Măștile fricii – Camelia Cavadia

Măștile fricii – Camelia Cavadia

Autor: Camelia Cavadia

Naționalitate: română

An apariție: 2016 ( la Editura Humanitas )

Gen carte:  ficțiune

Număr pagini: 240

Nota goodreads: 4.34

Nota mea : 5/5

PREZENTARE

 O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violenta și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea sa fie perfecta, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).

PĂREREA MEA

Am primit această carte de ziua mea, după ce foarte mult timp mi-am dorit să o am în bibliotecă. Este prima carte a Cameliei Cavadia pe care eu am citit-o, dar cu siguranță nu va fi ultima. Este un roman care mi-a distrus sufletul și m-a făcut să conștientizez și să îmi analizez mai atent viața și familia. De la început m-am așteptat să îmi placă, dar nu așa de mult. În linii mari, este o carte despre familie, relațiile dintre membrii ei și despre frici. După cum spune și titlul într-o metaforă frumos aleasă, frica îmbracă multiple forme. Copilăria este perioada care ne va dicta mai târziu viața și, din păcate, de anumite frici nu vom scăpa niciodată sau foarte greu, doar prin exercițiu. Ca un exemplu, de mică am avut frica de a nu fi acceptată de cei din jur, iar fiind foarte timidă, m-am adaptat greu. Lucru care se observă și acum, deoarece îmi este greu să socializez cu multe persoane noi. Pe unele simt că le cunosc de viață, iar pe altele nu le percep chiar pozitiv.

Frica ne estompa trăsăturile și ne stafidea trupurile într-un fel în care păream deshidratați ca niște fructe păstrate în vid.

Revenind la cartea doamnei Camelia, este o adevărată lecție pe care, dacă nu o citești, pierzi. Și ce anume pierzi? Vă spun eu: o poveste inspirată din viață noastră, în care s-ar putea să te recunoști. Este un roman frumos, dar și trist, fapt care mi-a stors multe lacrimi, dar și multă furie interioară. Stilul cărții este deosebit, curge lin și nici nu știi când ai ajuns la final. În timp ce citeam acest roman, aveam în minte un jurnal în care Ema își povestește viața și experiențele prin care a trecut alături de familia sa. Mi-au plăcut foarte multe imaginile realiste ale unor situații, fie ele triste, dar extrem de bine conturate. Nu cred că pot descrie cartea așa cum îmi doresc eu, nu sunt suficiente cuvinte.

Tristețea ciugulește din mine cu cioc de corb flămând. Când devine lacomă, scormonește înlăuntrul meu fără să-i pese că-mi deranjează organele vitale și le reașază în locuri nepotrivite.

Acțiunea cărții ne este prezentată din perspectiva Emei, o tânără cu o viață grea și care va trece prin foarte multe. Aflăm multe detalii și despre frații săi, Sofia și David, dar și despre mama și tatăl lor. Toți sunt marcați de o copilărie nefericită, alături de un tată bețiv și violent și o mamă neputincioasă. Am recunoscut în povestea acestor oameni frânturi din viața oamenilor din jurul meu. Cum vor evolua aceste personaje? Vor fi fericite? Nefericite? Drumul lor spre maturitate este presărat cu multe surprize și fiecare va evolua în felul lui. Personajul meu preferat este Ema, o tânără care își va lua viața în mâini și, chiar dacă nu îi va fi ușor, se va ridica mereu și va merge mai departe. Ceea ce am admirat nespus la ea. Mai multe nu vă spun, ci doar atât: citiți cartea, este incredibil de realistă și frumoasă. Vă va întrista în același timp, vă va contraria, dar vă va face să deschideți ochii spre realitatea în care trăim. Nu trebuie ratată. Eu aștept cu nerăbdare să citesc o altă carte scrisă de Camelia Cavadia. 

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: