Lupul de stepă – Hermann Hesse

Autor: Hermann Hesse

Naționalitate: germană

Titlu original: Steppenwolf

An apariție: 1927

Nota mea: 3/5

Alte cărți: Narcis și Gură-de-Aur

Romanul a apărut în anul 1927 și câțiva ani mai târziu primește Premiul Nobel pentru literatură. Este o carte frumos scrisă, însă trebuie să fii foarte atent atunci când o citești, există foarte multe dedesubturi. Nu pot să spun că m-a impresionat în mod deosebit, dar în linii mari este o carte bună. Dacă nu sunteți însă familiarizați cu romanul psihologic și filosofic, vă recomand să amânați lectura lui până sunteți pe deplin pregătiți sufletește. Este puțin mai greu de înțeles. pentru neinițiați.

 Ce lucruri bune sunt împăcarea, absența durerii, zilele suportabile, ce trec furiș, în care nici durerea, nici plăcerea nu îndrăznesc să ridice glasul.

În prim plan îl avem pe Harry Haller, numit ”lupul de stepă”, un om singuratic, ciudat, cu o viață bizară. Ceea ce face, spune sau gândește Harry m-a tulburat cumplit. Este o scriere destul de deprimantă care te determină să îți pui numeroase întrebări și te face să vezi viața un pic altfel.

 Fericirea aceasta este și ea sterilă. Mă mulțumește, dar nu mulțumirea este hrana care îmi trebuie mie. Ea îl adoarme pe lupul de stepă, îl face sătul. Dar nu este o fericire pentru care să mori.

Niciodată mulțumit de viața sa, el se aseamănă cu specia lupului de stepă, mereu în căutare de altceva. Romanul vorbește, de fapt, despre antagonia om-lup. Există valențe psihologice, sociale și chiar și filosofice.

 Dar vezi tu, în eternitate, timpul nu există. Eternitatea nu este decât o clipă, abia ajunge ca să faci o glumă.

Întâlnim noțiunea de timp, de viață, de fericire, de nefericire, toate noțiuni prezente în viața fiecăruia dintre noi. Harry este un inadaptat social și duce o luptă zilnică cu propria sa existență. Bărbatul are o identitate multiplă pe care eu am înțeles-o cu greu.

 De vreme ce am ieșit din pântecele unei mame, sunt vinovat, sunt condamnat să trăiesc, am datoria să aparțin unui stat, să fiu soldat, să ucid…

Viața este privită pe alocuri ca o condamnare, ca un surghiun la existență. Dorește să se sinucidă, însă renunță. Oare de ce?Este o carte interesantă, aflați cum este viața unui om singuratic, ce gândește el, ce speranțe și năzuințe are.Anumite lucruri sunt greu de înțeles, este într-adevăr o carte nu accesibilă multora. Nu toți o înțeleg. Dar poate că autorul nici nu și-a dorit ca cititorii să-i înțeleagă pe deplin cartea, poate a vrut ca cel care o lecturează să se regăsească, să afle, să înțeleagă. Însă mi-a plăcut. Vouă ce părere v-a lăsat această carte?