Doamnele verzi – George Sand (recenzie)

Autor: George Sand

Naționalitate: franceză

Titlu original: The naiad. A ghost story

An apariție: 1923

Nota mea: 4/5

Pe George Sand o citesc din liceu și pentru cei care nu știu acest nume trebuie să le spun că este un pseudonim pentru o scriitoare talentată a literaturii franceze clasice. M-am îndrăgostit de literatura clasică în clasa a 9 a, atunci când citisem Mândrie și prejudecată, cartea scriitoarei Jane Austen. De atunci, lecturile mele din categoria scriitori clasici s-au înmulțit.

Prima carte a lui George Sand pe care am citit-o a fost Lelia, apoi a urmat Indiana. Am observat că autoarea are multe cărți ce poartă nume de personaje feminine. Are un mod aparte de a construi personaje și le atribuie fiecăreia dintre ele niște povești de viață inedite.

Cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, Doamnele verzi, are la  bază o legendă în care trei tinere domnișoare au fost otrăvite cu apă și pâine cu mult timp în urmă și se întorc uneori să bântuie o cameră a conacului. De acest lucru află și Just Nevieres, fiul avocatului care se ocupă de procesele familiei D’Ionis. Catherine d’Ionis ii fură inima tânărului avocat fără ca ea să o știe, iar această iubire a lui trece prin mai multe etape. Ce se întâmplă până la urmă cu cele trei doamne aureolate de o nuanță de verde, vă las să aflați singuri.

Cert este că încă de la începutul romanului am avut impresia că paginile pe care le parcurg sunt fantastice și nicidecum nu mai aparțin literaturii clasice. Mi-a plăcut cartea și, deși are 100 și un pic de pagini,am găsit-o foarte interesantă. Dați o șansă literaturii clasice.Cuprinde o categorie de cărți în care regăsiți atmosfera de altădată și in care dominau bunul simt și respectul pentru moralitate și virtute. Păcat că societatea în care trăim acum nu mai este așa.Vă aștept cu o părere.

CITATE

 În ceea ce mă priveşte, abia l-am privit, atât de sigur eram că într-adevăr era inelul a cărui umbră o privisem. Mi l-am pus pe degetul mic, fără să mă îndoiesc că -ar fi aparţinut sărmanei domnişoare d’Ionis şi că am văzut spectrul acestei minunate frumuseţi.

Era, de mult, în ţinut, o poveste cu trei doamne albe care se arătaseră mult timp prin castel şi grădinile sale. Dar era poveste atât de veche că nu se mai gândea nimeni la ea şi nimeni n-o credea, când unul dintre prietenii casei, domnul abate de Lamyre, care este un spirit vesel şi un vorbitor elegant, dormind în această cameră, visă sau pretinse a fi visat trei femei verzi care veniseră să-l facă preziceri.

Pentru mine, domnule, reluă Baptiste, care era un spirit foarte pozitiv, n-a fost nimic, am dormit în acea cameră şi n-am văzut nimic. Nu cred în aceste istorii. Dar, când v-am auzit cum vă frământaţi în timpul febrei, vorbind de o frumoasă doamnă care există şi nu există, care a murit şi e vie. Ce ştiu eu ce aţi mai spus! Era atât de frumos uneori, că aş fi vrut să reţin sau să ştiu să scriu pentru a însemna totul, dar vă făcea atât de râu, incit am luat hotărârea să vă aduc aici, unde vă simţiţi mai bine. Vedeţi dv., domnule, toate acestea pornesc din faptul că faceţi prea multe versuri. Domnul, tatăl dv., bine spunea că asta deranjează ideile! Aţi face mai bine dacă v-aţi gândi numai la dosarele dv.