Casa îngerilor – Pascal Bruckner

Autor: Pascal Bruckner

Naționalitate: franceză

An apariție: 2013

Număr pagini: 248

Titlu original: Le Maison des Anges

Nota mea: 3/5

Primită de la: librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Cand cersetorii devin ingeri…
Antonin Dampierre, în vârsta de treizeci de ani, foarte preocupat de înfățișarea sa, este un bărbat ca oricare altul. Sau, cel putin, așa pare. Lucrează într-o agenție imobiliară de lux până în ziua în care, ratând o tranzacție din pricina a doi bețivi, se repede la unul dintre ei și îl omoară în bătaie. Antonin are un moment de iluminare: vrea sa purifice lumea de cerșetori. Asa ca își începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaște pe Isolde de Hauteluce, un fel de mama a răniților. Va reusi aceasta eroina dedicata întru totul umanității să-l salveze pe Antonin de el însuși?
Pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ.
Pascal Bruckner

Parisul nu înseamnă numai clădiri impozante, magazine de lux și vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă și oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie și suferință. „Celalalt Paris” e un oraș murdar, departe de capitala pudrată și lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiștilor. Pascal Bruckner reflectează asupra decăderii umane și a contrastului izbitor dintre viața „civilizată” și cei aflați pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Oare cerșetorii sunt reversul fatal al societății noastre ultraigienizate?

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărții de la prietenii mei de la Târgul Cărții.ro, cărora le trimit multe mulțumiri. De Pascal Bruckner am mai citit până acum Hoții de frumusețe și Păzea, se-ntoarce Moș Crăciun! Din păcate, niciuneia nu i-am făcut recenzie, deși am avut în plan să fac măcar pentru Hoții de frumusețe, o carte cu un subiect copleșitor. Revenind la Casa îngerilor, vreau să vă spun că este un roman care nu neapărat că nu mi-a atins așteptările, ci este unul care vine cu ceva nou ca trăire pentru mine, însă nu neapărat ceva pozitiv. Am început cartea undeva înainte de Crăciun și atunci toată lumea citea chestii vesele și în spiritul acestei sărbători. Eu recunosc că m-am cam împotmolit la lectura acestui roman, deoarece stilul cărții îți induce niște stări mai speciale. Cartea este destul de sumbră, foarte realistă, având la bază prezentarea Parisului dintr-un punct de vedere mai ciudat: personajul principal, Antonin Dampierre este, în urma unei situații ieșite din comun, fascinat de lumea cerșetorilor și de înlăturarea lor.

O dramă în surdină, desfășurată aproape fără mișcări. Din acel episod, Antonin reținuse însă altceva: o viață poate dispărea într-o secundă, cu un simplu gest.

Tema cărții este cum am spus deja, realistă, dar aș putea foarte bine să mă gândesc și la prezența destinului uman și a tot felul de situații prin care oamenii fără adăpost trec. Titlul este foarte bine ales și face referire la un adăpost unde Antonin ajunge să lucreze. Este o carte care la un moment dat m-a întristat, m-a deprimat, dar în același timp m-a făcut să conștientizez că merită să citim și astfel de cărți. Viața nu este făcute doar din pozitiv, așa că de ce ar fi toate cărțile așa? Recunosc meritul autorului de a scrie o asemenea carte extrem de bine construită, chiar dacă eu personal mi-aș fi dorit mai mult dialog între personaje. Are foarte multe descrieri, se citește relativ ușor, deși eu nu am citit-o foarte repede. Oferă anumite stări neplăcute, dar care sunt cumva necesare pentru fiecare dintre noi. Stilul lui Bruckner nu cred că este pentru oricine, deoarece ai nevoie de o anumită maturitate în materie de citit. Este o carte destul de bună, dar nu i-am oferit decât 3 din 5 steluțe pe goodreads, pentru că mi s-a părut că se putea mai mult.

Toți bărbații  vor să acceadă la statutul solemn de creator, dar foarte puțini vor fi astfel înnobilați. Dacă se încăpățânează, vor sfârși prin a ajunge doar niște vagabonzi, ca tipul ăla de acolo…

Personajele nu sunt foarte multe, alături de Antonin mai face cunoștință cu alte personaje secundare, cum ar fi Isolde de Hauteluce. Din ce am văzut în celelalte două cărți citite, Bruckner are o preferință pentru personaje ciudate, sumbru și tot felul de ciudățenii. Așa că dacă vă plac astfel de cărți și doriți o carte care să vă pună pe gânduri, nu o ratați. Este o carte care m-a impresionat foarte tare, chiar dacă nu a fost una veselă. Însă a fost o carte care m-a pus pe gânduri și m-a determinat să văd și o altă latură a existenței umane. Voi ați citit acest roman? Dacă da, cum vi s-a părut?

Dragoste la prima vedere – Nicholas Sparks

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

An apariție: 2004 (2015 la Editura Rao)

Număr pagini: 350

Titlu original: At First Sight

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Jeremy Marsh era foarte sigur de câteva lucruri: nu va părăsi niciodată New Yorkul, nu se va mai îndrăgosti vreodată după mariajul eșuat și nici nu va deveni părinte. Acum Jeremy locuiește în micuțul orășel Boone Creek din Carolina de Nord, este logodit cu Lexie Darnell, marea lui dragoste, și așteaptă cu nerăbdare sosirea pe lume a fiicei sale. Însă tocmai când viața pare să se aștearnă pe un făgaș plin de fericire deplină, un e-mail misterios și tulburător declanșează un lanț de evenimente care va schimba cursul destinului tânărului cuplu.

Continuând povestea îndrăgostiților din Miracolul, romanul lui Sparks surprinde romantismul, dragostea și întâmplările neașteptate care există întotdeauna în viața unor tineri căsătoriți. Cât de bine îi cunoaștem cu adevărat pe cei pe care îi iubim? Cum putem să facem față inevitabilelor îndoieli, temerilor legate de responsabilitățile unui părinte și obstacolelor care ni se ivesc în cale? O poveste romantică despre dragostea dintre un bărbat și o femeie și dintre un părinte și un copil, Dragoste la prima vedere vorbește despre sfârșituri care aduc noi începuturi, tragedii care duc la bucurii neașteptate și, mai mult decât orice, despre farmecul nepieritor al dragostei.

PĂREREA MEA

Am primit acest roman la sfârșitul lui 2016 de la cel care între timp mi-a devenit soț (și căruia doresc să îi mulțumesc că îmi încurajează pasiunea pentru lectură și să îi spun că îl ador). De Nicholas Sparks am mai citit până acum încă 5 romane: Dragă John, Jurnalul unei iubiri, Nopți în Rodanthe, Nunta și Refugiul. Toate sunt cărți absolut superbe, mi-au plăcut enorm și vi le recomand oricând dacă sunteți fani ai cărților romantice. Nu vorbim de romane de duzină. cu povești de dragoste siropoase și clișeice, ci de romane ce prezintă într-un mod aparte latura romantică.

Aveam așteptări foarte mari de la această carte și țin să vă spun că nu m-a dezamăgit nicio secundă. Are un stil aparte, se citește foarte repede, te ține cu sufletul la gură și merită fiecare pagină. Ediția de la Rao pe care eu o am este în format mic și vă dați seama că nici nu am simțit când au trecut cele 350 de pagini. Tema cărții este iubirea, dar mai prezintă și relațiile de familie sau de prietenie. Titlul cărții este unul aparte, deoarece face referire la un moment al cărții, unul deosebit, dar pe care doresc să îl păstrez misterios. Dragostea la prima vedere din titlu face referire la personaje și cred că a fost un titlu mai mult decât potrivit.

Este ca și cum ți-ai croi drum pe un câmp cu mine. Trebuie să cunoști pe cineva ca să navighezi în teritoriu.

Personajele sunt destul de multe, cam toate mi-au plăcut și cred că fiecare dintre ele și-a avut locul în acest roman. Lexie și Jeremy sunt un cuplu care urmează să aibă o fetiță și sunt pe punctul de a căsători. În plan secund stau familiile și prietenii celor doi. La început mi-am format o impresie greșită despre Lexie și îmi făceam în minte tot felul de scenarii. Pe Jeremy l-am iubit de la început până la final. Cert este că tot ceea ce se întâmplă pe parcursul are darul de scoate și mai mult aceste personaje în evidență. Cartea începe lin, aflăm multe detalii despre cele două personaje principale, despre sentimentele și fricile pe care le au. Apoi apar tot felul de situații care fac acțiunea mai alertă, urmând ca spre final să primim lovitura de grație. Nu este o carte care prezintă doar momente frumoase, dar la final desprindem o lecție de viață adevărată: că familia este cea mai importantă și așa trebuie să rămână. De asemenea, trebuie să prețuim fiecare zi, deoarece s-ar putea să fie ultima pentru noi sau pentru cineva apropiat nouă.

Și, ca și cum mama ei ar fi ascultat-o, o briză ușoară mișcă aerul, făcând frunzele arborelui de magnolie să se legene – o aprobare tacită.

Este o carte minunată care mi s-a lipit de suflet și pentru romantica din mine a fost o nouă deschidere spre lectură. Fiind și în vacanță și având mai mult timp liber, mi-am redeschis pofta pentru citit. În decembrie am citit foarte puțin, doar două cărți și jumătate și nu sunt mândră de mine. Sunt pagini ale cărții la care râzi, la unele plângi, iar la unele stai cu respirația întretăiată. Este o carte deosebită pe care vă rog să nu o ocoliți. Dacă aveți nevoie de o carte care să vă intre pe sub piele și să vă cucerească, aceasta este. Vă recomand, de asemenea, toate cărțile lui Nicholas Sparks. Eu abia aștept să mai citesc o carte de a sa!

Soția plantatorului de ceai – Dinah Jefferies

Autor: Dinah Jefferies

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Tea Planter’s Wife

An apariție: 2015 (în 2017 la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, roman istoric, romantic

Serie: nu

Număr pagini: 440

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singură plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie  și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.

„O poveste pasionantă, despre mistere, conduite și prejudecăți, care se petrece în Ceylon (Sri Lanka de azi). Jefferies demonstrează că știe să scrie o poveste plină de suspans, în care motivațiile complexe ale personajelor se întâlnesc în chip surprinzător.“ (Publishers Weekly)

„Carte ofertantă, cu o atmosferă incredibilă, Sotia plantatorului de ceai este un roman de epocă dintre cele mai reușite. E pur și simplu fermecătoare.“ (The Sunday Express)

„Cartea mea ideală – nu am putut s-o las din mână.“ (Santa Montefiore)

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Nemira și vreau să le mulțumesc încă o dată! Este vorba despre un roman apărut în 2017 care mi-a plăcut foarte mult și pe care îl consider unul dintre cele mai bune cărți citite în 2017. Este o carte sensibilă, cu personaje numeroase, cu un conflict aparte și care merită cu siguranță citită!Mă așteptam să îmi placă cartea, mai ales pentru că am văzut în mediul online numai cuvinte de laudă la adresa sa.

Înțelegerea ei cu Dumnezeu ținea de trecut. Chiar se întrebă dacă mai are credință sau nu. Își dădu seama că Dumnezeu conta pentru ea, cine altcineva ar mai fi iertat-o?

Ca teme avem istoricul, relațiile de familie, de prietenie și iubirea. Titlul Soția plantatorului de ceai se referă la personajul feminin principal, Gwen, o tânără care se căsătorește și întâmpină tot felul de situații neplăcute. Ba mai mult, este nevoită să țină un secret care o va seca din toate punctele de vedere. Având la început o căsnicie destul de monotonă, Gwen descoperă pe parcurs că viața se poate schimba în orice moment. Nu vreau să dau spoilere, ci doar vreau să vă spun că viața sa se va schimba la 180 de grade.

Cu Lawrence alături, nu reuși să împiedice valul de tristețe, dar, dacă dădea voie lacrimilor să curgă, iar el continua să se poarte blând cu ea, risca să spună tot adevărul. 

Ca personaj, Gwen este o luptătoare și am adorat-o până la ultima pagină. Descoperă unele secrete ținute bine ascunse și pe mine ca cititoare, m-a fascinat profund felul ei de a fi și sufletul ei bun. Pe soțul său nu l-am agreat la început, deoarece aveam impresia că va fi personajul negativ. Dar situația nu este așa deloc. Celelalte personaje ale cărții au fost destul de bine construite, dar nimeni nu este pentru mine mai presus de Gwen! Stilul cărții este captivant, am citit cartea în câteva zile și are 440 de pagini. Nu vă speriați de numărul mare de pagini, deoarece o veți citi foarte repede. Are un ritm alert și nu îl lasă pe cititor să se plictisească nicio secundă! Este o carte extraordinară, o recomand din tot sufletul și chiar dacă mi-a stors la un moment dat câteva lacrimi, am adorat-o de la prima până la ultima pagină! Un alt punct forte al cărții care merită menționat este descrierea plină de epitete și metafore care fac din roman unul extrem de melodios. Așa că vă recomand călduros să citiți acest roman minunat și eventual să reveniți cu o părere. Este o carte care ți se lipește de suflet și îmi doresc să o citească cât mai multă lume!

« Older Entries Next Entries »