N-a dansat decât o vară – Per Olof Ekström (recenzie)

Autor: Per Olof Ekstrom

Naționalitate: suedeză

Titlu original: Sommardansen

Titlu în engleză: One Summer of Happiness

An apariție: 1949

Nota mea: 3/5

Ecranizare: 1951

Gen carte: roman istoric, roman de dragoste

Per Olof Ekstrom  s-a născut în 1926 în Gestad, Suedia, și este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori și jurnaliști suedezi din perioada postbelică. A scris romanele N-a dansat decât o vară, Fluturele și focul, Fiul dragonului, etc.

Este prima carte a lui Ekstrom pe care eu o citesc și nu pot să spun că m-a impresionat în mod deosebit. Însă au existat în carte și anumite elemente care mi-au plăcut. Și am de gând să vi le prezint în cele ce urmează.

Atrasă de titlul cărții, mă așteptam să citesc o carte despre o poveste de dragoste interesantă și care să mă facă să nu mai las cartea din mână. Însă cartea este mai mult decât o poveste de dragoste: este un conglomerat de povești de viață, destine ce cunosc iubirea, rutina, visele și contactul dur cu realitatea. Acțiunea cărții se petrece în Suedia postbelică, perioadă în care tradițiile suedeze și istoria unei comunități rurale sunt foarte bine surprinse în acest roman.

Subiectul cărții nu este unul foarte complicat: la baza sa stă povestea de dragoste dintre tânărul Goran, proaspăt absolvent de liceu venit pe timpul verii la ferma unchiului său și Kerstin, o tânără ce lucrează la ferma părinților. N-a dansat decât o vară preconizează tragismul poveștii lor de dragoste ce va cunoaște numeroase suișuri și coborâșuri.

Temele cărții sunt istoria, tradițiile locale suedeze și iubirea. Toate aceste teme sunt îmbinate armonios și alcătuiesc o capodoperă literară unică. Cartea este una foarte bună, chiar dacă au fost multe elemente care m-au plictisit și mi-au încetinit ritmul cititului. Cum ar fi paginile pline de descrieri și conversațiile fără rost dintre personajele cărții.

Cel mai mult mi-a plăcut însă povestea de dragoste dintre Goran și Kerstin care, chiar dacă vin din două medii diferite (el viitor intelectual, ea fată simplă de la fermă) dovedesc că iubirea adolescentină nu ține cont de piedici sociale sau de statut. De asemenea, fascinante sunt și descrierea vieții de la fermă și prezentarea întâlnirilor departe de văzul lumii ale celor doi îndrăgostiți.

Personajele principale ale cărții sunt Kerstin și Goran, doi tineri care se joacă până la finalul romanului de-a iubirea. În 1951 a apărut și o ecranizare a acestei cărții pe care eu nu am văzut-o încă, dar pe care sunt tot mai curioasă să o văd. Sunt curioasă să văd dacă există asemănări între film și carte.

Finalul nu mi-a plăcut deloc și poate de aceea i-am dat doar 3 din 5 steluțe. Mi-aș fi dorit să fie un roman puțin mai bine pus la punct și să se insiste mai multe pe povestea de dragoste dintre cei doi. Și bineînțeles, un alt final. Un final care să nu îmi lase un gust amar în gură de fiecare dată când mă gândesc la această carte.

Cu toate acestea, faptul că nu m-a impresionat pe mine în mod deosebit, nu înseamnă că nu o să vă placă. Așa că vă recomand să citiți cartea și să reveniți cu o părere!

CITATE

Câteodată, când noaptea în pădure era mai răcoare şi când stăteau culcaţi pe haina lui Göran, având mantaua lui Kerstin drept învelitoare, ea adormea pe braţul lui. În răstimpul acela mătuşa Helfrid o credea acasă, la mama.

Göran ar fi vrut să audă cum poate o concepţie cu atâţia partizani care urăsc frumosul şi ucid veselia să afirme viaţa, dar nu mai putea rămâne. Străbătu câteva sute de metri prin pădure până la cimitir, pentru a o găsi pe Kerstin. Încerca să prindă sunetele difuzoarelor, înăbuşite de vântul care vuia între copaci, şi se întreba dacă decanul va consacra câteva cuvinte acelor indivizi rataţi care intră în slujba bisericii doar pentru a avea o platformă, de unde să-i poată un şi condamna pe ceilalţi, cu dreptul pe care ţi-l dă o viaţă fără cusur.

Göran tânjise după ziua când se va întoarce din acest exil, dar acum începea să aştepte evenimente mult mai apropiate în timp, ca, de pildă, sâmbătă următoare. Începuse să simtă în acelaşi fel ca oamenii care trăiau, săptămâni după săptămâni, viaţa liniştită a fermelor din câmpie, care parcurgeau veşnic acelaşi drum de dimineaţă până seara, de la grajd la ogor, şi iar la grajd, niciodată auziţi şi arareori văzuţi – până când venea sâmbătă şi monotonia suferea o întrerupere. Atunci se întâlneau, dansau, râdeau, schimbau câteva cuvinte.