Autor: J. K. Rowling
Naționalitate: britanică
Titlu original: Harry Potter and the Chamber of Secrets
An apariție: 1998
Nota mea: 5/5
Ecranizare: 2002
Joanne „Jo” Rowling (cunoscută ca: J. K. Rowling și Robert Galbraith, n. 31 iulie 1965, Yate, Gloucestershire, Anglia) este o autoare britanică, cunoscută mai ales pentru scrierea romanelor de fantezie Harry Potter. Ideea i-a venit într-o călătorie cu trenul de la Manchester la Londra în 1990. Cărțile din seria Harry Potter au atras atenția întregii lumi, câștigând mai multe premii și vânzându-se în mai mult de 400 de milioane de exemplare. Aceste cărți au fost ecranizate în opt filme, la care Rowling a aprobat scenariile, iar în penultimul film a deținut controlul creativității.
Nici o felicitare, nici un cadou, şi în plus, avea să-şi petreacă ziua, prefăcându-se că nu există! Privea posomorât spre gardul viu. Nu se simţise niciodată atât de singur. Când se gândea la Hogwarts, mai mult decât orice altceva, mai mult chiar decât Vâjthaţ, îi era dor de prietenii lui cei mai buni, Ron Weasley şi Hermione Granger.
După lectura celui de al doilea volum din seria Harry Potter, pot să spun cu mâna pe inimă că sunt cucerită de aceste minunate volume. Anul trecut am citit primul volum și am vrut să mai treacă puțin timp până să îl încep pe al doilea. Personajele sunt cam aceleași ca și în prima carte, cu excepția unui nou vrăjitor care spre surprinderea multora, nu era cine se credea el. Harry Potter și prietenii săi au parte de noi aventuri și reușesc la finalul cărții să deslușească un alt mare un alt mare mister, cel al Camerei Secretelor. Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este atmosfera plină de magie, întâmplările amuzante la care personajele iau parte, dar și ușurința cu care scriitoarea îl face pe cititor să nu mai lase cartea din mână.
Până în ziua de Halloween, Harry regretă promisiunea făcută în grabă lui Nick Aproape-Făr-de-Cap. Toată şcoala visa cu nerăbdare la serbarea de Halloween. Marea Sală fusese decorată ca de obicei cu lilieci vii, dovlecii lui Hagrid fuseseră scobiţi şi transformaţi în felinare enorme, în care puteau să încapă trei oameni, şi circulau zvonuri că Dumbledore chemase o trupă de schelete dansatoare, pentru animarea atmosferei.
Mereu curioasă să văd ce se va întâmpla mai departe, așteptam cu sufletul la gură să am timp liber pentru a chinui iar Kindle-ul. Chiar dacă am citit cartea în format electronic, simt că nu am pierdut nimic…mesajul profund al cărții mi-a fost dezvăluit și așa, iar atmosfera fantastică s-a păstrat.
Bineînţeles că ştiu de Camera Secretelor. Pe vremea mea, ne-au spus că era o legendă, că nu există. Dar era o minciună. Când eram în anul V la Hogwarts, Camera a fost deschisă şi monstrul a atacat mai mulţi elevi, omorând o fată până la urmă. Eu l-am prins pe cel care deschisese Camera şi acesta a fost exmatriculat. Dar directorul de atunci, profesorul Dippet, ruşinat de faptul că se întâmplase aşa ceva la Hogwarts, mi-a interzis să spun adevărul.
Dacă ar fi să recomand cartea unei categorii anume de cititori, le-as recomanda-o celor care iubesc aventura și literatura fantastică. Nu i-aș interzice copilului meu să citească cartea (atunci când o să-l am), dar cred că ar fi ideal să o citim împreună, să pătrundem amândoi în această lume feerică. Pe același copil l-aș îndemna să o citească când va fi mare.Atunci cu siguranță va percepe altfel cartea.
Cu capul în jos, Harry văzu că cel care îl capturase se deplasa pe cele şase picioare ale sale, extrem de lungi şi păroase, cu primele două ţinându-l strâns. La capătul acestora se găseau nişte cleşti negri şi lucioşi. În spatele lui, se auzea o altă creatură, care îl căra pe Ron, fără nici o îndoială. Se îndreptau chiar spre inima pădurii.
Deși este un volum de vreo 350 de pagini,se citește destul de repede. Depinde și de timpul pe care îl alocați lecturii sale. Îmi doresc ca anul acesta să citesc și celelalte volume și să dedic fiecăruia câte o scurtă recenzie. Reveniți cu un comentariu în care să îmi spuneți dacă ați citit vreun volum din seria Harry Potter și ce impresie v-a lăsat.
Ce varsta ai?
Intr-adevar, seria Harry Potter este captivanta 🙂
Am 26 de ani 🙂
[…] Harry Potter și Camera Secretelor, al doilea volum din seria Harry Potter m-a fascinat profund și abia aștept să ajung și la celelalte volume! Lumea fantastică a lui Harry Potter și a prietenilor săi m-au făcut să mă îndrăgpstesc din nou de literatură. […]