Jurnalul unei iubiri – Nicholas Sparks (recenzie)

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

An apariție: 1996

Nota mea: 5/5

Prima carte a lui Nicholas Sparks care m-a cucerit iremediabil. Anul trecut am văzut filmul care are la bază această carte, poartă numele de The Notebook. Jurnalul unei iubiri este un roman de dragoste  și este inspirat din realitate. Trebuie să vă spun că este un roman siropos ce are în centru doi tineri îndrăgostiți: Allie și Noah. După 14 ani de despărțire, cei doi se reîntâlnesc și se îndrăgostesc și mai tare unul de celălalt. Întrebarea care se pune este: vor rămâne de data asta cei doi împreună? Pe cine va alege Allie dintre Noah și Lon?

Finalul cărții m-a surprins și cred că mă așteptam la orice altceva. Tot ce pot să vă spun este că cei doi trăiesc o poveste de dragoste unică pe care mulți dintre noi o visează. Sau, de ce nu, chiar o trăiesc! Îmi plac romanele de dragoste, sunt o romantică de felul meu și îmi place să mă pierd în pagini încărcate de magie și sensibilitate.

De ce aș recomanda această carte? Pentru că este ușor de citit, captivată și nu o poți lăsa din mână până la final. Eu, cel puțin, nu am putut! Este o poveste despre viață, ambiție, dragoste adevărată și alegeri decisive. Este un roman al sufletului răvășit de iubire și vise, și da, un jurnal al unei frumoase iubiri. Abia aștept să mai citesc și alte cărți ale autorului, mai ales Nopți în Rodanthe, Dragă John și Mesaj de departe. Așa că dacă vreți să citiți o carte captivantă, v-o recomand!

CITATE

Ne plimbăm şi soarele se afundă din ce în ce mai mult la orizont. Cu timpul, strălucirea argintie este singura rămăşiţă a zilei şi încă mai vorbim despre poezie. E cu totul fascinată de romantism.

Deşi Biblia spune că omul poate trăi până la o sută douăzeci de ani, eu nu vreau şi nu cred că trupul meu ar suporta, chiar dacă eu aş mai duce-o o vreme. Se năruie, pe rând moare câte o părticică din el, într-o eroziune constantă a interiorului, dar şi a încheieturilor. Mâinile mi-au devenit nefolositoare, rinichii au început să mă lase şi ei, iar pulsul îmi scade de la lună la lună. Mai rău, am cancer, de data asta, de prostată.

Viaţa mea? Nu-i uşor de explicat. N-a fost atât de fantastică şi de spectaculoasă pe cât m-aş fi aşteptat eu, dar nici n-am stat degeaba ca un popândău. Cred că a semănat foarte mult cu jocurile mecanice: destul de stabilă, cu mai multe urcuşuri decât coborâşuri, iar de-a lungul timpului a tins să devină înfloritoare. O afacere bună, o afacere norocoasă şi am aflat că nu mulţi pot spune asta despre viaţa lor.