Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee

Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee

Autor: Parinoush Saniee

Naționalitate: iraniană

An apariție: 2002

Număr pagini: 392

Titlu original: Sahm-e man

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Povestea romanului Cel care ma așteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană, și se concen­trează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță. La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndră­gostește de un tânăr, în drumul ei spre școală. Deși relația lor este inocenta – cei doi abia dacă îndrăznesc sa schimbe câteva priviri –, iubirea ii este descoperită, iar ea ajunge să fie măritată cu forța. Din fericire, se nimerește să aibă un soț care ii permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din pro­pria ei familie, nu încearcă sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descoperă ca soțul ei are cu totul alte preocupări decât familia și ca idealurile și obiectivele sale politice ii pun viata în pericol, forțând-o să trăiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște.

PĂREREA MEA

Aveam cartea de mult timp pe lista mea, mereu am amânat-o, nu știu de ce, mai ales că am auzit doar păreri pozitive despre ea. Cu ocazia unui club de carte de pe internet, m-am hotărât să îi dau o șansă. Am plecat la drum cu așteptări ridicate și vreau să vă zic că am fost extrem de surprinsă de cât de mult mi-a plăcut! Temele cărții sunt multiple, de la destinul uman, substratul social și politic până la relațiile de dragoste și familie. Titlul este aparent neclar, dar abia la final aflăm de fapt de ce se numește așa. Cartea asta m-a fermecat pur și simplu, m-a șocat la unele scene, mi-a adus lacrimi în ochi, atât de tristețe, cât și de bucurie. Personajele sunt numeroase, nu le voi enumera pe toate, ci doar mă voi axa pe cele care mi s-au părut simbolice. Cartea are cam tot ce vrei: povești de familie și de dragoste, suspans, mister, acțiune alertă, multe momente în care stai cu sufletul la gură, nerăbdător să afli ce urmează. Stilul cărții este captivant, iar cartea este scrisă la persoana I, naratoarea fiind Masumeh sau Masum, personajul feminin principal.

Eram chinuită de gândul fix că trebuie să‑mi petrec tot restul vieţii cu străinul acela. Şi apoi, unde plecase în miezul nopţii ? Poate la părinţi acasă, să se plângă că‑l respinsesem… Şi dacă mama lui ar fi venit să mă întrebe de ce‑l alungasem, ce i‑aş fi răspuns ?

Dintre personaje, preferata mea este Masum, o tânără care trece prin tot felul de stări și situații: de la fiorii primii iubiri, la căsătorie forțată, luptă pentru supraviețuire, apariția copiilor, decizii decisive. Masum este o eroină a Iranului, puternică, luptătoare, se ridică de fiecare dată când este doborâtă (mai ales pentru copii), deși trece prin situații dure. Majoritatea personajelor cunosc suferința și lupta pentru supraviețuire. Saed, un alt personaj-cheie al cărții, este de admirat (într-un fel) pentru felul său de a fi, dar spre final l-am condamnat pentru deciziile greșite de la început. Tatăl lui Masum este un alt personaj pe care l-am adorat, mai ales pentru relația deosebită pe care o avea cu fiica sa, el fiind sprijinul său moral. Copiii lui Masum au personalități puternice, dar vai, evoluează în moduri la care nu mă așteptam. Finalul cărții mi s-a părut total neașteptat și îmi venea să dau cu cartea de pământ la propriu. Hamid are părțile lui bune, dar preocupat doar de el, nu apreciază ce are, iar pentru asta își primește răsplata.

Dar dorul acela nu mă părăsise niciodată, nici când sufeream de foame ; doar îl lăsasem într‑un ungher al minţii, ca să rezolv problemele mai urgente şi acum aveam dreptul să simt mai acut ca niciodată dorinţa de a‑mi revedea fiul.

Iranul este o societate bazată pe reguli ce marginalizează și umilesc femeia, ea fiind un obiect pus la vânzare, lipsit de sentimente și status social. Masum este un exemplu pentru noi toți și ar trebui să înțelegem odată pentru totdeauna că suntem norocoși că trăim într-o țară liberă. Libertatea este o comoară și trebuie să conștientizăm asta!Sunt foarte multe de zis, nu mă întind prea mult, ci doar vreau să subliniez că mi-a plăcut foarte mult această carte și cu siguranță o voi plasa în topul cărților citite în 2018. Nu știu încă dacă va fi pe primul loc, mai am de citit câteva cărți până atunci. V-o recomand călduros și dacă sunteți pasionați de cărți ce au drept subiect Iranul, statutul femeii din trecut în țara asta sau pur și simplu vreți o carte care vă pune inima pe jar, nu o ocoliți! Are și pagini mai triste, mai dure, dar viața nu e făcută doar din roz și soare, nu-i așa? O recomand călduros! Pe lista mea am și Tatăl celuilalt copil, o carte pe care sunt nerăbdătoare să o citesc!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: