Doamna din mașină – Sebastien Japrisot (recenzie)

Autor: Sebastien Japrisot (nume real: Jean-Baptiste Rossi)

Naționalitate: franceză

Titlu original: La dame dans l’auto avec des lunettes et un fusil

An apariție: 1966

Premii: Prix d’Honneur (1966), CWA Gold Dagger Award for Best Foreign (1968)

Nota mea: 4/5

Tip carte: roman polițist

După cum mi s-a întâmplat des în ultima vreme, am ales să citesc o carte despre care nu mai auzisem și despre al cărui autor numai citisem nimic. Așa a fost și cu acest roman al lui Japrisot. Este un roman polițist care o are în prim-plan pe Dany Longo, o tânără blondă mioapă, a cărei viață va trece de la statutul de viață liniștită la una extrem de imprevizibilă și agitată. Pe parcursul romanului am devenit tot mai confuză și nu vreau să vă spun decât că tot ce se întâmplă în roman nu este real și la finalul cărții veți fi șocați de adevăratul traseu al lucrurilor.

Când cineva s-a aruncat asupra mea – doar nu bat câmpii – cineva, ceva s-a prăvălit asupra mea, m-am gândit; n-am văzut încă niciodată marea. De câteva ori începuse să-mi fie frică. Frică de a fi arestată, frică de orice. Mi-am înjghebat în grabă o mulţime de scuze idioate, dar atunci mi-a fulgerat prin minte cea mai prostească; nu mă loviţi, nu sunt cu adevărat rea, n-am vrut decât să văd marea.

Autorul ne spune despre Dany mai multe aspecte ale vieții sale, ne-o prezintă câte un puțin și ce m-a intrigat cumplit(!) este faptul că femeia asta pare trei sferturi din roman nebună, ca la final să aflăm că nu este. Nu pot să vă dezvălui mai multe, ci doar vă spun că nimic ce este prezent în roman nu este ce pare. Chiar deloc. Este ca și cum citești o carte, vezi acolo ce ni se prezintă, iar la final vine autorul și spune ” nimic nu este adevarat. V-am păcălit.”

Am colindat prin port, în mijlocul unei mulţimi indiferente, cu inima încremenită la fiecare îmbrâncitură, apoi am mers prin nişte străduţe pustii, de undo soarele plecase de mai multe ore şi unde mi-era frig. De ferestre atârnau rufe. În timp ce m-am oprit să mă uit în urma mea, o picătură de apă mi-a picat pe frunte şi mi-a smuls o tresărire din tot corpul, aproape un strigăt. Trebuia totuşi să accept evidenţa: nu eram urmărită de nimeni.

Pun pariu că mulți dintre voi nu ați auzit de acest roman polițist și că mai mult ca sigur că vă întrebați ce motiv ați avea să citiți o carte polițistă apărută acum mult timp și de care multă lume nu a auzit. Ei bine, vă zic eu de ce: pentru că nu mulți scriitori scriu ca Japrisot și acest roman al său este OAU! Dacă nu mă credeți, căutați romanul, citiți-l și reveniți aici la o discuție!