Ce-aș fi eu fără tine? – Guillaume Musso

15723510_1898476713715419_7514819447754754309_o

Autor: Guillaume Musso

Naționalitate: franceză

An apariție: 2009 (2011 la Editura Allfa)

Gen carte: ficțiune, mister,  roman de dragoste, acțiune

Număr pagini: 290

Nota mea: 5/5

Alte cărți citite de același autor: După 7 ani, Salvează-mă

PREZENTARE

Romanele lui Guillaume Musso s-au tradus în peste treizeci de țări și s-au vândut în peste cinci milioane de exemplare.

Inima lui Gabrielle este sfâșiată între doua feluri de iubire. Cea pentru tatăl ei și cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un polițist pasionat de meseria lui, celalalt este un hot celebru. Însă amândoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o buna zi, la aceeași ora, tatăl rătăcitor și iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viața ei. Curând, Gabrielle își dă seama ca cei doi sunt prinși într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze și pe cine să piardă?

PĂREREA MEA

Am primit această carte de la  viitorul meu soț căruia îi mulțumesc din suflet pentru surpriză și vreau să vă spun că mi-a plăcut mult, mai ales cea de a doua parte a cărții. La început ești puțin indus în eroare de anumite secvențe ale cărții, dar mai apoi se face lumină și înțelegi mai bine ce se întâmplă. Este genul de carte care începe lent, faci treptat cunoștință cu personajele, ca la final totul să ia o altă întorsătură și să fii peste măsură de uimit. De același autor eu am mai citit încă două romane, După 7 ani și Salvează-mă, iar ambele mi-au plăcut mult. Când vine vorba de lecturi relaxante, Musso este pentru mine alegerea potrivite. Are un stil asemănător cu al Ceceliei Ahern, o altă scriitoare pe care o iubesc.

Pentru că viața e complicată și pentru că de multe ori se distrează, scoțându-și în cale omul potrivit, la momentul nepotrivit.

Temele cărții sunt în primul rând iubirea, dar și relații de familie. Titlul cărții face referire la o iubire imposibilă, cea dintre Gabrielle și Martin, personaje ale căror drumuri se despart brusc. Cum viața ia de multe ori întorsături neașteptate, același lucru și se întâmplă și lor: un vis de iubire se destramă brusc. Dar viața oferă și surprize și de multe ori o a doua șansă.

Dar nu poți trăi o viață întreagă fiindu-ți teamă.

Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, în centrul acțiunii stau Martin, Gabrielle și Archibald. Prea multe din acțiunea cărții nu o să vă dezvălui, dar vreau să vă spun că aceste personaje sunt foarte imprevizibile și vă pot rezerva surprize. Gabrielle evoluează treptat și se maturizează, iar același lucru se întâmplă și cu Martin. Archibald este cel care completează acest triunghi al relațiilor, dar aici vă las să vedeți singuri despre ce e vorba. (mai mult…)

Ce cărți am primit (7)

Timpul a trecut repede de la începutul anului și nu am avut timp să vă arăt ce colet minunat am primit de la Editura Herg Benet la sfârșitul lui decembrie. Cu ei am o frumoasă colaborare de la începutul verii și sunt extrem de bucuroasă că ea va continua. Cele 5 cărți minunate sunt în lista și fotografia de mai jos. Una dintre ele, Malad, am oferit-o spre concurs și deja și-a găsit un nou cititor (mai urmează să o trimit câștigătoarei).

  • Malad – Alexandru Voicescu (eu am citit deja cartea  și mi-a plăcut destul de mult. Puteți citi recenzia făcută AICI. )
  • Jurnalul primei mele morți – Ioana Duda ( Autoarea nu îmi este familiară și nici stilul său. Așa că abia aștept să citesc cartea și să văd despre ce e vorba.)
  • Fata de la nord de ziuă – Alexandru Voicescu ( Este al doilea roman al lui Alexandru Voicescu, după Malad, despre care am înțeles că promite mult. La fel, sunt nerăbdătoarea să îl citesc.)
  • Noumenoir – Flavius Ardelean ( De acest autor am citit două cărți până acum, Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie, despre care am scris AICI și AICI. Sunt foarte curioasă să văd ce impresii îmi va lăsa această carte.)
  • Tentații – Corina Ozon ( Nici de această autoare nu am mai citit nimic, dar am auzit că scrie bine. Și am o presimțire că o să îmi placă mult de tot.)

herg-benet

Toamnă la Pekin – Boris Vian

15895050_1905587353004355_4379035211748747786_n

Autor: Boris Vian

Naționalitate: franceză

An apariție: 1947 ( în 2004 la Editura Univers)

Titlu original: L’Automne à Pékin

Gen carte: ficțiune, roman

Număr pagini: 250

Nota mea: 4/5

Primită de la: Anticariatul online Printrecărți.ro

PREZENTARE

• Boris Vian este poate unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului cultural de după al Doilea Război Mondial. Romancier, poet, dramaturg, traducător, scenarist, regizor de spectacole de cabaret, trompetist de jazz, compozitor și cântăreț de șansonete – Vian are o carieră năucitor de diversă și o faimă pe măsura insolitului.
• „Toamna la Pekin are toate calitățile care-l vor ajuta sa devina un clasic al genului.” (Alain Robbe-Grillet)

Contrar așteptărilor create de titlul-capcana, Toamna la Pekin nu face nici cea mai mica aluzie la nostalgia toamnei sau la exoticul oraș chinezesc, ci se constituie mai curând ca un roman absurd, destinat iubitorilor de jocuri de limbaj insolite. Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectata pe decorul unui desert imaginar – numit simbolic Exopotamia –, unde se construiește o cale ferata fără trenuri, care nu duce nicăieri. Personajele maniacale, voluptuoase sau ilare – un funcționar obsedat de calcule, un arheolog care face zob orice relicvă dezgropată, un doctor care își numără cu grijă pacienții uciși, o femeie cu pielea ca arama și un călugăr ce nu poarta nimic pe sub sutană – sunt antrenate toate în acest vast proiect fără sens, pentru realizarea căruia se dărâmă la fel de mult pe cit se construiește.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestui roman de la noul colaborator al blogului, anticariatul online Printrecărți.ro și am ales această carte deoarece am fost atrasă în primul rând de titlu, iar în al doilea rând numele scriitorului, despre care auzisem ceva, dar nu mai citisem nimic de el. Trebuie să vă spun că îmi este greu să formulez câteva impresii despre carte, deoarece are un stil bizar și greoi. Deși are în  jur de 250 de pagini, nu am citit cartea pe cât de repede mi-aș fi dorit. Am câteva sute de cărți citite până acum, dar un asemenea stil nu am mai întâlnit. Este o carte ce se înscrie cu succes în literatura absurdului și este musai să îl citiți pe Vian. Dacă nu ați citit măcar o carte de a sa, citiți degeaba. Deși aceasta este prima sa carte pe care eu o citesc, trebuie să recunosc că are totuși un stil fascinant.

-De ce suferă acest scaun? spuse Mancakottu, glumind.

-Are temperatură, răspunse internul, nerămânând mai prejos.

-Mă iei peste picior, ai? spuse Macakottu. Pune-i termometrul și-o să mai vedem.

Tema cărții este greu de identificat, dar dacă ar fi să mă întrebați care cred eu că este, aș spune că este cea a destinului uman, dar și una a iubirii. Însă o iubire bizară și privită tot într-un mod absurd. Cred cu tărie că toate cărțile lui Vian sunt scrise în acest gen și cred că folosește acest stil pentru a-l zăpăci un pic pe cititor. Cartea asta are anumite mesaje ascunse, printre care și o ironie subtilă la adresa anumitor categorii de oameni, cum sunt preoții, șoferii sau inginerii. (mai mult…)

Trenul M – Patti Smith

15591432_1426283734058006_8215304194695610217_o

Autor: Patti Smith (Patricia Lee Smith)

Naționalitate: americană

An apariție: 2015 ( în 2016 la Editura Polirom)

Titlu original: M train

Gen carte: nonficțiune, biografie, memorii, călătorii

Număr pagini: 256

Nota mea: 4/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

O carte măsurată în lingurițe de cafea

Volum de amintiri atipic, Trenul M este, în esență, o poveste despre curgerea vieții, relatată de o legenda a muzicii punk rock americane. Fie că vorbește despre rutina ei newyorkeză sau despre legăturile cu artiști precum William Burroughs sau Paul Bowles, Patti Smith rememorează pentru a înțelege, în acordurile unei melancolii temperate, ale unui umor subtil. Proza ei împletește realitatea cu visul și încearcă sa le descifreze rostul amândurora; tânjește după cafeneaua perfecta și după soțul ei decedat; merge pe urmele marilor artiști care i-au marcat existenta, în căutarea unui adevăr profund; susține concerte și conferințe, scrie, bea mereu cafea – drogul ei declarat – și are vise obsesive. Dar ceea ce captivează în primul rând în acest volum este personalitatea complexa a autoarei, ce reușește să își apropie cititorul și să îl facă părtaș la căutările, întrebările și răspunsurile ei, care definesc umanitatea.

PĂREREA MEA

Patti Smith este pe lângă scriitoare, și o legendă a muzicii punk americane și mă bucur nespus de mult că am reușit să citesc una dintre cărțile sale. Scriitoarea are o poveste de viață interesantă, iar această carte este formată din impresiile sale de călătorie, tabieturile la care apela atunci când scria ceva sau pur și simplu vorbește despre oamenii pe care i-a întâlnit. Deși și-a pierdut soțul în urma unui atac cerebral nefericit, Smith este un om puternic cu o tărie surprinzătoare de caracter. Dacă mulți în situația sa s-ar închide în casă pentru totdeauna, ea nu evită oamenii și preferă să călătorească cât de mult poate.

Cu câteva luni înainte de aniversarea primului nostru an de căsnicie, Fred mi-a spus că dacă îi promit că-i dăruiesc un copil, înainte de asta o să mă ducă oriunde în lume.

Cartea nu este un roman, ci mai degrabă o biografie și un volum de memorii deosebit de interesant. În general eu nu prea citesc nonficțiune, mi se pare că nu am răbdarea necesară, dar această carte chiar mi-a plăcut. Mai ales pentru că se bazează pe foarte multe detalii reale din viața scriitoarei. Folosindu-se de propriile impresii și amintiri, Smith dă viață unui personaj care adoră să călătorească și iubește cafeaua. Este fascinant faptul că nicio zi nu o începe fără cafeaua sa preferată și fără să viziteze o anumită cafenea în care se simte acasă. O altă pasiune a sa sunt serialele sau filmele. Este fascinată de literatură și mai ales de o carte anume a lui Haruki Murakami, Cronica păsării-arc, carte pe care eu am citit-o acum câțiva ani și mi s-a părut destul de greoaie. (mai mult…)

Urmare și sfârșit – Livius Ciocârlie

urmare-si-sfarsit

Autor: Livius Ciocârlie

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Tracus Arte)

Gen carte: memorialistică

Număr pagini: 282

Nota mea: 3/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de laEditura Tracus Arte

PREZENTARE

„Nu există titlu mai nimerit decât Cuvinte potrivite. Asta e literatura. Prin urmare, chestiunea e simplă. Nu-ţi trebuie nu ştiu ce imaginaţie, ce «idei şi sentimente». Totul e să găseşti cuvintele care ţi se cuvin. Că unele cutremură, iar altele abia plac, sau nici măcar atât, e problema lor. Nu ai ce le face, astea ţi s-au dat.”

Cartea de faţă încheie o serie lungă, prea lungă, de însemnări, şi, foarte probabil, pune capăt scrisului meu. Motivul? Poate fi formulat într-o frază pe care mi-o repet de câte ori este cazul: ce-i prea mult e cam mult. (Livius Ciocârlie)

PĂREREA MEA

Livius Ciocârlie este un eseist, scriitor, critic literar, memorialist și profesor universitar. Printre operele sale se numără Realism și devenire poetică în literatura franceză, Mari corespondențe, Clopotul scufundat, etc. Nu știu cu siguranță dacă această carte este roman sau scriere memorialistică, dar eu am încadrat-o în categoria memorii, deoarece cuprinde nenumărate amintiri ale scriitorului. Este o carte de memorii în care autorul abordează diferite subiecte și povestește frânturi din propriile amintiri. Abordează subiecte ca politica, literatura, filosofia, psihologia sau pictura.

Deosebirea dintre a-l fi înjurat pe Ceaușescu acasă și a putea să-l înjuri pe Băsescu public este într-un fel neglijabilă, scrie un profesor universitar. Cât trăiești, înveți să nu te mai mire nimic.

De asemenea, sunt prezentate impresii de lectură, idei proprii și scurte analize ale unor opere literare care l-au marcat. După titlu, mă așteptam la un roman cu un conflict bine pus la punct, dar am avut surpriza să descopăr o carte de memorii complexă și bine scrisă. Chiar dacă ideile din carte par să nu se lege, ele au totuși un punct comun: fac parte din viața scriitorului și din ceea ce reprezintă el ca om. (mai mult…)

« Older Entries