De ce recitesc cărți? 

De ce recitesc cărți? 

Odată cu trecerea anilor am învățat că cea mai bună investiție este în noi înșine. Nu trebuie să investim în lux, mașini, vile și chestii materiale, ci mai mult în cele sufletești și spirituale. Eu citesc de mică, dar de pasiunea pentru citit mă țin abia din facultate. Pentru mine cititul este o oază de liniște, o activitate care mă binedispune și am observat că atunci când nu am timpul necesar pentru citit, mă frustrez și mă enervez. Ideea acestui mic articol era să vă spun de ce prefer uneori să recitesc anumite cărți. Numărul acestora este destul de mare, iar acest fapt nu s-a întâmplat intențonat. Pur și simplu mi-au plăcut anumite cărți atât de mult, încât după un timp am vrut să le recitesc. Am dorit să descopăr o altă perspectivă asupra lor, iar asta chiar s-a întâmplat. Să vă dau și un exemplu. Am citit până acum de două ori romanul lui Jane Austen, clasicul Mândrie și prejudecată. Este o carte foarte dragă mie pe care sper ca la un moment dat să o citesc pentru a treia oară. Odată cu trecerea anilor acțiunea se uită, imaginea personajelor se estompează, iar eu prefer să îmi aduc aminte detalii, fapte și impresii legate de carte. Romanul menționat nu este singurul pe care l-am recitit. Printre ele se numără și cărțile lui Thomas Hardy, Dostoievski, Jokai Mor, surorile Bronte. Așa că eu recitesc cărți pentru că:

  • îmi reamintesc (fapte, impresii, personaje)
  • retrăiesc anumite momente cheie ale cărții
  • particip sufletește alături de personaje
  • creez noi conexiuni ( între impresiile de la prima lectură și cele de la a doua)
  • mă reîntâlnesc cu personajele mele dragi
  • îmi creez noi impresii
  • am vii în minte anumite aspecte importante ale cărții
  • mă ajută să nu uit

Vouă de ce vă place să recitiți anumite cărți?

2 Responsesto “De ce recitesc cărți? ”

  1. anasylvi spune:

    Eu am citit recitit unele carti se de zece ori sau mai bine. Daca la un moment dat nu am o carte noua buna de citit, prefer oricand sa recitesc ceva bun, decat sa pierd timpul cu ceva mai slab.

  2. Adriana Ivan spune:

    Eu inca nu am recitit nicio carte, pentru că lista mea de cărți necitite dar 0e care vreau neaparat sa le citesc, este extrem de lungă. Poate in viitor…

Lasă un răspuns

Follow

Get the latest posts delivered to your mailbox:

%d blogeri au apreciat: