Autor: Daniel Botea
Naționalitate: română
An apariție: 2015
Număr pagini: 170
Gen carte: roman
Nota mea: 5/5
Puteți găsi cartea AICI
Primită de la : Editura Quantum Publishers
PREZENTARE
Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.
Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.
Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii.
PĂREREA MEA
Am primit această carte pentru recenzie de la editura Quantum Publishers, cu care am o colaborare foarte frumoasă. Auzisem multe păreri pozitive despre roman încă dinainte de a-l primi și eram convinsă că și mie îmi va plăcea mult de tot. Lucru care s-a și întâmplat. Stilul cărții este unul accesibil, am citit cartea foarte repede și cel mai mult mi-a plăcut umorul din spatele rândurilor.
Este genul de carte relaxantă care îți aduce zâmbetul pe buze încă de la primele rânduri și care te învață spre final lucruri extrem de importante: valoarea familiei și a prieteniei. Romanul este scris la persoana I, iar cel care narează este Leinad, adolescentul care este în același timp și personajul principal al cărții.
Dacă ar fi să încadrez romanul într-o temă anume, nu cred că m-aș putea rezuma la una singură. Cu toate acestea, sunt prezente tema destinului, tema socială, prietenia, relațiile de dragoste. Titlul cărții are legătură cu personajul principal, însă nu aș prea vrea să vă destănui exact în ce constă această legătură. Să zicem doar că anumite idei și reacții ale lui Leinad se schimbă pe parcursul romanului.
Cartea, în opinia mea, se bazează mai mult pe amintirile, trăirile și acțiunile personajului principal, al cărui destin se va preschimba din banal în unul destul de palpitant. Nu știu de ce la început aveam impresia că este un roman fantastic (poate și din cauză că am citit mai multe cărți fantastice apărute la aceeași editură), dar să știți că nu este. Este genul de carte care prezintă anumite detalii din societatea actuală cât se poate de realist, iar personajele sunt cât se poare de interesante.
Personajele cărții nu sunt foarte numeroase; prima dată facem cunoștință cu Leinad, un student orfan și cu o viață destul de nonconformistă; un alt personaj este Diu, cel mai bun prieten al lui Leinad, tânăr ce îl va scoate pe prietenul nostru orfan din multe încurcături.
Carla este un personaj misterios la început, apoi aflăm mai multe despre viața sa și vreau să vă spun că întâlnirea bizară dintre Leinad și Carla le va schimba amândurora viața. Și dacă citiți cartea veți înțelege de ce spun asta. Am înțeles că va urma și volumul 2, lucru care mă bucură enorm, pentru că vreau să aflu ce vor face aceste personaje în continuare.
Recomand această carte scrisă de un tânăr român talentat mai ales pentru stilul său sarcastic și ușor ironic, pentru faptul că te captivează foarte ușor și te relaxează. Cartea asta mi-a adus de foarte multe ori zâmbetul pe buze și credeți-mă că este tot ce aveți nevoie în perioade mai triste sau stresante din viața voastră.
Așadar, vă recomand călduros cartea și vă aștept cu impresii! Recunosc că am văzut pe internet multe recenzii la această cartea, dar nu am vrut să citesc nimic până nu îmi formulez opiniile și fac propria recenzie.
CITATE
A copia pe cineva nu înseamnă a te dezvolta sau a te realiza, ci doar a pierde o șansă de a fi unic, prețios, de necomparat. O șansă de a fi tu.
Pentru voi cum ar fi scenariul perfect în care ați vrea să vă treziți? Pentru mine, de exemplu, ar fi extraordinar dacă aș fi trezit de un frate mai mic, nerăbdător să deschidem cadourile de sub brad în dimineața de Crăciun, împreună cu părinții. Familie, fericire, Crăciun, iubire…
Nu îmi dădeam seama ce fel de sentiment nostalgic mă cuprinsese, nici de ce. Probabil pentru că mereu m-am întrebat cum e să fii certat de cineva, tocmai pentru că te iubește și îți vrea binele, nu pentru că nu te suportă sau că ai dreptate, și asta o enervează.