Bal mascat – Ionel Teodoreanu (recenzie)

Autor: Ionel Teodoreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1970

Nota mea: 4/5

Alte cărți de același autor: La Medeleni

Gen carte: roman realist

Ionel Teodoreanu este creatorul celor 3 volume ale romanul La Medeleni, carte recunoscută ca o capodoperă desăvârșită. A mai scris Bal mascat, Lorelei, Ulița copilăriei, În casa bunicilor, Fata din Zlataust.Nu citisem până acum de acest autor decât romanul La Medeleni, o carte foarte dragă sufletului meu și pe care am citit-o în 3 ani de 2 ori. Din ce am observat în La Medeleni, copilăria și adolescența ocupă un loc fruntaș în temele abordate de acest autor minunat.

După lectura romanului menționat mai sus, mi-am propus să încerc și altceva scris de acest scriitor român și am ales ca lectură Bal mascat, o carte frumoasă și destul de interesantă. Se aseamănă puțin cu Medelenii, dar este net inferioară. Teodoreanu dedică acest roman marelui său prieten, Garabet Ibrăileanu: „Marelui, lucidului şi solitarului meu prieten, domnului G. Ibrăileanu, omagiul acestei răzvrătiri.„

Cartea este structurată în 3 părți: prima prezintă copilăria și relațiile lui Andi cu părinții și frații săi, a doua parte vorbește despre studenția ieșeană a aceluiași Andi, iar ultima maturizarea și relațiile cu femeile din viața sa. Locul petrecerii a mare parte din acțiune este orasul Iași, el fiind cel care îl va tulbura mereu pe Andi Danielescu și îi va răscoli multe melancolii și nostalgii.

Titlul cărții face referire la impresiile lui Andi legate de orașul său natal. Temele cărții sunt copilăria, adolescența și maturizarea lui Andi Danielescu, el fiind personajul masculin principal. Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, în centru stând soții Danielescu, cei trei copii ai lor (Andi, Luchi, Duduia), Stefana Velisar și tatăl ei, Magda Boldur. Mi s-a părut interesant modul în care sunt prezentate relațiile cu suișuri și coborâșuri dintre aceste personaje și mai ales primii fiori ai dragostei resimțiți de Andi.

Partea care mi s-a părut mai captivantă este cea de a treia și ultima, cea în care Andi își face o viață alături de Stefana, dar oscilează între ea și iubirea pentru talentata Magda. Ce va face însă el? Ce alegere va face? Abia în final aflăm decizia lui și mie personal aceasta m-a lăsat mască. Romanul este un fel de bal mascat la care multe dintre personaje poartă măști față de ceilalți, dar și față de propria persoană. Uneori iubesc sincer, alteori oscilează puternic. Sufletul personajelor este mult mai complex decât pare, iar viața lor este hărăzită viselor, speranțelor și de multe ori dezamăgirilor.  Sunt prea multe lucruri de spus despre acest roman, dar nu vreau să vă dezvălui prea mult.

Vă recomand acest roman dacă vreți să citiți o carte asemănătoare Medelenilor și dacă vreți să vă relaxați și pentru câteva ore să vă plimbați imaginar la brațul lui Andi prin Iașul amintirilor lui. Ca un mic adaos, Iașul a fost timp de 5 ani locul studenției mele și uneori îmi amintesc cu drag de Copou și de mirosul teilor din luna mai. Vă aștept cu impresii despre carte.

CITATE

Între întîia scrisoare începută de Ştefana şi neispră­vită, şi a doua scrisoare, începută după plecarea lui Andi, apăruse aurul mort al castanului de la poartă pe zarea toamnei, roşie şi albastră, iar pe fruntea Ştefanei se ivise o dungă din acele care despart pe globul pămîntesc con­tinente, şi în unele suflete, trecutul de viitor.

De cînd se-ntorsese de la Paris, după ce verificase dependenţa ei nezdruncinată de lunga absenţă de fiinţa lui, după ce căpătase certitudinea că Magda îl iubeşte ca şi odinioară, se mulţumise s-o pri­vească, s-o tulbure cu ochii numai, întreţinînd în ea fla­căra aprinsă pentru el, fără nici un plan, fără nici o intenţie: joc gratuit al cochetăriei lui.

Femeia adevărată rămîne femeie, şi cu părul scurt, şi cu părul lung, şi grasă, şi slabă. Căci după cum un par­fum, acelaşi, miroase altfel picurat în părul unei femei, şi altfel picurat în părul alteia, căci după cum o pudră albeşte felurit un ten faţă de altul, tot aşa moda se di­versifică în femeile adevărate, care o acceptă, dîndu-i fiecare un accent personal.

După ce trenul pornise spre Iaşi, definitiv înspre Iaşi, după ce Ştefana nu mai văzuse nici fluturarea pălăriei lui Matei Velisar, nici spasmul săltait al bulldog-ului, se ghe- muise în compartiment, făcîndu-se şi mai mică, alăturîn- du-şi capul de pieptul lui Andi cu atîta de totală renun­ţare la tot ce nu era el, încît Andi simţise fericirea unui copil bolnav, în ale cărui mîni întinse, toamna, după zbo­rul rîndunelelor, ar fi venit o rîndunică, dăruindu-i-se, re- nunţînd la toată vastitatea cerului plecărilor, pentru mînile bicisnice care-i creşteau tovărăşia zborului oprit, de-a lungul toamnelor, de-a lungul ploilor, de-a lungul iernilor.

Casa întreagă era decorată cu flori — aranjamentul lor îl făcea Duduia — înmănunchiate în vasele date jos de pe dulapuri, unde pînă atuncea se umpluseră ca nişte urne funerare de pulberile zilelor casnice. Canapelele şi scau­nele din salon erau scoase din albele cămeşi de forţă de pînă atunci.

Vă recomand:

• Autopsia satanei – Luis de la Higuera
• Anna și sărutul franțuzesc – Stephanie Perkins
• Europolis – Jean Bart
• Doamna din mașină – Sebastien Japrisot
• Lada fermecată – Bernard Malamud