Autor: Michael Ondaatje
Naționalitate: canadiană
An apariție: 1992 ( 2013 la Editura Polirom)
Gen carte: roman, ficțiune, clasic, istoric
Număr pagini: 300
Titlu original: The English Patient
Nota goodreads: 3.88
Nota mea : 5/5
Aveam de ceva timp această carte pe lista mea și mă așteptam să fie o carte interesantă și o poveste de dragoste aparte. Numai că eu nu prea am regăsit această mare dragoste. Și mă așteptam să mă atașez de personaje, să îmi pese de viața lor, de trecutul lor. Dar stilul, poate că el e de vină, te face să fii detașat până la final. Cartea nu prezintă iubirea, cu toate frumusețile și momentele sale bune, ci și o imagine tragică: cea a războiului. Anul 2019 a fost pentru mine anul cu multe lecturi legate de război, fie el Primul Război Mondial sau al Doilea Război Mondial, și se pare că, fără să îmi dau seama, descopăr și anul acesta astfel de cărți.
Patru personaje, patru destine și un mod ciudat în care destinele lor se întâlnesc. Hana, o tânără de 20 de ani, infirmieră, dedicată muncii sale acerbe. Caravaggio, un hoț extrem de versat în ocupația sa. Kip, un genist care mereu este la un pas de pericol. Și nu în ultimul rând, pacientul englez, de unde vine și numele cărții, asupra căreia planează misterul până la final. Un avion prăbușit, o poveste de dragoste cu o femeie măritată și un destin imprevizibil. Dacă mă gândesc la povestea dintre acest bărbat și amanta sa, nu aș spune că este o poveste de dragoste deosebită. Poate că am eu ceva cu iubirile din afara căsătoriei și de aceea nu am privit cu ochi buni relația lor.
Războiul, tema principală a cărții, îi adună pe toți trei într-o vilă părăsită. Ce m-a derutat destul de mult este faptul că autorul se concentrează pe câte un personaj, spune ceva despre el și apoi trece repede la altul. Am încercat să urmăresc personajele, dar de fapt nu am reușit să urmăresc niciunul cum trebuie. Și nici să mă atașez de el la modul sincer. Nu este rea cartea, dar stilul haotic în care a fost scrisă m-a făcut să fiu un pic dezamăgită de această lectură. Poate nu a fost timpul ei acum, dar nu cred că dacă aș fi citit-o mai târziu, aș fi avut altă părere. Plus că mie îmi plac cărțile care au un conflict bine conturat. Iar asta nu am văzut să aibă așa ceva. Însă ar fi și un plus al acestei cărți: personajele citesc și sunt pasionate de cărți.Totuși dacă vreți să vedeți cum arată războiul în acest roman și să faceți cunoștință cu aceste destine măcinate de moarte și suferință, merită să o citiți. Eu i-am oferit pe goodreads 3 steluțe din 5. Sper ca voi că îi oferiți mai mult.
CITATE
Știa în aceste momente cum funcționa mirajul, fata morgana, fiindcă devenea parte din el.
Ca și cum s-ar fi pregătit, ca și cum și-ar fi dorit să alunece în propria moarte, mimându-i aerul și lumina.