Îmblânzitorul apelor – A. R. Deleanu (recenzie)

Autor: A. R. Deleanu

Naționalitate: română

An apariție: 2014 (la Editura Herg Benet)

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 168

Nota mea: 4/5

Am primit această carte interesantă de la Editura Herg Benet și trebuie să recunosc că, atunci când am primit coletul și am văzut cât este de mică (168 de pagini), mi-am zis că o voi citi foarte repede. De altfel, nu am mai citit până acum nimic altceva scris de acest autor. Însă să știți că este o carte complexă și nu prea ușor de înțeles; eu, cel puțin, m-am simțit pierdută încă de la primele pagini. Mi-a plăcut însă mult ideea cărții și faptul că scriitorul te transpune într-un univers apocaliptic care te îndeamnă la visare.

Nu știu cât de bine pot descrie acum ce am simțit în timpul lecturii și cât de bine am înțeles ceea ce transmite cartea, dar vă asigur că pe fiecare pagină puteți găsi înțelesuri diverse. Limbajul este în mare parte întortocheat, plin de metafore, și te face să ții cartea aproape de tine, să profiți de fiecare secundă liberă ca să vezi ce se întâmplă mai departe.

Scriitura este una halucinantă, iar ceea ce se întâmplă în carte mă duce cu gândul la Apocalipsă, la acel moment în care omenirea va pieri treptat, fără posibilitatea salvării. Un „El” și o „Ea”, alături de familia lui, sunt personajele cărții, iar acțiunea mi s-a părut, pe lângă haotică, destul de confuză. Fiecare cititor își formează propriile opinii și poate că fiecare vede această carte în felul lui, dar eu, personal, am simțit de parcă aș fi fost și eu în casa lor și aș fi asistat la imaginea apelor învolburate care mătură totul.

Dacă ar fi să vă spun care este tema cărții, probabil aș prefera să vorbesc despre apocalipsă, despre sfârșitul existențial sau despre lupta pentru supraviețuire. Ceea ce este derutant e faptul că El, personajul cărții, este scriitor și își imaginează toată această luptă infernală prin proprii ochi. Niciun personaj al cărții nu are nume, iar asta face ca acest roman micuț să capete nuanțe noi. Nimic nu este clar în carte, personajele au un comportament de multe ori ciudat, iar finalul te lasă fără cuvinte. De ce ar trebui să citiți această carte? Pentru că merită să vedeți cum arată apocalipsa în viziunea unui autor român talentat, care se deschide în fața cititorului fără niciun fel de rețineri.

CITATE

Am crezut că orbesc, soarele era atât de puternic, încât, pentru câteva clipe, nu am mai putut vedea nimic. Apoi am văzut corbul, care se învârtea în cercuri tot mai mari, până mi-a ajuns deasupra capului. A coborât și mi s-a așezat în palmă. Îmi țineam respirația, să nu-l alung. Îl priveam țintă în ochi și puteam jura că mă înțelege. Chiar mă gândeam că îmi poate citi gândurile. Tare bizar.

Timpul nu stă după nimeni, cum nu a stat nici după ei, a trecut tăvălugul peste casă și locatarii ei, oferindu-le fiecăruia câte un paliativ pentru durerea lor: bătrânului beciul, fratelui mai mare drogurile, fratelui mijlociu credința, lui bănuielile și ei tăcerea.

Orice clipă de fericire temporară – o băută pe cinste, un flirt reușit, o partidă bună, iartă-mă, iubito, un salariu rezonabil, nu părea să schimbe cu nimic mizeria de acasă.

♥