Adio, frumoasa mea! – Raymond Chandler (recenzie)

Autor: Raymond Chandler

Naționalitate: americană

Titlu original: Farewell, My Lovely

An apariție: 1940

Nota mea: 2/5

*cunoscută și sub denumirea Adio, iubita mea

PREZENTARE

Cu opt ani în urmă…  

Moose Malloy își trăia cel mai frumos vis: urma să o ia în căsătorie pe răpitoarea roșcată Velma. Însă planurile lor sunt zădărnicite de acuzațiile de jaf armat, susținute de probe înscenate cu abilitate.

După ispășirea pedepsei…

Malloy e din nou liber și prima sa dorință este de-a o reîntâlni pe Velma. Dar, într-o zi caniculară, îl întâlnește întâmplător pe Marlowe, care se oferă să-l ajute. Târât dintr-o speluncă în alta, în căutarea Velmei, Marlowe ajunge să se confrunte atât cu gangsteri periculoși, gata oricând să tragă fără să pună întrebări, cât și cu polițiști corupți. Iar în scurt timp ceea ce începuse ca o simplă căutare a unei persoane dispărute devenise o chestiune de viață și de moarte…

PĂREREA MEA

Este prima carte citită de la acest autor și cred că nu va fi singura.Nu că mi-ar fi plăcut foarte mult (este o carte destul de slabă la prima vedere), dar vreau să îi mai acord o șansă autorului să mă convingă că merită să îl citesc.

Cărțile sale polițiste au o undă aparte de mister, introduce în ele detectivi, mafioți, victime care mor nevinovate, complici la crime. Personajul principal al cărții este Philip Marlowe, un bărbat inteligent, cu simț practic și extrem de abil în aflarea și punerea cap la cap a detaliilor crimelor. Ce se întâmplă în carte vă las să descoperiți singuri.

Mirosul de salvie care venea dintr-un canion mă făcea să mă gândesc la un om mort şi la un cer fără lună. Case de stuc erau împrăştiate pe deal, ca niştebasoreliefuri. Pe urmă, n-au mai fost case, ci dealuri tăcute şi întunecate, cu o stea sau două deasupra lor, o bucată de şosea asfaltată şi un scurt povârniş cu un amestec de stejari şi manzanită, un loc unde câteodată poţi auzi potârnichea dacă te opreşti şi aştepţi. Pe cealaltă parte a şoselei era o zonă argiloasă, deasupra căreia câteva flori sălbatice încăpăţânate erau suspendate ca nişte copii neascultători, care nu vor să se ducă la culcare.

Nu prea am citit eu până acum cine știe câte romane polițiste, așa că poate nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea, însă parcă mă așteptam la ceva mai mult din partea cărții. Oricum, voi citi și alte romane ale lui Chandler, mai mult ca să îmi dau seama dacă am nimerit eu o carte nu prea reușită, sau dacă stilul său nu este compatibil, ca să zic așa, cu gusturile mele! Voi ce părere aveți despre această carte?

 Negri liniştiţi treceau pe stradă şi îi aruncau priviri tăioase. Arăta îngrozitor. Purta o pălărie miţoasă, o haină sport gri cu nasturi albi ca nişte mingi de golf, cămaşă maro, cravată galbenă, pantaloni gri din flanel reiat şi pantofi din piele de crocodil cu pete albe în dreptul degetelor. Din buzunarul de la piept se revărsa o batistă galben-strălucitor, ca şi cravata. Avea şi nişte pene colorate înfipte în panglica de la pălărie, dar ar fi fost la fel de şocant şi fără ele. Chiar şi pe o stradă mai deocheată, ca Central Avenue, omul nu putea trece neobservat. E ca şi când ai vedea un păianjen pe o felie de cozonac.