Domnişoara Christina – Mircea Eliade (recenzie)

Autor: Mircea Eliade

Naţionalitate: română

Titlul original: Domnişoara Christina

An apariţie: 1936

Nota mea: 4/5

Gen carte: nuvelă fantastică

Alte cărți de Eliade: Noaptea de Sânziene, Nunta în cer

Sacrul și profanul se împletesc și aici, ca de altfel în multe cărți scrise de Eliade, iar paginile vii cu care scriitorul ne delectează sunt incredibil de bine nuanțate. Am citit această carte de două ori până acum. Prima dată pentru că am fost puternic atrasă de titlu, a doua oară pentru că vroiam să ma mai întâlnesc o dată cu domnișoara Christina, ființa supranaturală care tulbură mințile celorlalte personaje.

Îmi place cum autorul dă viață personajelor sale, dar și atmosfera vrăjită în care este invitat cititorul. Povestea domnișoarei Christina este una complexă, transformându-se dintr-o tânără suavă și delicată într-un strigoi care are să distrugă vieți și să tulbure destine umane. Egor este principalul personaj masculin al nuvelei și cel față de care Christina are o atracție deosebită. Nu vreau să vă dezvălui prea mult din ceea ce se întâmplă între cei doi, însă vreau să menționez faptul că Egor se aștepta prea puțin la o apariție ca a Christinei în viața sa. Cum anume, veți afla singuri.

Domnul Nazarie, doamna Moscu, Sanda și sora ei, Simina, stau într-un plan ceva mai secund și își așteaptă titlul la următoarele victime ale strigoiului. Atmosfera de fantastic a cărții este întregită de evenimentele ce se deapănă rând pe rând. Vă recomand această carte tocmai pentru diversitatea emoțiilor de care cititorul este cuprins, dar și pentru întreaga atmosferă din sfera fantasticului.

 CITATE

Zâmbetul ei înflori anevoi şi buzele nu mai purtau acum parfumul acela otrăvit care răvăşise carnea bărbatului din braţele ei.

– Cine ştie să întoarcă farmecele, să descânte de strigoi? întrebă el rotind de jur împrejur o căutătură aspră.

Egor simţi atunci aţintiţi asupra lui o pereche de ochi reci, metalici, ucigători. Înălţă privirile şi întâlni portretul domnişoarei Christina.

 Dar lui Egor nu-i era teamă că stă de vorbă cu o moartă, ci-l stânjenea apropierea ei prea caldă, parfumul prea puternic de violete şi răsuflarea atât de feminină.

 Domnişoara Christina îi zâmbi foarte trist, foarte obosită, privind-o în ochi, mărturisindu-i parcă dintr-o singură privire toate întâmplările, apoi rădvanul porni, fără zgomot, legănat ca un abur greu deasupra aleii.