Contele de Monte-Cristo – Alexandre Dumas-tatăl (recenzie)

Autor: Alexandre Dumas-tatăl

Naționalitate: franceză

Titlu original: Le Comte de Monte-Cristo

An apariție: 1844

Nota mea: 4/5

Gen carte: roman de aventuri, literatură clasică

DESPRE AUTOR

Alexandre Dumas a fost un scriitor francez de romane istorice și aventuri, cunoscut pentru cărțile sale: Cei trei mușchetari, Omul cu masca de fier, După douăzeci de ani, Aventurile lui Robin Hood, Regina Margot, etc.

DESPRE CARTE

Am citit acest roman după ce l-am achiziționat de la biblioteca universitară, fiind convinsă că o să îmi placă foarte mult. Când eram mai mică am văzut una dintre ecranizările acestui roman faimos, chiar dacă nu citisem încă romanul. Cartea are un pic peste 1200 de pagini, este într-adevăr stufoasă, însă am citit-o relativ repede.  Pentru un roman scris în secolul al XIX-lea, trebuie să vă spun că mi se parte foarte bine scris, scriitorul oferindu-i o complexitate remarcabilă.

Personajele sunt numeroase, însă în prim-plan va sta de la început până la final marinarul Edmond Dantes, bărbatul care va cunoaște atât gustul fericirii și al disperării, dar și al răzbunării. Considerat informator al lui Napoleon Bonaparte, Dantes este exilat pe o insulă, trădat fiind de cel mai bun prieten al său, Danglas. Locul închisorii este Chateau d’If, o insulă înconjurată de ape din care nimeni nu ar putea evada. 

Una dintre cele mai mari dureri ale personajului principal este despărțirea pe viață de frumoasa și dulcea Mercedes, femeia care acceptase să îi fie logodnică și urma să îi fie curând soție. Ceea ce va descoperi însă Edmond în închisoarea sa îi va schimba total viața. Cert este faptul că va avea ocazia să se răzbune pe dușmanii săi și să îi răsplătească pe cei care l-au ajutat și i-au vrut binele.

Acest roman deosebit prezintă atât latura iubirii, cât și pe cea a demnității, fidelității, onoarei, durerii sau prieteniei. Mie personal mi s-a părut una dintre cele mai bune cărți ale literaturii clasice franceze și nu numai. Tot ce se întâmplă în acest roman are darul să te țină cu sufletul la gură și să suferi sau să te bucuri alături de personaje. Vă recomand din tot sufletul acest roman și vă aștept cu păreri!

CITATE

Dacă veţi compara durerile vieţii reale cu bucuriile vieţii închipuite, n-aveţi să mai doriţi să trăiţi niciodată şi veţi dori să visaţi veşnic.

Se spune că bucuria nu doare, aşa ca am venit neanunţat.

Poartă-ţi în suflet durerea aşa cum norul poartă în el ruina şi moartea, ca pe o taină pe care n-o înţelegi decât în clipa când izbucneşte furtuna…

Până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înţelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte: aşteaptă şi nădăjduieşte.

Pentru omul fericit, rugăciunea nu-i decât un amestec monoton şi fără sens, până în ziua când durerea vine să-l înveţe pe nefericit limbajul sublim cu ajutorul căruia să-i vorbească lui Dumnezeu.