Menajeria lui Jamrach – Carol Birch (recenzie)

Autor: Carol Birch

Naționalitate: britanică

Titlu original: Jamrach’s Menagerie

An apariție: 2011

Număr pagini: 295

Nota mea: 3/5

Gen carte: istorie, ficțiune, aventură, fantasy

Carol Birch este o scriitoare britanică de succes, autoarea romanelor Jamrach’s Menagerie, Little Sister, The Fog Line, Scapegallows, etc. Singurul său roman tradus în limba română este Menajeria lui Jamrach.

„O călătorie e un rit de trecere, un vis, o oglindire… Vasul e un microcosm al lumii, societatea umană ridicată la putere. Marea nu are nimic raţional. De-asta îi atrage deopotrivă pe aventurieri şi pe scriitori.(Carol Birch) – paragraf de la începutul romanului

Am ales să citesc acest roman de aproape 300 de pagini atrasă fiind de titlul cărții care promitea foarte mult. Conform dicționarului, menajeria este  o colecție de amimale sălbatice și exotice sau un loc special amenajat unde sunt ținute aceste animale. Așadar, titlul ne promite o incursiune în lumea exotismului animal, în lumea fantastică și plină de aventuri a sălbăticiunilor. Însă acest roman mi s-a părut mult mai mult decât atât: menajeria domnului Jamrach este un loc de evoluție a personajului principal, Jaffy Brown, care atacat de un tigru, ajunge să lucreze pentru Jamrach, negustorul de curiozități.

Interesant mi s-a părut faptul că romanul are la bază un personaj real: Jamrach a existat cu adevărat (1815-1891) și a fost cu adevărat pasionat de animale sălbatice și exotice. Același personaj excentric real este menționat și în Dracula, faimosul roman al lui Bram Stoker  pe care îl recomand. Această carte m-a dus un pic cu gândul la altă carte care mi-a plăcut foarte mult, Viața lui Pi, cartea lui Yann Martel. Și în romanul lui Martel animalele ocupă un rol primordial.

Cartea este împărțită în trei părți mari și are 17 capitole. Se citește destul de ușor, limbajul find unul simplist și ușor de înțeles. Este un roman istoric, fantasy, de aventuri, dar și o ficțiune bine pusă la punct, iar toate acestea la un loc dau viață unui roman complex și interesant.

Personajele nu sunt numeroase, în centru îl avem pe negustorul Jamrach, pe copilul (ulterior tânărul) Jaffy, apoi mai sunt și membrii familiei lui Jaffy, vecinii și apropiații lui. Dacă la începutul romanului Jaffy este un copil de 8 ani, în a treia parte a romanului el evoluează foarte mult, urmărind înfăptuirea unui mare vis. Îmbarcat pe o navă alături de alți tineri de vârsta lui, își caută idealul și alături de acest ideal și rostul în viață, aș zice eu.

Deși este o carte bună pentru amatorii genului istoric/fantasy/aventuri, nu i-am dat decât 3 steluțe din 5 și asta pentru că simt că aș trăda cărți mult mai captivante pe care nu le-am putut lăsa din mână. Este un roman interesant, dar eu, care nu sunt amatoarea acestui gen de carte, l-am găsit puțin plictisitor pe alocuri (mai ales a doua parte care parcă nu se mai termina) și cred că acțiunea putea fi puțin mai bine construită pe alocuri. Mi-ar fi plăcut să fie mai puține pagini și mai multă acțiune palpitantă. Finalul este previzibil și îmi doresc să aflu dacă  ați citit cartea și dacă v-a plăcut sau nu!

CITATE

Apoi se dezlănţui iadul, o groază care trecea de la unul la altul, sărind printre noi, cuibărindu-se şi învăluindu-ne pe toţi, aidoma unui nor sufocant. Am auzit un scâncet foarte aproape de urechea mea. Apoi m-a înconjurat cu totul, eram în el şi una cu el, mă prăbuşeam în el, tânguit, jale şi scrâşnet de dinţi.

E straniu să trebuiască să sari şi să tragi, atunci când tot ce-ţi doreşti este să taci şi să priveşti. Văzusem multe minunăţii de când plecasem de-acasă, dar nimic pe măsura ăsteia. Părea că goneşte către noi, însă se opri cam la o milă, ezitând. Părea că norul suge apa mării printr-o coloană rotitoare de ceaţă incandescentă.

Se vedeau minunatele Insule Azore. Jaffy Brown a murit. S-a transformat, a fost transformat într-o fantomă, pe un ocean bântuit de divinitate. Ochii mei erau una cu orizontul indigo.

M-am născut de două ori. Prima dată într-o odaie de lemn care se iţea peste apele negre ale Tamisei şi apoi din nou, opt ani mai târziu, în Highway, când tigrul m-a înhăţat şi totul a început cu adevărat.