Cimitirul animalelor – Stephen King (recenzie)

Autor: Stephen King

Naționalitate: americană

An apariție: 1983

Titlu original: Pet Sematary

Număr pagini: 464

Gen carte: suspans, horror

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Ar putea Stephen King să scrie o poveste care să-l sperie chiar și pe el însuși? Să-l sperie într-un asemenea hal încât să-i fie frică să o scrie până la sfârșit? Cimitirul animalelor pare să fie chiar această poveste. Tu, cititorule, ești atât de înspăimântat, încât nu ai dori să continui lectura, dar cartea nu poate fi lăsată din mână. Și nu poți să renunți pentru că este vorba despre tine, despre secretele tale bine ascunse!

„Dorința de a înșela moartea este ciudată și extrem de serioasă în același timp. Mulți cred ca viața începe de abia după intrarea în Împărăția Domnului. Și probabil că pentru ei așa și este. Atunci, de ce să-ți pui problema să aduci pe cineva înapoi? Alții se întreabă la fel de serios ce este dincolo. Și dacă există un «după moarte». Oricum, atunci când ești confruntat cu moartea unei ființe dragi, vrei, la rândul tău, să înfrunți moartea, să o păcălești. Ai fi însă în stare să faci tot ceea ce face Louis Creed? Sunt sigur ca da, iar acest lucru mă înspăimântă…“ (Stephen King)

PĂREREA MEA

Până la sfârșitul lui 2015, singura carte citită de la Stephen King era o Mână de oase, o dezamăgire literară cum puține cărți au fost așa și despre care puteți citi aici.  Acea carte mi se păruse prea slabă și sinceră să fiu, nu prea am înțeles mare lucru din ea. Deși Cimitirul animalelor o aveam în bibliotecă de prin 2014, am tot amânat să o citesc de frică că nu e stilul meu. Am achiziționat-o de la un chioșc de ziar și am cumpărat-o doar pentru titlul interesant.

Toate bune și frumoase până de curând când am pus mâna pe Cimitirul animalelor, o carte de la care nu aveam așteptări mari. De fapt, nu aveam așteptări deloc. Înainte de a o începe citisem pe net niște păreri care spuneau că e una dintre cele mai bune cărți ale lui King și că merită citită. Sceptică, am începu să citesc și la început mi s-a părut un pic clișeică: o familie se mută în alt oraș și încep să se întâmple evenimente bizare. Așteptam să aflu că noua casă e bântuită, că de pe undeva apare bau-bau…Niciun bau-bau care bântuie casa, nimic! Am constatat cu stupoare că ceva este în neregulă și că nu e vorba de o casă bântuită. Că nu e vorba nici de strigoi sau vârcolaci. Nici de vrăjitoare și nici de vrăjitori.

După cum ne dăm seama din titlu, acțiunea cărții este strâns legată de Cimitirul Animalelor, un loc ciudat în care ființele îngropate revin la viață. Ați auzit bine: jocul de-a reînvierea face tot deliciul cărții. Louis, personajul principal al cărții, recurge la anumite tertipuri pentru a îndrepta anumite situații dramatice, dar nicio secundă nu se gândește la consecințe. De fapt, cum să te mai gândești la consecințe când ești disperat că al tău animăluț nu mai e sau copilul tău a avut un accident stupid?

Am citit cartea asta mai mult noapte, aproape de miezul nopții și m-a ținut pur și simplu cu sufletul la gură. Nu credeam că o să mă fascineze așa tare, mai ales că eu nu prea am citit cărți de groază. Mai citisem Dracula acum vreo 4 ani, dar acea carte mi s-a părut comedie față de asta. Finalul cărții este șocant și eu chiar am avut coșmaruri vreo două nopți după terminarea cărții. Nu mi-a plăcut însă dimensiunea de 400+ de pagini, deoarece cred că se mai puteau reduce puțin.

Cui recomand această carte și de ce? În primul rând, celor cu sânge rece care vor să își simtă părul din cap cum se ridică câte un pic. În al doilea rând, amatorilor genului horror, care probabil nu vor vedea în această carte ceva atât de creepy. Dar pentru mine chiar a fost creepy și mi-a plăcut. Voi ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

CITATE

Există lucruri ruginite și pe jumătate îngropate în solul oricărei vieți sși oamenii par a fi mânați să se întoarcă la aceste lucruri și să tragă de ele, deși sunt ascuțite și tăioase.

Poate ca o să învețe cam ce înseamnă moartea cu adevărat, ce înseamnă clipa în care orice durere încetează și încep amintirile frumoase. Nu este sfârșitul vieții, ci sfârșitul durerii.