Currently Browsing: book review

Doamna de la Miezul Nopții – Cassandra Clare

Autor: Cassandra Clare

Naționalitate: americană

An apariție: 2016 (2016 la Editura Leda )

Gen carte: roman, fantasy, YA, ficțiune

Titlu original: Lady Midnight

Număr pagini: 656

Serie: da (Uneltiri întunecate)

Nota goodreads: 4.43

Nota mea: 3/5

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Un parabatai e partenerul tău în luptă. Un parabatai e cel mai bun prieten al tău. Doi parabatai pot reprezenta totul unul pentru celălalt – dar nu au voie să se îndrăgostească. Emma Carstairs este o războinică, un vânător de umbre, cel mai bun din generaţia sa. Ea trăieşte doar pentru a lupta. Umăr la umăr cu parabatai-ul ei, Julian Blackthorn, patrulează pe străzile din Los Angeles, unde vampirii îşi fac de cap pe Sunset Strip, iar spiritele naturii – cele mai puternice dintre creaturile supranaturale – sunt în pragul unui război deschis cu vânătorii de umbre. Când încep să apară trupurile unor oameni şi elfi omorâţi la fel cum fuseseră ucişi şi părinţii Emmei când ea era copil, este creată o alianţă nesigură.

Aceasta este şansa Emmei de a se răzbuna – şi şansa lui Julian de a-l recăpăta pe fratele său Mark, ţinut prizonier la Curţile Elfilor. Tot ce au de făcut Emma, Julian şi Mark este să rezolve misterul crimelor în două săptămâni… şi înainte să fie luaţi în vizor de către asasin. Căutările lor o poartă pe Emma de la o peşteră de lângă mare, plină de magie, până la o loterie întunecată, unde ceea ce se câştigă este moartea. Şi fiecare indiciu pe care îl descoperă duce la alte secrete. Ce i-a ascuns Julian în toţi aceşti ani? De ce Legea vânătorilor de umbre le interzice parabatailor să se îndrăgostească unul de altul? Cine este asasinul real al părinţilor ei – şi poate Emma să accepte adevărul?

PĂREREA MEA

Îmi doream de mult timp să citesc această carte și recunosc că a fost o provocare să citesc asemenea colos. Pe lângă faptul că este în format mare, are și un număr generos de pagini, adică 656 de pagini. După cum am mai scris și în alte recenzii, genul fantasy nu este genul pe care îl citesc în mod obișnuit, însă uneori mai simt nevoia să schimb stilul. Ce pot să vă spun însă despre Doamna de la Miezul Nopții?

Stai cu mine și fă-mă să uit coșmarurile. Stai și dormi lângă mine. Stai și alungă-mi visele rele.

(mai mult…)

Mâța Vinerii – Doina Ruști

Autor: Doina Ruști

Naționalitate: română

An apariție: 2017 ( la Editura Polirom)

Gen carte: roman, ficțiune istorică

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 3.88

Nota mea : 4/5

Primită de laTârgul Cărții

PREZENTARE

Mîţa Vinerii spune istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi în epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Ruşti –, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate. Cărăbuşii prăjiţi, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite ce condimentează peripeţiile Mîţei Vinerii.

PĂREREA MEA

Recunosc că în ultimul timp nu prea am mai citit autori români, dar sunt unii la care mă întorc mereu cu drag, cum ar fi Rodica Ojog-Brașoveanu, Zaharia Stancu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, etc. Dar în lista lor a fost inclusă acum câțiva ani și Doina Ruști, o scriitoare contemporană cu un stil care îmi place și mă intrigă. În afară de Mâța Vinerii, am mai citit o singură carte scrisă de ea, Fantoma din moară, o carte care mi-a plăcut foarte tare. Acum trebuie să recunosc că, deși cele două seamănă un pic la stil, Mâța Vinerii a fost mult mai complicată și dificil de citit. Mi-a plăcut, dar nu aș putea spune că a egalat Fantoma din moară.

Vi s-a întâmplat să simțiți să simțiți pe sub nas un vânticel rău? Un fior? O prezență care te înfioară? Ei bine, astfel de sufluri există, mai ales pe unde nu le oprește nimic.

(mai mult…)

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – Care Santos, Francesc Miralles

Autor: Care Santos, Francesc Mirrales

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2008( 2017 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, fantasy, romance

Număr pagini: 200

Titlu original: El mejor lugar del mundo es aquí mismo

Nota goodreads: 3.78

Nota mea : 5/5

Primită de laTârgul Cărții

PREZENTARE

Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie. Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neașteptată, Iris pornește într-o aventură care îi va schimba modul de a vedea viața. După moartea părinților ei într-un accident de mașină, dezorientată și fără nici o perspectivă, ea va fi nevoită să ia lucrurile de la capăt. Iar revizitarea trecutului poate fi o experiență dureroasă și plină de pericole, dar și una aducătoare de fericire, mai ales când lui Iris îi apar în cale doi „iluminați“.

„În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut să exprimăm neliniștile, iluziile, nemulțumirile și bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puțină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor și grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieții, care ne e atât de la îndemână.“ (Francesc MIRALLES)

PĂREREA MEA

Aveam acest roman pe lista mea de foarte mult și pot să zic că l-am citit cu sufletul la gură. Nicio secundă nu m-am gândit că nu o să-mi placă. Printre temele cărții se numără destinul uman, dar și trecutul. Titlul mi s-a părut super interesant, mai ales că mi-a oferit niște indicii legate de acțiunea cărții. Cartea este scurtă (are 200 de pagini) și se citește super rapid. Aflată într-un moment de cumpănă al existenței sale, Iris se hotărăște să se sinucidă, însă la un moment dat ceva se întâmplă. Cam cum se întâmplă de obicei în astfel de cărți. Mie mi-a plăcut foarte mult cartea, ba chiar am vărsat și câteva lacrimi. Nu știu dacă de bucurie sau de la cât de tulburată am fost la unele pagini.

Cei care trăiesc căldicel, navigând printre emoții moderate, nu vor cunoaște nicicând esența vieții. Asta e învățătura poveștii cu puțul: uneori trebuie să atingi fundul prăpastiei ca să înțelegi măreția cerului.

(mai mult…)

« Older Entries Next Entries »