Currently Browsing: carti 2016

Ce cărți am primit (5)

Am primit acum câteva zile un colet format din 4 cărți minunate de la librăria online Târgul Cărții. ro (unul dintre sponsorii mei preferați) și m-am gândit să vă arăt și vouă ce cărți minunate mi-au dat voie să aleg:

15676558_1426283910724655_1451944512208312703_o

Să le luăm pe rând:

  • O bombă de Revelion – Rodica Ojog-Brașoveanu (iubesc această autoare de romane polițiste și am zis că merge să mai citesc o carte de a sa, numai potrivită de Revelion)

15675861_1426283637391349_7552214364644822311_o

  • Trenul M – Patti Smith (de această autoare nu am citit nimic și dacă mă credeți, nici descrierea de pe spate nu am citit-o. Vreau să fie un mister și sunt sigură că va fi. M-au atras titlul ciudat și coperta.)

(mai mult…)

Cărți de citit la gura sobei (I)

1955982-1366x768-desktopnexus-com

Dacă tot e decembrie și iarnă în toată regula (cel puțin în această perioadă), aș vrea să vă recomand niște cărți interesante numai bune de citit la gura sobei. Acestea sunt:

  • Momo – Michael Ende (este un roman scris sub forma unui basm care mie personal mi-a plăcut enorm. Dacă faceți click aici, veți putea citi recenzia pe care i-am făcut-o.)

coperta1

  • Lorelei – Ionel Teodoreanu (Cred că am citit cartea asta de vreo 2 ori și de fiecare dată am văzut romanul altfel. Este o carte despre iubire, destine umane și personaje cu care merită să faceți cunoștință. Recenzia o găsiți aici.)

(mai mult…)

Instituția – Ioan Suciu

insitutia

Autor: Ioan Suciu

Naționalitate: română

An apariție: 2015 (la Editura Tracus Arte)

Gen carte: roman

Număr pagini: 242

Nota mea: 3/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de laEditura Tracus Arte

PREZENTARE

„Când ajunse la locul de muncă al domnului Sisoe, Arsenie făcu: „Oh! Pardon!” şi fu cât pe aici să iasă. Domnul Sisoe era călărit de o tânără cu un brici în mână, pe jilţul directorial, el stând aşezat cu capul dat pe spate, având un şervet legat la gât, ea îşi aburcase un picior peste pulpele şefului lungindu-se cu briciul până la obrazul acestuia, care era acoperit cu spumă de ras; domnul Sisoe avea un cap de porc foarte lătăreţ, de o culoare ca a slăninii râncede, cu nişte urechi ridicate ca la câinii lup, dar frânte la vârf, cu nişte ochi foarte mici înfipţi în grăsime precum nişte nasturi albăstrui într-un om de zăpadă. Femeia, probabil o nouă secretară, avea un corp foarte drăguţ şi apetisant, purtând o rochie scurtă şi ciorapi albi ca de balerină; capul îi era de porc, dar mult miniaturizat, încât aducea cu cel al unei veveriţe; avea botul scurt şi destul de ascuţit.

– Cine-i? întrebă şeful de dedesubt; din poziţia în care îl imobilizase femeia care lucra cu briciul el nu putea privi decât în tavan.

– Un individ cu urechi blegi şi buze umflate, spuse femeia fără să întoarcă privirea de la ceea ce făcea în acel moment.

– Arsenie? făcu şeful.

– Eu sunt, aţi ghicit!” (fragment)

PĂREREA MEA

Am primit această carte pentru recenzie de la editura Tracus Arte (căreia îi mulțumesc) și din tot coletul primit, am lăsat-o spre final, deoarece nu eram prea convinsă despre ce e vorba în carte. Este un roman aparent simplu, dar de fapt foarte complex. Și spun complex pentru că fiecare cititor îl poate percepe în cu totul alt mod. Așadar, să încep prin a vă spune de ce i-am oferit doar 3/5 steluțe pe goodreads.

Deși mi s-a părut o carte destul de bună, care chiar merită descoperită, nu m-a ținut cu sufletul la gură decât până pe la jumătate. Mai apoi mi s-a părut că viața personajelor ia o întorsătură prea haotică și atenția mea s-a redus. Aveam așteptări mai mari de la acest roman, dar acestea au fost parțial înșelate. (mai mult…)

Viața de poveste a lui A. J. Fikry – Gabrielle Zevin

15167512_1386304031389310_7817902338888033690_o

Autor:Gabrielle Zevin

Naționalitate: americană

Titlu original: The Storied Life of A.J. Fikry

An apariție: 2014 (în 2015 la Editura Nemira)

Gen carte: roman, ficțiune

Număr pagini:272

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

„Citim ca să ne asigurăm că nu suntem singuri. Citim pentru că suntem singuri. Citim și nu mai suntem singuri. Nu suntem singuri.“

Viața lui A.J. Fikry nu e deloc asa cum și-o imaginase. Soția sa a murit, librăria lui are cele mai proaste vânzări din istorie, iar acum a rămas și fără cel mai de preț obiect din lume, o ediție rară a poemelor lui Edgar Allan Poe. Încet, dar sigur, se izolează de ceilalți locuitori ai Insulei Alice și nici măcar cărțile nu-i mai aduc bucuria de altădată. Asta până când un pachet misterios apare într-o seară în librărie. Viata lui A.J. Fikry se schimbă complet din clipa aceea. Pe cât de surprinzătoare, pe atât de emoționantă, Viața de poveste a lui A.J. Fikry ne vorbește despre schimbările dureroase prin care trecem cu toții, dar mai ales despre șansele pe care viata ni le scoate în cale.Un roman ca o scrisoare de dragoste pentru cărțile și librarii care ne schimbă viața prin poveștile pe care ni le spun.

„Niciun om nu e o insulă; fiecare carte e o lume.“

PĂREREA MEA

Înainte să încep lectura sa, citisem pe internet o părere cum că ar fi o carte despre cărți și nu am înțeles ce înseamnă asta decât atunci când am început să o citesc. Am fost atrasă prima dată de copertă și de titlul deosebit care promite o incursiune în viața de poveste a unui personaj și tare mult m-am bucurat să descopăr ceea ce are cartea asta mai bun. Este un roman despre destine, despre iubire, prietenie, relații eșuate, dar și despre puterea de a o lua de la capăt.  (mai mult…)

Albastrul dintre cer și ape – Susan Abulhawa

15095114_1386303938055986_350597239686636310_n

Autor: Susan Abulhawa

Naționalitate: palestiniană

An apariție: 2015 (2016 la Editura Polirom)

Titlu original: The Blue Between Sky and Water

Gen carte: ficțiune, roman istoric

Număr pagini: 230

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

O poveste despre supraviețuire și dragoste într-o lume pustiită de război

În micul sat palestinian Beit Daras, toată lumea le cunoaște pe femeile din familia Baraka: pe îndrăzneața Nazmiyeh, pe surioara ei clarvăzătoare, Mariam, precum și pe mama lor, Um Mamdouh, cea posedată de djinni înspăimântători. Atunci când familia este silită de nou-înființatul stat Israel să-și părăsească străvechiul cămin, doar Nazmiyeh și fratele ei supraviețuiesc călătoriei până în Gaza. Ducându-și cu greu traiul într-o tabără de refugiați, Nazmiyeh, capul familiei, reușește să treacă peste greutăți. Ea se va îngriji de soarta micii comunități de surori, fiice și nepoate, în timp ce fratele ei emigrează în America, unde rămâne până la moarte. Va lăsa în urmă doar o nepoată, Nur cea cu „un ochi normal și unul colorat”, care tânjește să-și caute originile în Gaza. Susan Abulhawa explorează în această saga de familie consecințele unei politici brutale de evacuare în masă de-a lungul mai multor continente și generații, urmărind totodată poveștile unor femei curajoase care reușesc, cu incredibile sacrificii, să insufle magie prezentului vitreg.

PĂREREA MEA

Am primit această carte pentru recenzie de la librăria online Târgul Cărții.ro care este un colaborator serios și de fiecare dată mă surprinde cu cărți minunate. V-am mai zis că nu obișnuiesc să citesc prea multe recenzii despre cărții, iar cum despre acest volum nu știam nimic, am ales să îl citesc doar pentru titlul interesant și coperta sugestivă. (mai mult…)

Răul de sub soare – Agatha Christie

15167549_1386304204722626_4061113898566733253_o

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

An apariție: 1941 (2014 la Editura Rao)

Titlu original: Evil Under The Sun

Gen carte: ficțiune, mister, crimă, roman polițist

Număr pagini: 220

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

Vacanța tihnită a lui Poirot pe coasta Devonului este întreruptă de o crimă. Arlena Marshall, o fosta actriță, este o femeie frumoasă și frivolă, în jurul căreia roiesc o mulțime de bărbați. Încă de la sosirea acesteia în stațiune, Hercule Poirot detectează o anumită tensiune sexuală în aerul marin. „Crimă pasională” este așadar verdictul evident in momentul în care Arlena este descoperită moarta pe plaja. Dar nu cumva lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere?

PĂREREA MEA

Cu scriitoarea Agatha Christie am făcut cunoștință undeva prin 2012 când lucram la librărie și am fost atrasă de romanele sale cu coperte atât de drăguțe. De atunci și până acum cred că am citit în jur de vreo 15 romane scrise de Christie și cu siguranță vreau să citesc tot ce a scris! (Pe blog există încă 15 recenzii aici. ) (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »