DESCRIERE

Autor: Lois Duncan

Naționalitate: americană

An apariție: 1974 (2019 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, YA, horror, mister, paranormal

Titlu original: Down a Dark Hall

Număr pagini: 190

Nota goodreads: 3.79

Nota mea: 4/5

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

PĂREREA MEA

De mult nu am mai citit o carte atât de interesantă ca stil, dar și misterioasă în același timp. Mă așteptam să fie un roman horror, să ți se ridice părul de frică atunci când citești, dar scenele din carte mi s-au părut destul de ok cât să nu inspire frică. Povestea cărții este lină la început, cunoaștem pe unul dintre personaje și pe familia sa. Kit este o tânără adusă la conacul Blackwood pentru studii, dar nu bănuiește nicio clipă ce o va aștepta. La conac mai sosesc încă 3 fete, iar la un moment dat se întâmplă tot felul de lucruri ciudate. Cartea este destulă de scurtă (190 de pagini), se citește repede (am citit-o în 2 zile) și reușește să te captiveze. Plus că este cartea ideală de citit între lecturi complexe care au nevoie de multă atenție și concentrare.

Visa. Știa că visa, pentru că, atunci când se trezea dimineața, impresia viselor încă se ținea strâns de hotarele memoriei sale.

Este faină ca stil, are mult mister și oferă cititorului atât cât trebuie. Pe lângă cele patru fete, Kit, Ruth, Linda și Sandy, mai sunt altele trei: madame Duret, cea care deține conacul, Jules, fiul acesteia și unul dintre profesorii fetelor și profesorul mai vârstnic, domnul Farley. Mi s-au părut de la început suspecte personajele care locuiesc în conac, dar îmi imaginam cu totul altceva. Așa că acțiunea cărții a luat întorsături neașteptate pentru mine. Nu vreau să ofer multe detalii ca să nu stric farmecul cărții, ci doar să vă avertizez că veți întâlni mult paranormal. Mie mi-a plăcut foarte mult cartea și de cele patru adolescente. Un alt lucru interesant despre carte este faptul că ele descoperă la un moment dat ceva ce au în comun și astfel fac tot posibilul să scape din capcană.

Cred că aș putea plânge din clipa asta pentru eternitate, și tot aș mai avea lacrimi.

Conacul este un loc sinistru, misterios, cu o legendă în spate și mi s-a părut bine descris. Există mult dialog, descrieri și o acțiune pe măsură. Finalul cărții mi s-a părut chiar neașteptat și am văzut în el un semn clar al purificării. Iar atunci mi-am amintit de o nuvelă fantastică a lui Caragiale în care era un final asemănător. Așadar, cartea asta are o reteță perfectă: multe personaje interesante și misterioase, mister, paranormal, suspans, final neașteptat și…4 steluțe din 5 pe goodreads din partea mea. Recomand să o citiți când vreți ceva accesibil ca stil, dar și captivant în același timp. Mulțumesc prietenilor de la Editura Leda pentru exemplar!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.