Frumuseți monstruoase – Marina Neagu

13680495_1271065906246457_1539780909338039970_n

Autor: Marina Neagu

Naționalitate: română

An apariție: 2016

Număr pagini: 213

Gen carte: fantasy

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la : Editura Quantum Publishers

PREZENTARE

Lara ştie că, pentru ea, tentaţiile întunecate sunt foarte mari. Crescută şi protejată de un preot–gardian, reuşeste până la vârsta de 18 ani să îşi ţină în frâu pornirile demonice. Dar când se mută în Valea Îngerilor, Lara află că existenţa ei nu este întâmplătoare.
Gardienii, soldaţi ai îngerilor, sunt crescuţi şi instruiţi să distrugă toate umbrele, fiice ale demonilor. Şi Lara este una dintre ele. Cu toate că a reuşit să se ascundă de gardieni timp de 18 ani, odată cu noua ei mutare, se trezeşte nu numai înconjurată de aceştia, dar şi nevoită să accepte o legătură specială cu unul dintre ei.
Noua alianţă îi oferă Larei prima dragoste, dar şi riscul de a plăti cu propria viaţă şansa de a elimina definitiv umbrele.

PĂREREA MEA

De Marina Neagu am aflat abia atunci când am primit coletul de la Editura Quantum Publishers, colet ce cuprindea și cărțile lui Theo Anghel (Chaos, Întoarcerea și Rochia aurie). Spre surprinderea mea, deși nu am citit prea multe cărți fantasy până acum, nu am putut să las cartea din mână până la final. Chiar îmi imaginam după vreo 20 de pagini cum ar fi ca această carte să aibă o ecranizare. Cred că ar fi ceva excelent, deoarece povestea din carte este atât de captivantă și cuprinde atât de mult mister și acțiune, încât pare ireal că toate astea încap în doar 213 pagini. Cred că puteam citi și 2000 de pagini, nu cred că m-aș fi plictisit nicio secundă. Am două mari regrete: faptul că a fost mult prea scurtă (îmi doream mai multe pagini) și tare mult mi-aș dori o continuare.

Oasele îi trosneau în timp ce făcea asta, de parcă atunci se adunau, sudându-se din nou în locurile în care fuseseră frânte, iar rânjetul de pe fața ei schimonosită de durere zbârlea tânărului părul de pe ceafă.

Titlul cărții este intrigant: frumusețile monstruoase sunt niște ființe supranaturale ce poartă numele de umbre și, pe cât de atrăgătoare sunt la suprafață, pe atât de putrede sunt în interior. Nu au suflet, inimă și nici sentimente omenești. Nu am să încep acum să vă povestesc subiectul cărții, ci vreau să încerc să vă împărtășesc părerea mea sinceră despre acest roman fantastic. Mi-a plăcut extrem de mult, lucru de care nu eram foarte sigură la început. Când dau peste un autor nou pentru mine sunt de obicei sceptică, însă de această dată (ca și în cazul lui Theo Anghel) am avut surpriza și bucuria să fac cunoștință (la modul virtual) cu o scriitoare româncă tânără și talentată. (mai mult…)

Cadavrul din bibliotecă – Agatha Christie

agatha-christie-cadavrul-din-biblioteca-3076

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Body in the Library

An apariție: 1942

Număr pagini: 191

Nota mea: 5/5

Gen carte: polițistă, mister

Agatha Christie a scris peste 80 de romane polițiste și povestiri. Printre acestea se regăsesc Ucigașul ABC, Cei cinci purceluși, Zece negri mititei, Pericol la End House, Omul în costum maro, Cuibul de viespi, Crăciunul lui Poirot, etc.

Eu am citit 16 dintre romanele sale și dacă vreți să aflați părerea mea despre fiecare dintre ele, le găsiți listate aici. Nu are sens să le enumăr pe toate, dar vreau să vă spun că cel mai mult mi-au plăcut romanele în care celebrul detectiv belgian juca rolul principal. Mi se pare incredibil stilul acestei autoare și este scriitoarea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de romanele polițiste și pline de mister. Astfel am descoperit-o și pe Rodica Ojog-Brașoveanu, autoarea româncă de romane polițiste extrem de captivante.

Uşa se deschise – acum avea să urmeze sunetul draperiei trase. Dar nu se auzi nici un astfel de zgomot. Din lumina verzuie, difuză, se auzi vocea lui Mary – fără suflare, isterică:
― Oh, doamnă, oh, doamnă, e un cadavru în bibliotecă. Şi cu o izbucnire isterică de sughiţuri de plâns ieşi din cameră.

Romanul despre care vreau să vă vorbesc acum, Cadavrul din bibliotecă, o are în prim plan pe miss Marple, femeia-detectiv ce deslușește mistere și aduce lumină în multe situații ieșite din comun. Am senzația că oricâte romane scrise de Agatha Christie aș citi, tot nu le-aș putea citi pe toate și deși subiectul cărților sale e misterios și crimele apar tot timpul, mereu se întâmplă ceva nou. Am ales să citesc Cadavrul din bibliotecă pentru că am fost atrasă de titlu și nu am avut nicio secundă bănuieli că mă va dezamăgi această carte. (mai mult…)

Iubiri de altădată -Elizabeth Noble

iubiri-de-altadata-produs_imagine

Autor: Elizabeth Noble

Naționalitate: britanică

Titlu original: When You Were Mine

An apariție: 2010

Număr pagini: 331

Gen carte: de dragoste

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Susannah și Rob au avut o relație tumultuoasă în adolescență, însă totul s-a terminat și fiecare și-a urmat propriul drum. După 20 de ani, nici unul dintre ei nu e fericit. Susannah e prinsă în capcana unei relații aparent lipsite de afecțiune cu Douglas. Bărbatul nu are decât reproșuri la adresa ei și încearcă să o înstrăineze de familie. După despărțire, Rob s-a înrolat în armată ca sa uite durerea. Întâlnirea lor la o nuntă le aduce aminte de vremurile bune, iar Susannah începe să se întrebe ce ar fi fost dacă ar fi făcut altă alegere. Între timp, cei doi încep să țină legătura ca niște prieteni vechi. Dar oare nu este mai mult de atât? Vor reuși să profite de o a doua șansă și să fie fericiți? Sau ea va accepta cererea în căsătorie a lui Douglas?

Elizabeth Noble s-a născut în Marea Britanie și este autoarea a șapte romane care au ajuns în Top 10 al bestsellerurilor întocmit de ziarul Sunday Times.

PĂREREA MEA

Până acum nu am mai citit nimic de această autoare britanică și recunosc că am ales această carte dintr-o listă lungă deoarece simțeam nevoia de o lectură ușurică și romantică. Iubiri de altădată este o lectură relaxantă, ușoară și ideală pentru vacanțe, weekenduri sau seri în care vreți să vă delectați cu o carte nostimă și interesantă.

Mă așteptam la o poveste siropoasă de dragoste, cum de altfel sunt multe dintre cărțile romantice. Însă nu am regăsit acel „sirop” mult prea dulce al cărții și am citit cartea rapid, fără să mai țin cont de timpul care uneori trece mult prea repede. Și chiar mi-a plăcut această carte destul de mult. I-am dat 4 din 5 steluțe pentru că are mai multe povești de dragoste la mijloc, m-au atras personajele și modul lor de a fi și i-aș fi dat 5 steluțe din 5 dacă finalul nu era lăsat în coadă de pește. (mai mult…)

« Older Entries