Autor: John Barth
Naționalitate: britanică
An apariție: 1968 ( în 2007 la Editura Nemira)
Titlu original: Lost in the Funhouse
Gen carte: povestiri, ficțiune, postmodernism
Număr pagini: 390
Nota mea:3/5
Primită de la: Librăria-anticariat online Printre Cărți.ro
PREZENTARE
Rătăcit în casa oglinzilor este o colecție de povestiri fără de care literatura contemporană și-ar pierde din forța ideii transpuse în tipare nonconvenționale. Primul lucru pe care John Barth îl cere cititorului atunci când acesta deschide Rătăcit în casa oglinzilor este să taie o fâșie de hârtie pe care au fost tipărite cuvintele „A fost o data ca niciodată” și „O poveste care începea”. Încă din primul moment, deci, lucrurile o iau razna, în special, pentru ca Barth continuă să dea indicații prin care cititorul va dezvolta împreună cu scriitorul o demonstrație vizuală a teoriilor care stau în spatele povestirilor din colecție.
PĂREREA MEA
Am primit această carte de la un colaborator nou al blogului, librăria-anticariat online Printre Cărți.ro care mi-a oferit ocazia să aleg cărțile pe care vreau să le citesc. Alături de alte câteva cărți, am ales și volumul de povestiri Rătăcit în casa oglinzilor, de John Barth. La început nu știam că este un volum de povestiri și nu știam nimic despre personaje sau acțiune. Cartea a fost pentru mine o adevărată surpriză, deoarece am descoperit că este cu totul altceva decât ce mă așteptam eu. Mă așteptam la o lectură ușoară pe care să o înțeleg și să îmi placă. Mi-a plăcut destul de mult, dar a fost prea grea pentru mine. S-ar putea ca alți cititori să o considere mai accesibilă, dar pentru mine nu a fost.
Nu este o carte slabă, ci pentru mine a fost o provocare. O provocare în sensul că multe pagini m-au atras, iar altele mi s-au părut prea greoaie. Cartea este o ficțiune postmodernistă și este total diferită față de tot ce am citit eu până acum, fiind extrem de complexă. Eu m-am luptat mai multe zile cu ea și am avut impresia că o voi citi foarte repede. Spre dezamăgirea mea, nu a fost așa, dar nici nu e o lectură pe care o regret, ci îmi doresc să revin într-o zi la ea.
Tema cărții este arta și felul în care naratorul o percepe. Dacă veți citi cartea veți vedea care sunt reflecțiile și ideile sale legate de acest aspect. Titlul este destul de ambiguu și cred că ar putea avea mai multe interpretări, dar este tot legat de misiunea artistului care se simte prins în „capcana artei”.Cartea cuprinde 15 povestiri scurte sau foarte scurte și una dintre ele m-a captivat cel mai tare. Aceasta este Ambrose, iar titlul vine de la unul dintre personajele povestirii. Ambrose cred că este cea mai coerentă povestire a acestui volum și cea mai serioasă.
Nu insist pe subiectul fiecărei povestiri, deoarece altfel nu ați mai citi acest volum de povestiri. Recomand volumul dacă sunteți fani ai povestirilor postmoderniste sau a povestirilor de orice fel.
CITATE
Numai o singură dată a făcut mama aluzie la faptul că nu aveam nume, cam la vreo două-trei luni de la nașterea mea.
Un motiv pentru a nu scrie o poveste despre cineva rătăcit-în-casa-oglinzilor este că fie toată lumea a simțit ce simte și Ambrose și, în acest caz, lucrurile sunt înțelese de la sine, fie nici un om normal nu simte așa ceva, caz în care Ambrose este un monstru.