Ce-aș fi eu fără tine? – Guillaume Musso

15723510_1898476713715419_7514819447754754309_o

Autor: Guillaume Musso

Naționalitate: franceză

An apariție: 2009 (2011 la Editura Allfa)

Gen carte: ficțiune, mister,  roman de dragoste, acțiune

Număr pagini: 290

Nota mea: 5/5

Alte cărți citite de același autor: După 7 ani, Salvează-mă

PREZENTARE

Romanele lui Guillaume Musso s-au tradus în peste treizeci de țări și s-au vândut în peste cinci milioane de exemplare.

Inima lui Gabrielle este sfâșiată între doua feluri de iubire. Cea pentru tatăl ei și cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un polițist pasionat de meseria lui, celalalt este un hot celebru. Însă amândoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o buna zi, la aceeași ora, tatăl rătăcitor și iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viața ei. Curând, Gabrielle își dă seama ca cei doi sunt prinși într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze și pe cine să piardă?

PĂREREA MEA

Am primit această carte de la  viitorul meu soț căruia îi mulțumesc din suflet pentru surpriză și vreau să vă spun că mi-a plăcut mult, mai ales cea de a doua parte a cărții. La început ești puțin indus în eroare de anumite secvențe ale cărții, dar mai apoi se face lumină și înțelegi mai bine ce se întâmplă. Este genul de carte care începe lent, faci treptat cunoștință cu personajele, ca la final totul să ia o altă întorsătură și să fii peste măsură de uimit. De același autor eu am mai citit încă două romane, După 7 ani și Salvează-mă, iar ambele mi-au plăcut mult. Când vine vorba de lecturi relaxante, Musso este pentru mine alegerea potrivite. Are un stil asemănător cu al Ceceliei Ahern, o altă scriitoare pe care o iubesc.

Pentru că viața e complicată și pentru că de multe ori se distrează, scoțându-și în cale omul potrivit, la momentul nepotrivit.

Temele cărții sunt în primul rând iubirea, dar și relații de familie. Titlul cărții face referire la o iubire imposibilă, cea dintre Gabrielle și Martin, personaje ale căror drumuri se despart brusc. Cum viața ia de multe ori întorsături neașteptate, același lucru și se întâmplă și lor: un vis de iubire se destramă brusc. Dar viața oferă și surprize și de multe ori o a doua șansă.

Dar nu poți trăi o viață întreagă fiindu-ți teamă.

Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, în centrul acțiunii stau Martin, Gabrielle și Archibald. Prea multe din acțiunea cărții nu o să vă dezvălui, dar vreau să vă spun că aceste personaje sunt foarte imprevizibile și vă pot rezerva surprize. Gabrielle evoluează treptat și se maturizează, iar același lucru se întâmplă și cu Martin. Archibald este cel care completează acest triunghi al relațiilor, dar aici vă las să vedeți singuri despre ce e vorba. (mai mult…)

Ce cărți am primit (7)

Timpul a trecut repede de la începutul anului și nu am avut timp să vă arăt ce colet minunat am primit de la Editura Herg Benet la sfârșitul lui decembrie. Cu ei am o frumoasă colaborare de la începutul verii și sunt extrem de bucuroasă că ea va continua. Cele 5 cărți minunate sunt în lista și fotografia de mai jos. Una dintre ele, Malad, am oferit-o spre concurs și deja și-a găsit un nou cititor (mai urmează să o trimit câștigătoarei).

  • Malad – Alexandru Voicescu (eu am citit deja cartea  și mi-a plăcut destul de mult. Puteți citi recenzia făcută AICI. )
  • Jurnalul primei mele morți – Ioana Duda ( Autoarea nu îmi este familiară și nici stilul său. Așa că abia aștept să citesc cartea și să văd despre ce e vorba.)
  • Fata de la nord de ziuă – Alexandru Voicescu ( Este al doilea roman al lui Alexandru Voicescu, după Malad, despre care am înțeles că promite mult. La fel, sunt nerăbdătoarea să îl citesc.)
  • Noumenoir – Flavius Ardelean ( De acest autor am citit două cărți până acum, Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie, despre care am scris AICI și AICI. Sunt foarte curioasă să văd ce impresii îmi va lăsa această carte.)
  • Tentații – Corina Ozon ( Nici de această autoare nu am mai citit nimic, dar am auzit că scrie bine. Și am o presimțire că o să îmi placă mult de tot.)

herg-benet

Toamnă la Pekin – Boris Vian

15895050_1905587353004355_4379035211748747786_n

Autor: Boris Vian

Naționalitate: franceză

An apariție: 1947 ( în 2004 la Editura Univers)

Titlu original: L’Automne à Pékin

Gen carte: ficțiune, roman

Număr pagini: 250

Nota mea: 4/5

Primită de la: Anticariatul online Printrecărți.ro

PREZENTARE

• Boris Vian este poate unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului cultural de după al Doilea Război Mondial. Romancier, poet, dramaturg, traducător, scenarist, regizor de spectacole de cabaret, trompetist de jazz, compozitor și cântăreț de șansonete – Vian are o carieră năucitor de diversă și o faimă pe măsura insolitului.
• „Toamna la Pekin are toate calitățile care-l vor ajuta sa devina un clasic al genului.” (Alain Robbe-Grillet)

Contrar așteptărilor create de titlul-capcana, Toamna la Pekin nu face nici cea mai mica aluzie la nostalgia toamnei sau la exoticul oraș chinezesc, ci se constituie mai curând ca un roman absurd, destinat iubitorilor de jocuri de limbaj insolite. Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectata pe decorul unui desert imaginar – numit simbolic Exopotamia –, unde se construiește o cale ferata fără trenuri, care nu duce nicăieri. Personajele maniacale, voluptuoase sau ilare – un funcționar obsedat de calcule, un arheolog care face zob orice relicvă dezgropată, un doctor care își numără cu grijă pacienții uciși, o femeie cu pielea ca arama și un călugăr ce nu poarta nimic pe sub sutană – sunt antrenate toate în acest vast proiect fără sens, pentru realizarea căruia se dărâmă la fel de mult pe cit se construiește.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestui roman de la noul colaborator al blogului, anticariatul online Printrecărți.ro și am ales această carte deoarece am fost atrasă în primul rând de titlu, iar în al doilea rând numele scriitorului, despre care auzisem ceva, dar nu mai citisem nimic de el. Trebuie să vă spun că îmi este greu să formulez câteva impresii despre carte, deoarece are un stil bizar și greoi. Deși are în  jur de 250 de pagini, nu am citit cartea pe cât de repede mi-aș fi dorit. Am câteva sute de cărți citite până acum, dar un asemenea stil nu am mai întâlnit. Este o carte ce se înscrie cu succes în literatura absurdului și este musai să îl citiți pe Vian. Dacă nu ați citit măcar o carte de a sa, citiți degeaba. Deși aceasta este prima sa carte pe care eu o citesc, trebuie să recunosc că are totuși un stil fascinant.

-De ce suferă acest scaun? spuse Mancakottu, glumind.

-Are temperatură, răspunse internul, nerămânând mai prejos.

-Mă iei peste picior, ai? spuse Macakottu. Pune-i termometrul și-o să mai vedem.

Tema cărții este greu de identificat, dar dacă ar fi să mă întrebați care cred eu că este, aș spune că este cea a destinului uman, dar și una a iubirii. Însă o iubire bizară și privită tot într-un mod absurd. Cred cu tărie că toate cărțile lui Vian sunt scrise în acest gen și cred că folosește acest stil pentru a-l zăpăci un pic pe cititor. Cartea asta are anumite mesaje ascunse, printre care și o ironie subtilă la adresa anumitor categorii de oameni, cum sunt preoții, șoferii sau inginerii. (mai mult…)

« Older Entries