Azaleea roșie – Anchee Min (recenzie)

Autor: Anchee Min

Naționalitate: chineză

Titlu original: Red Azalea

An apariție: 1993

Număr pagini: 282

Nota mea: 3/5

Gen carte: ficțiune, istorie, autobiografie

PREZENTARE

Azaleea Roșie: Viata și dragostea în China este o carte scrisă într-un stil simplu și direct, înfățișând anii copilăriei și tinereții autoarei în China maoistă a Revoluției Culturale: traiul unei familii strâmtorate, terorizată să nu facă un pas greșit, atrăgându-și prin asta oprobriul public, îndoctrinarea prin școala și operele revoluționare difuzate la radio, vânarea paranoică a dușmanilor poporului, lipsa de speranță și de posibilități a unei vieți complet subordonate ideologiei de stat. Toate iluziile de grandoare și fanteziile eroice inoculate în copilărie se clatină însă când adolescena Anchee Min este despărțită de familia ei și repartizată la o fermă unde viitorul nu-i poate oferi decât truda sterilă de fiecare zi, privațiunile de tot felul și o singurătate dezumanizantă. Dar în momentul în care se ivește o cât de slabă speranță de scăpare, orice sacrificiu merită îndurat, chiar dacă evadarea aduce cu sine un nou șir de umilințe.

PĂREREA MEA

Anchee Min s-a născut în 1957 la Shangai, China, în timpul regimului comunist aflat sub conducerea lui Mao Zedong. A scris romanele de succes Azaleea Roșie, Sămânța încolțită, Ultima împărăteasă, Împărăteasa Orhidee, Perla Chinei, Cum am devenit doamna Mao. 

Este prima carte a lui Min pe care eu am citit-o și nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit. Am ales să cumpăr această carte nu pentru că știam ce mă așteaptă, ci pentru că mi-a plăcut titlul. De multe ori, dacă titlul mă atrage, aleg să citesc cartea. Chiar dacă s-ar putea să mă dezamăgească.

Azaleea roșie nu este o  poveste de dragoste, nu este o carte în care fericirea predomină, ci o poveste de viață. Una deloc plăcută. Și în cele ce urmează am să vă spun de ce. Este un roman autobiografie (o parte din el ficțiune) inspirat din viața scriitoarei chineze și are în centru Revoluția Culturală Chineză. Este vorba despre Comunismul chinez din timpul lui Mao Zedong despre care știu prea puține, dar care se aseamănă mult cu cel trăit de români până în 1989. Întâmplarea face ca fix în 1989 să mă nasc eu, așa că tot ce știu despre comunismul din România este din filme, cărți sau cuvintele familiei și apropiaților. Nici în China comunismul nu a fost lapte și miere, și ei au avut parte de momente grele, de foamete, asupriri și muncă fără rost.

Stilul cărții este accesibil, cartea nu are decât 282 de pagini care se citesc foarte repede. Însă eu nu mă pot lăuda că am citit-o repejor (mi-a luat vreo 7 zile) deoarece trăgeam de mine încercând să mă conving că pot rezista până la final. Deși primele 20-30 de pagini m-au impresionat oarecum, mai încolo nu prea mi-a mai atras atenția. Cartea debutează cu povestea vieții lui Anchee, personajul feminin principal, în care aflăm detalii despre mama, tatăl și frații săi. Despre viața aspră pe care o duce și începutul muncii la Ferma Focul Roșu. La fermă, tânăra își face prieteni, se dezvoltă ca om și cunoaște iubirea. Însă iubirea interzisă.

Titlul cărții este metaforic, el referindu-se la filmul Azaleea Roșie, în care Anchee ajunge să joace la finalul romanului. Este o carte tristă, cu momente de cruzime maximă în care îți vine să lași cartea și să suferi în tăcere. O carte care te poate deprima dacă ești mai emotiv, cum sunt eu. Partea bună a cărții este că prezintă exact viața unei tinere din China în timpul regimului comunist absurd.

Nu voi insista pe atrocitățile prezentate în carte, ci vă las să le descoperiți singuri. Cert este că dacă vă pasionează istoria, regimul comunist sau autorii chinezi, citiți cartea. Dar numai dacă sunteți pregătiți pentru un joc de-a emoțiile. Eu așa m-am simțit: tristă, revoltată, mirată. Am trecut printr-o multitudine de stări. Este o carte mult mai complexă față de cum v-am prezentat-o eu și aș putea să scriu aici un roman. Dar aș dezvălui prea mult.

Ați citit această carte?V-a plăcut?

CITATE

Spaima îndulcește starea. Suntem la fel de aproape de moarte pe cât suntem de aproape de cer. Simți?

Încerca să fie o eroină de operă în viață, dar eu nu am perceput-o niciodată așa.

Am fost adult de la vârsta de cinci ani. Asta nu era deloc ceva ieșit din comun. Toți copiii cu care mă jucam își purtau în spate frățiorii, legați cu o bucată de pânză. Cei mici se jucau cu proprii muci, în timp ce noi ne jucam de-a v-ați ascunselea. Mi s-a dat în grijă familia deoarece părinții noștri erau la muncă toată ziua, la fel ca părinții tuturor celorlalți copii.