alter.ego – Ana Mănescu (recenzie)

Autor: Ana Mănescu

Naționalitate: română

An apariție: 2014 (la Editura Herg Benet)

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 214

Nota mea: 4/5

Până acum nu am mai citit nimic de Ana Mănescu și sunt foarte surprinsă de stilul în care scrie. Deși mi-a plăcut cartea destul de mult, aș vrea să spun că mă așteptam la un conflict mai concentrat, la o poveste în care Sonnja (personajul feminin principal) să aibă un rol mult mai bine definit. Cartea este scrisă la persoana I, fiind alcătuită ca un jurnal intim al Sonnjei – o tânără zăpăcită și nonconformistă, care își trăiește viața exact așa cum dorește.

Este un roman de doar 214 pagini, dar să știți că veți găsi în el mai mult decât v-ați aștepta. Veți descoperi criza adolescentină a unor personaje care duc o existență aparte și care încearcă să conștientizeze că viața nu este altceva decât un scop în sine. Sonnja este o fire prietenoasă (are prietene pe viață de care se simte legată trup și suflet) și oscilează între mai multe iubiri.

În același timp, tânăra reprezintă un amestec de maturitate și imaturitate, fiind o persoană care încă mai caută răspunsuri la dilemele de zi cu zi. Nu pot spune că m-am regăsit în acest personaj, deoarece în adolescență am fost exact opusul ei: fata cuminte, la locul ei, incapabilă de escapade de orice fel. Sonnja din alter.ego este un personaj puternic, îndrăzneț, care trăiește clipa și se bucură de fiecare senzație.

Titlul are pentru mine o tentă filosofică; spun asta pentru că mă duce cu gândul la celălalt „eu” al tinerei (alter ego). Sonnja este o ființă duală, dominată de diferite gânduri și cu o imaginație complexă. Nu pot spune că am înțeles în totalitate mesajul transmis de acest roman, deoarece este mult mai complicat decât pare. În ansamblu, însă, este o carte de o profunzime aparte, pe care nu trebuie să o ratați. Recomand acest volum celor care iubesc adolescența, poveștile de viață și celor care vor să citească o carte relaxantă și, pe alocuri, tulburătoare.

CITATE

Iar eu devin o ființă întreagă, fiindcă am decis să îmi păstrez esența și să iubesc. În ordinea asta.

Chiar contează ce ne spunem, ce simțim, dacă ne iubim sau doar ne amăgim? Cât timp ne transformăm și energia pe care o degajăm oprește lumea noastră în loc, chiar contează altceva decât să știm că în acel moment suntem cel mai aproape de fericire?

Tot timpul am plâns în hohote. Ce importanță au însă câteva ațe, când sforile mele nu se mai pot desface? A fost suficient să mă uit o clipă la Thea, Rin și Petra ca să mă calmez. Ele rămân. Magia dispare. Și, deși încă nu o știam, Vara aceea urma să rămână.

♣