Autor: Agnes Martin-Lugand
Naționalitate: franceză
An apariție: 2015
Număr pagini: 232
Titlu original: La vie est facile, ne t’inquiète pas
Nota mea: 4/5
PREZENTARE
Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viață nouă la Paris. Cu ajutorul prietenului său, Felix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, oaza ei de liniște. Acolo îl întâlnește pe Olivier. Un bărbat blând și atent, care înțelege refuzul ei de a deveni din nou mamă, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o.
PĂREREA MEA
Am citit această carte în urma unui împrumut și vreau să vă zic că mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum al seriei, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, a cărui recenzie o puteți citi aici. Cartea continuă povestea lui Diane, o femeie văduvă care a trecut printr-o dublă tragedie: moarte soțului și a fiicei sale. Tema cărții este tot destinul, iar titlul mi s-a părut un pic exagerat. Știm cu toții prea bine că viața nu e ușoară și nici viața Dianei nu este.
Viața nu mai poate avea același sens, atâta timp cât pierzi cele mai importante ființe din viața ta. De ce mi-a plăcut mai mult acest volum? Pentru că este unul despre speranță, despre puterea de a merge mai departe, despre visuri și despre surprizele pe care viața ni le oferă.
Față de celălalt volum, am găsit o Diane mai luptătoare, mai hotărâtă și o femeie care e pregătită să dea piept cu viața. M-am bucurat să citesc o astfel de carte, iar pentru mine a fost un duș rece. Am înțeles că viața e imprevizibilă, în orice secundă putem părăsi lumea asta sau putem pierde pe cineva drag. Și este nevoie de multă tărie și multe întrebări legate de existența noastră, de multe nopți nedormite pentru a trece mai departe.
Diane cunoaște niște oameni care la un moment dat i-au schimbat viața. De multe ori e tristă, plânge, dar cred că nici ea nu-și dă seama cât e de puternică de fapt. E o luptătoare și asta m-a făcut să îndrăgesc mult cartea. Chiar sunt niște secvențe în carte care m-au făcut praf. Am simțit lacrimi, uimire și la un moment dat, speranță.
Este o carte minunată, poate nu neapărat o capodoperă, dar este o lecție de viață cu care trebuie să ne confruntăm. Este despre oameni, relații, despărțiri, noi începuturi, iar mie îmi plac astfel de cărți. Nu mi-a plăcut însă că e foarte scurtă, doream să aflu mai multe despre o anumită relație, am trecut printr-un amalgam de stări, resentimente și bucurie…ce să mai, te distruge.
Dar e o carte frumoasă și nu vă gândiți că e tristă, pentru că are multe momente pozitive. V-o recomand cu drag, iar mie nu îmi rămâne decât să caut o altă carte scrisă de aceeași autoare, Îmi pare rău, sunt așteptată.
Voi ați citit cartea? Păreri?
CITATE
Să mă las dusă de val? Să mă ascult? Să ridic bariere? Să-mi apăr viața reconstruită de asaltul acestui bărbat care dormea alături de mine?
Promite-mi un singur lucru: să nu fii tristă când eu nu voi mai fi aici, să nu plângi. Să nu ne strică, reîntâlnirea, am avut timp să ne pregătim.
Am citit si eu cartea! 😍 Si mie mi-a placut mai mult decat prima, ” Oamenii fericiti citesc si beau cafea” mi s-a parut prea trista… Cel mai mult de la autoare mi-a placut ” Fericirea imi scapa printre degete”. ” Imi pare rau sunt asteptata” nu am citit-o inca.
Ma bucur sa aud asta!:D