau prea multe detalii despre această carte, ci doar să vă spun că veți găsi în ea o scriere extrem de complexă și interesantă. Balzac creează niște personaje unice și pe măsură ce dăm pagini, vom vedea că aduce în scenă personaje din diferite categorii sociale care au diferite calității sau apucături.
Conflictul cărții devine în partea a doua mai puternic, personajele confruntându-se cu diferite situații imprevizibile. Sinceră să fiu, aș mai fi scos din descrierile fără sfârșit, pentru că ele nu fac decât să țină cititorul pe loc. Însă nu vă lăsați amăgiți de lâncezeala de la început, ci încercați să îl parcurgeți în întregime. Recunosc că mi-a fost foarte greu să fac această mică recenzie a cărții și asta pentru că romanul în sine este greoi și complicat. Recomand această carte iubitorilor lui Balzac și amatorilor genului clasic. Vă aștept cu impresii.
CITATE:
Neştiind încă în acea vreme că acest şăgalnic joc de-a dragostea al unei femei dă atâtea foloase cât nu preţuiesc uneori plăcerile înseşi ale dragostei împlinite, Eugene era cuprins adesea de o prostească turbare. Dacă în această perioadă, în care femeia cerca să se apere de dragoste, Rastignac lua drept pradă cele dintâi poame verzi ale iubirii, preţul lor era însă tot aşa de mare pe cât erau de verzi, acruţe şi gustoase.
Providenţa are căile sale tainice, ea scormoneşte în rărunchi şi în suflete, izbucni un glas plin. Copiii mei, văzându-vă uniţi, uniţi în aceeaşi nevinovăţie, uniţi în toate simţirile omeneşti, doresc ca nimic să nu vă mai despartă vreodată. Dumnezeu ştie ce face.
Dumnezeule, de vreme ce ştii mizeriile şi suferinţele pe care le-am îndurat, de vreme ce ai numărat loviturile de pumnal pe care le-am primit în vremea asta, care m-au îmbătrânit, m-au schimbat, m-au ucis, m-au albit, pentru ce mă faci să sufăr şi astăzi? Am ispăşit din plin păcatul de a le fi iubit fără măsură. Iar ele s-au răzbunat din plin de dragostea mea şi m-au torturat ca nişte călăi.
Binecuvântarea ta este singura pe care o mai pot primi de azi înainte, aici, pe pământ. Toată lumea mă urăşte, numai tu mă iubeşti. Chiar şi copiii mei mă vor urî. Ia-mă cu tine, am să te iubesc, am să te îngrijesc. Nu mai aude. Vorbesc ca o nebună.
În ciuda înflăcăratei lui curiozităţi, se gândea totdeauna în taină la viaţa fericită pe care o duce adevăratul gentilom retras în castelul său. Totuşi, cele din urmă scrupule ale sale se mistuiseră în ajun, când se văzuse în apartamentul lui. Bucurându-se de foloasele materiale ale vieţii cum se bucura de multă vreme de foloasele morale pe care i le dădea calitatea lui de coborî tor dintr-o familie de aristocraţi, el îşi lepădase pielea de provincial şi îşi statornicise, încetul cu încetul, o situaţie din care îşi putea întrezări un viitor strălucit.
Fata e în fundul prăpastiei, şi eu sunt destul de puternic ca s-o scot din nou la lumină. Oh, am să m-apuc iar de comerţ. Am să mă duc la Odesa, să cumpăr grâne. Grâul de-acolo e de trei ori mai ieftin decât al nostru. Dacă importul de cereale este oprit, oamenii de ispravă care fac legile nu s-au gândit însă să oprească şi importul fabricatelor din grâu.
[…] Moș Goriot (Honore de Balzac) – cred că este primul roman al lui Balzac pe care eu l-am citit și acum l-am recitit cu mult drag și cu dorința impetuoasă de a-l mai reciti odată. Acum mi-a plăcut mult mai mult ca prima oară. Dacă vă place literatura clasică franceză, îl recomand! […]