Zorba grecul – Nikos Kazantzakis (recenzie)

Autor: Nikos Kazantzakis

Naționalitate: greacă

Titlu original:  Βίος και πολιτεία του Αλέξη Ζορμπά

An apariție: 1946

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 335

Ecranizare: 1964

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Zorba Grecul – de la celebrul film realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis și încununat cu 3 premii Oscar -, cu acest titlu a intrat în conștiința publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis .Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineața cețoasă, pe țărmul Greciei continentale, se dovedește providențială: călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumusețea aspră a unei umanități atemporale, cât și răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacțiune. Asemenea lui Falstaff sau lui Sancho Panza, Zorbas ii oferă o nouă cheie a înțelegerii lumii. Datorită lui, naratorul îndrăznește să caute dragostea; alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenței și al morții.

„Alexis Zorbas este omul primitiv, acea forță a naturii care spulberă, uneori brutal, dilemele intelectualului, eliberându-i sufletul de neliniștile otrăvitoare.” –Petros Haris

PĂREREA MEA

Eram copil și era difuzată la televizor ecranizarea acestui roman, dar bineînțeles că până acum câțiva ani nu știam că are o carte la bază. Nu pot să spun că m-a impresionat foarte tare, ci ma degrabă rămân neutră în ceea ce privește impresiile mele. Nu am mai citit până acum nimic de acest scriitor grec (și nici un alt scriitor grec) și este greu să îmi dau seama dacă îmi place stilul său de scriere. Cred că aveam așteptări mult mai mari de la acest roman, dar i-am dat totuși 4 din 5 steluțe pentru că multă lume îl laudă și s-ar putea doar să nu fie genul meu de carte.

Asta-i libertatea, gândeam eu. Să ai o pasiune, să aduni grămadă monedele de aur și, deodată, să-ţi învingi pasiunea şi să-ţi azvârli comoara în cele patru vânturi. Să te eliberezi de-o pasiune pentru a te supune alteia, mai nobilă. Dar nu cumva e şi asta tot o forma de sclavie? Să te sacrifici pentru o idee, pentru neamul tău, pentru Dumnezeu? Sau, cu cât stăpânul se plasează mai la înălţime, cu-atât funia sclavului se lungeşte? Ar putea atunci să se zbenguie şi să zburde pe-o arena încăpătoare şi să moara fără a da de funie. Asta se numeşte aşadar libertate?

Nu pot să vă spun exact ce gen de carte este, deoarece poate fi foarte bine povestea unui destin aparte, o carte despre relațiile cu femeile sau pur și simplu, o poveste de viață. Și nici o temă anume nu pot desprinde din această carte, deoarece sunt mai multe: iubirea, prietenia, muzica, natura. Sună de parcă aș vorbi despre o poezie, și nu de un roman.

Cât de perfect potrivite sunt toate pe-acest pământ! Gândeam eu. Ce bine se potriveşte pământul cu sufletul omului! Mâncarea, servita din belşug şi pregătită cu grija, duduitul focului în soba, trupul înfrumuseţat, împodobit, mireasma florilor de portocal, toate aceste mici plăceri corporale atât de omeneşti, cât de simplu şi de repede se preschimba într-o mare bucurie a sufletului!

Titlul este de fapt numele personajului masculin principal, Alexis Zorba (zis Grecul), un personaj care în mare parte mi-a displăcut. Nu mi-a plăcut natura sa ușuratică, felul în care trata femeile și stilul său de viață în general. Însă l-am admirat puțin pentru voioșia sa și pentru faptul că iubea muzica și tradițiile grecești. Zorba iubește viața, femeile, muzica și vinul. Restul îl cam lasă rece.

Până când, gândeam eu, voi putea trăi şi simţi aceasta dulceaţă a pământului, a aerului, a tăcerii şi a parfumului de portocal înflorit? O icoana a Sfântului Bachus, pe care-o privisem în biserica, îmi umpluse inima de bucurie. Tot ce ma emoţionează mai profund: unitatea în dorinţa, coerenta în străduinţa, mi se înfăţişa din nou pe dinaintea ochilor. Binecuvântată fie acea graţioasă iconiţă a efebului creştin cu păr buclat atârnându-i în jurul frunţii ca nişte ciorchini negri. Dionisos, frumosul zeu al vinului şi al extazului, şi Sfântul Bachus se amestecau în mine, căpătau acelaşi chip.

Relația sa cu o femeie mi s-a părut destul de ciudată și nu mi-a plăcut felul în care o tot amăgea. Practic nu am găsit un conflict anume al cărții, deoarece aproape toată cartea prezintă viața și dialogurile lui Zorba cu celelalte personaje. Recunosc că nu mi-a plăcut în totalitate limbajul folosit de autor și parcă prea mult dialog m-a obosit.

Unii oameni, cei mai cutezători, ajung până la capătul frunzei. De acolo, ne aplecăm, cu ochii mari deschişi, cu urechile ciulite, spre vid. Ne înfiorăm. Bănuim sub noi înfricoşătoarea prăpastie, auzim de departe foşnetul altor frunze ale pomului uriaş, simţim cum urca seva de la rădăcina pomului şi ne creste inima. Aplecaţi astfel deasupra prăpastiei, cu tot corpul, cu tot sufletul, tremuram de groaza. Din clipa aceea începe…

Personajele sunt puține, dar în centru, cum este normal, stă grecul Zorba, un bărbat despre care îmi imaginam că va fi altfel. Că va fi opusul celui pe care l-am descoperit eu. Aș recomanda însă cartea celor care vreți să aflați mai multe despre Grecia, despre muzica grecească și vreți să aflați mai multe despre celebrul Zorba.

Vouă cum vi s-a părut cartea?