Povestiri de la marginea realității – Dan Rădoiu (recenzie)

Autor: Dan Rădoiu

Naționalitate: română

An apariție: 2015

Număr pagini: 178

Nota mea: 4/5

Gen carte: literatură fantastică

Dan Rădoiu este absolvent de ASE, coach, trainer, project manager, Scrum Master, Agile Coach și mai nou, scriitor. Este pasionat de literatura fantastică și astfel a luat naștere volumul de povestiri fantastice Povestiri de la marginea realității (apărut la Editura Crux Publishing). Am primit această carte pentru recenzie de la editură și nu am stat prea mult pe gânduri și am început să o citesc. 

Volumul de față conține 18 povestiri și recunosc că multe dintre ele mi-au atras atenția prin titlurile mai mult sau mai puțin obișnuite.Subiectul povestirilor este divers și nu cred că am găsit două povestiri care să se asemene prea mult, în afara faptului că punctul lor comun este realitatea bizară și inexplicabilă. 

Titlul cărții mi-a atras atenția încă de la început și am fost foarte curioasă să citesc un autor român de fantasy, lucru pe care nu l-am mai făcut până acum. Surpriza a fost pe măsură: în primul rând, avem de a face cu o realitate absurdă care te pune ca cititor pe gânduri; în al doilea rând, universul prezentat de scriitor este format din personaje unice, fie împrumutate din viața cotidiană (funcționarul de rând, pensionara), fie din basme și povești exotice (Făt-Frumos, Spânul, duhul din lampă, strigoiul).

Am observat o trimitere la basmul cu Harap-Alb într-una din povestirile lui Dan Rădoiu și deși este o povestire foarte scurtă, am râs cu lacrimi.Un strigoi care vrea să facă schimb de trupuri cu oameni, personaje care sunt urmărite de fixații și idei ciudate, un duh al lămpii care este alcoolic și are un comportament deviant sunt doar câteva dintre personajele care vă așteaptă în această carte. 

Umorul negru este omniprezent în acest volum și deși de obicei nu sunt o împătimită a scrierilor fantastice, pot spune că m-a impresionat și mi-aș dori să citesc și altceva scris de acest scriitor. Recunosc însă că au fost povestiri care mi-au plăcut enorm, dar și povestiri care cred eu că puteau fi puțin mai dezvoltate. Unele se întind pe mai mai mult de 10 pagini, altele au doar 2-3 pagini. 

Stilul cărții este accesibil, are mai puțin de 200 de pagini și se poate citi în doar câteva ore. Aș recomanda acest volum de povestiri celor doritori să citească o literatură fantastică un pic altfel și vor să se relaxeze citind pagini delicioase. Nu aș recomanda însă acest volum minorilor și spun asta pentru că multe dintre povestiri conțin un limbaj colorat și necenzurat. 

Vă recomand cu drag acest volum de povestiri și vreau să mulțumesc încă o dată pentru carte Editurii Crux Publishing!

Voi ați citit cartea?Cum vi s-a părut?

CITATE

În mintea mea are loc o adevărată cavalcadă. Încerc să îmi aduc aminte dacă ilustrul principe transilvănean al cărui prenume îl poartă persoana (serioasă) din fața mea a avut vreodată de-a face cu numitul Neagoe Basarab, dacă cei doi au făcut vreodată schimb de pumni, e-diligențe sau bezele, fi e dacă măcar au trăit în aceeași epocă. Renunț. N-am fost niciodată bun cu datele istorice. Un rânjet de persoană sever retardată mi se întinde fără voie pe mutră, în timp ce imaginația mi-o ia razna. Mă și văd smulgând chiuveta din locașul ei, aducând-o pe canapea pentru a-i fi investigată compulsia la repetiție (picătură) de către domnul Sigmund. Ăăă, scuze, Sigismund… (Transcendența chiuvetei din bucătărie)

Rămas singur, Adrian a încercat cu banii puțini ce îi câștiga ca paznic la un maidan de vechituri să angajeze o femeie care să stea ziua cu băiatul lui. Zadarnic. Cine răspundea, totuși, anunțului dat la ziar pentru „Caut bonă pentru supraveghere copil cu nevoi speciale” fi e cerea mai mulți bani decât acest bărbat își putea permite, fi e habar nu avea cum să se comporte cu un asemenea copil. Ultima „bonă”, o habotnică fără dinți – care, văzând privirea fixă a lui Mihai, a stuchit în direcția lui și a plecat numindu-l „Anticristul” – l-a convins pe Adrian că trebuie să găsească o altă cale de-a avea grijă de micuț. (Crocodilul de baie)

– Ia te uită, lume nouă, auzi Stratan pe cineva zicând.
– E îngrămăditul ăla de la patru cu mutră de popă tuns, am uitat cum îi zicea, îi ținu o altă voce isonul celei dintâi.
– Este domnul Paul Stratan. Te rog să fi i cuviincios, rosti primul glas.
Stratan își făcu privirea roată, încercând să dea un sens celor ce se întindeau sub ochii lui. Puțin în stânga de cum intrase, dispuși în jurul unei mese de snooker, doi bărbați îl priveau țintă. (În puțul liftului)

Ca împins de un arc, Mareș sări în poziție de drepți. Bătrânul îi dădu ocol, ținând boierește o mână la spate. Mormăi:
– Gras, negricios și fără vino-încoace. Se opri, împungându-l în burtă pe Mareș cu drugul de fi er. Șopti pentru sine: Dar asta este, bănuiesc că n-am ce-i face. Calul de dar nu se caută la dinți… (Blestem în subteran)