Cronica zeiței – Natsuo Kirino (recenzie)

Autor: Natsuo Kirino

Naționalitate: japoneză

An apariție: 2008

Număr pagini: 254

Titlu original: 女神記

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Departe, la sud de Honshu, se găsește insula cea mai apropiată de răsărit din arhipelag. Locuitorii ei se supun asprimii vieții și regulilor insulei. Nu însă și Namima, o fetiță care află mai întâii cu uimire că sora ei avea să devină Mare Preoteasă, iar apoi cu groaza ca ea însăși urmează să fie miko pe tărâmul întunericului. La șaisprezece ani, când reușește să fugă de pe insulă, crezându-se în sfârșit fericită și la adăpost de orice cruzime, soțul ei o ucide, iar spiritul Namimei ajunge în locul unde se adună toți cei care mor neîmpăcați, plini de regrete. I se deschide – și ni se deschide – astfel poarta către mit, căci o va sluji acolo chiar pe Izanami, zeița lumii adâncurilor, ea însăși un destin în care iubirea feroce se împletește cu răzbunarea amară. Teșind firele unor povești despre viață și moarte, întuneric și lumina, yin si yang, Cronica zeiței aduce alături sensuri ale iubirii omenești și avataruri ale unor iubiri avându-i că eroi pe zei.

PĂREREA MEA

 Nu țin minte să mai fi citit până acum vreo altă carte scrisă de un autor japonez, așa că pentru mine lectura Cronicii zeiței a fost o surpriză, o provocare și o nouă experiență. Este o carte destul de scurtă (254 pagini), se citește destul de repede și te ține cu sufletul la gură. Îmi este greu să identific o temă principală, deoarece sunt mai multe elemente care conduc la ideea mai multor teme. Sunt prezentate atât statutul femeii în societate, cât și relațiile de dragoste/familie, dar și anumite mituri.

Spre exemplu, Marea Preoteasă era un statut pe care doar anumite femei le dețineau, iar femeilor le erau interzise foarte multe lucruri. Dacă veți citi cartea, veți afla la ce mă refer. Titlul cărții se referă la personajul feminin principal al cărții, la Namima, fata dintre valuri, care este o miko (miko= fecioară care își dedică viața divinității).

Personajele cărții sunt bine ales, numele lor mi s-a părut mai greu de reținut, iar conflictul cărții este bine conturat. Dacă sunteți interesați să citiți despre povestea unui destin aparte, cel al Namimei, o tânără care descoperă ce e bine și răul, ce sunt prejudecățile și ce înseamnă să pierzi totul într-o secundă, citiți acest roman. Cartea vorbește și despre trădări, despre consecințe și despre anumite mentalități pe care autoarea japoneză le prezintă într-un mod aparte.

Mi-a plăcut Namima, am simțit față de ea compătimire, uneori am judecat-o, iar întreaga carte a fost o lecție de viață pentru mine. Nu mă așteptam să îmi placă așa de mult acest roman și să mă tulbure așa de tare. Nu vă așteptați la o carte veselă, ci așteptați-vă la o lecție din care fiecare avem ce învăța.

Cartea este împărțită în 5 mari capitole, iar fiecare dintre ele are un titlu sugestiv. Cartea asta m-a dus cu gândul la mitologia greacă, la miturile specifice, la Hades și tărâmul morții. Aici avem însă de a face cu două lumi, cea a viilor și cea a morții, iar din ultima se zice că nu te mai întorci.

Ceea ce i se întâmplă Namimei m-a fascinat profund și pot spune cu mâna pe inimă că este una dintre cele mai bune cărți citite de la începutul anului. Este un roman captivant despre care se pot spune multe, dar nu mai vreau să vă stric surpriza, ci să vă spun că merită citită și să v-o recomand cu drag!

CITATE

Când zeița Izanami îi alegea, ca de obicei, pe cei care aveau sa moară, stăteam deoparte și priveam tăcută cum împrăștia ici-colo apa neagră. Pentru cei care-și trăiseră viața, sfârșitul era într-o măsură așteptat.

Noapte insulei înseamnă lumea în care trăiesc morții. Fata cea mare va naște fete, ca să nu se stingă neamul Marii Preotese. Fata cea mică nu are voie să se împreuneze cu parte bărbătească toată viața.

Puteți citi o altă recenzie a acestei cărți pe blogul Loredanei:

Recenzie de carte: „Cronica zeiţei” de Natsuo Kirino