Și munții au ecou – Khaled Hosseini (recenzie)

Autor: Khaled Hosseini

Naționalitate: afgană

An apariție: 2012

Număr pagini: 417

Titlu original: And The Mountains Echoed

Nota mea: 4/5

Primită de la: librăria online Libmag

O puteți găsi AICI 

PREZENTARE

O poveste spusă de-a lungul mai multor generaţii care gravitează nu doar în jurul părinţilor şi copiilor, dar şi a fraţilor şi surorilor, a verilor şi a tuturor celor ce au grijă de ceilalţi, ŞI MUNŢII AU ECOU explorează nenumăratele feluri în care membrii familiei iubesc, jignesc, respectă, înşală, surprind şi se sacrifică unii pentru ceilalţi, atunci când contează cel mai mult. Urmărind diversele personaje şi ramificaţiile vieţilor acestora, alegerile şi iubirile fiecăruia, de-a lungul mai multor generaţii, peste tot în lume – de la Kabul la Paris, de la San Francisco până în Insula Tinos din Grecia – povestea se extinde gradual, devenind din ce în ce mai emoţionantă, mai complexă şi mai puternică cu fiecare pagină parcursă.

PĂREREA MEA

Este prima carte a lui Khaled Hosseini pe care eu o citesc, iar pe lista mea mai am Splendida cetate a celor o mie de sori și Vânătorii de zmeie. Am auzit că cea de față nu e chiar cea mai bună dintre ele, dar am zis totuși să o citesc și să văd ce impresie îmi face. Este o carte care începe foarte frumos, cu un basm, cu niște copii care sunt fascinați de poveștile tatălui, ca mai apoi totul să se schimbe. Deși începe minunat, apar apoi tot felul de situații care schimbă cursul cărții. Totul se complică, apar momente mai nefericite, personajele trec prin tot felul de schimbări.

O poveste este precum un tren în mișcare: indiferent de locul în care urci, ești obligat să ajungi mai devreme sau mai târziu la destinație.

Cartea are un stil foarte frumos, captivant, dar recunosc că undeva după jumătatea cărții mi-a fost mai greu să continui. Are 417 de pagini, un număr deloc de neglijat, dar care eu zic că merită. Tema cărții nu este singulară, deoarece apar relațiile de familie, prietenia, tema socială, etc. Titlul este metaforă, după părerea mea, care se referă la schimbările pe care destinul ni le oferă. Personajele sunt multe, majoritatea bine construite, dar personajul meu preferat este Nabi, un bărbat care face foarte multe sacrificii pentru un străin. Nu doar că lucrează la început pentru domnul Wahdati, dar devine pentru acesta sprijini până la bătrânețe.

În viziunea ei, oamenii, chiar dacă s-au comportat deplorabil în viață, meritau un strop de demnitate atunci când nu mai erau. Mai ales cei din familie.

Am condamnat alegerile Nilei, soția lui Wahdati și deciziile ei pripite, iar un alt personaj care m-a fascinat puțin a fost Pari, pe care o cunoaștem de când era de-o șchioapă, până ajunge ea adult. Este o carte complexă, foarte frumoasă, dar mi-aș fi dorit ca a doua jumătate a cărții să fie mai alertă. Este o carte despre copii, părinți, relații defectuoase, tristețe, speranță și una dintre cele mai bune cărți citite de mine în 2018. Sunt multe de zis, dar nu mă mai lungesc, așa că vreau să o recomand și eu aștept să citesc celelalte două romane ale autorului pakistanez. Eu mulțumesc frumos prietenilor de la Libmag pentru exemplar, iar pe voi vă aștept cu impresii!