Lorelei – Ionel Teodoreanu (recenzie)

Autor: Ionel Teodoreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1935

Nota mea: 5/5

Gen carte: roman clasic, roman de dragoste

Alte cărți de același autor : La Medeleni, Bal mascat

DESPRE AUTOR

Ionel Teodoreanu este celebrul autor român al romanelor din ciclul La Medeleni, o adevărată frescă a copilăriei, adolescenții și maturității. A mai scris romanele Lorelei, Bal mascat, Drumuri, Între vânturi, Ulița copilăriei, etc.

PĂREREA MEA

De Ionel Teodoreanu am mai citit până acum doar La Medeleni (de două ori) și Bal mascat, cărți care m-au impresionat și m-au marcat profund. Sunt la a doua lectură a romanului Lorelei și îmi dau seama că în ultima perioadă, cum am mai spus și în altă recenzie, recitesc multe cărți ale adolescenței mele. Lorelei este una dintre aceste lecturi mirifice și minunate care pot fi citite de N ori, ideea este că odată cu trecerea timpului și cu mai multe lecturi la activ, observi lucruri ce ți-au scăpat la prima lectură.

Nu cred că mai este nevoie să vă spun că la vreo 10 ani de la prima lectură (aveam atunci 17 ani) percep altfel romanul, atunci neavând cine știe ce cărți citite la activ. Abia în liceu am descoperit mai profund cărțile și am început să fiu pasionată de ele.

Stilul cărții este un stil pe care îmi este foarte greu să îl descriu, și asta pentru că este o carte ce seamănă cu o poezie transpusă în proză. Sau cu o imagine transformată într-un text. Fetele, gările, oamenii, peisajele din carte sunt amănunte ce oferă o imagine superbă ochilor cititorului.

Lorelei este un roman interbelic ce apare la 8 ani distanță de ciclul La Medeleni și a fost foarte bine primit de criticii vremii respective. Este un roman de dragoste, dar care în afară de tema iubirii, prezintă atent și relațiile de familie sau prietenie.

Lorelei – romanul unei iubiri adolescentine

Titlul cărții, după cum cred că vă puteți da ușor seama, este dat de numele personajului feminin principal, Lucia Novleanu, cunoscută și Lorelei. Este alintată astfel de prietena sa cea mai bună, Gabriela Nei (Găbica).Personajele sunt numeroase, alături de Lorelei și prietena sa, facem cunoștință și cu familia primei, dar și cu Catul Bogdan, bărbatul care va pune pe jar inimile celor două fete. Nu am insist pe detaliile legate de acțiunea cărții, ci doar vreau să subliniez că mi-a fost foarte greu să las acest roman din mână.

De la prima până la ultima pagină a cărții există o acțiune destul de alertă care te ține cu sufletul la gură. Lorelei este un personaj foarte bine conturat și pe tot parcursul romanului mi-o imaginat mică, sensibilă și cu un suflet uriaș. Tot ce i se întâmplă și toată relația tumultuoasă pe care o are cu Catul Bogdan au marcat-o decisiv. Dovadă și finalul cărții, final în care viața tinerei Luli va lua o întorsătură neașteptată.

Pe Catul Bogdan l-am perceput mai rece, mai distant și l-am antipatizat pentru că nu a avut grijă cum trebuia de soția lui. Putea fi puțin mai dulce cu ea, mai sensibil și putea comunica mai mult. Însă cred că scriitorul a creat intenționat acest personaj, un opus al lui Lorelei…altfel ce farmec mai avea povestea lor de dragoste?

Conflictul cărții este unul puternic și se desfășoară pe mai multe planuri: într-un plan se află relația dintre Lorelei și Gabriela, iar în al doilea plan relația dintre Catul și Lorelei.

Legat de impresiile mele, vreau să vă spun că mi-a plăcut enorm acest roman. Și nu știu dacă aș putea enumera aici toate motivele pentru care m-a fascinat. Un prim motiv ar fi faptul că este o carte ce prezintă atât de frumos iubirea și îl răscolește puternic pe cititor, provocându-i emoții complexe. Nu cred că am găsit ceva în carte care să nu îmi placă. Am savurat pur și simplu această carte. Finalul cărții a fost pentru mine total neprevăzut, dar cred că era nevoie de un asemenea final.

Recomand această carte romanticilor și celor care iubesc literatura română de calitate. Și vă aștept cu impresii.

CITATE

Luli îşi culcă din nou obrazul pe pieptul Sultanului de Argint. Astfel petrecuseră multe ceasuri de noapte pe coverta vapoarelor, când luna pluteşte pe ape ca un fum de smirnă de pe vremea idolilor şi a templelor păgâne, apropiind sufletul de amintirea vechilor credinţe.

O transportară pe targa. Ochii lui Luli, în friguri, nici nu putură zâmbi Gabrielei, care o întovărăşea spre uşă, cu capul aplecat asupra targei.

Porniră cu toţii la spital, printr-un oraş funebru.

Vara se rezema de umerii lor. cu palme uşoare de soare. Văzduhul era auriu, limpede şi dulce, ca şi cum mierea teilor n-ar fi început în faguri, ci în cer. S-auzeau bătăi moi de frunze, mătăsoase şoapte de ierburi, bondari care intrau în flori, căptuşiţi de polen, greieri, muşte, albine: marele murmur care tremură în amiezele verii, eternul psalm.