Jertfa iubirii – Jojo Moyes (recenzie)

Autor: Jojo Moyes

Naționalitate: britanică

An apariție: 2013

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 369

Nota mea: 5/5

* Roman cunoscut și sub numele de Fata pe care ai lăsat-o în urmă

PREZENTARE

Franța, 1916: Artistul Edouard Lefevre pleacă pe front, lăsând-o acasă pe tânăra sa soție, Sophie. Când micul orășel în care femeia s-a născut este ocupat de germani în plin război mondial, portretul lui Sophie pictat de Edouard îi atrage atenția noului Kommandant. În timp ce periculoasa obsesie a ofițerului devine din ce în ce mai puternică, Sophie va risca totul – familia, reputația, viața – în speranța de a-și revedea soțul.

Aproape un secol mai târziu, portretul lui Sophie îi este dăruit lui Liv Halston de tânărul ei soț, cu puțin înainte de moartea lui fulgerătoare.O întâlnire întâmplătoare îi dezvăluie femeii adevărata valoare a picturii, declanșând în același timp o luptă încrâncenată care va pune în pericol prima iubire pe care a simțit-o după tragedia suferita, precum și speranțele viitoare la fericire.

Jertfa iubirii este povestea captivantă a doua femei despărțite de un secol, dar unite prin hotărârea lor de a lupta pentru ceea ce iubesc.

PĂREREA MEA

Știu că acum este la modă să citești Me before you, dar eu am preferat să încep cu altă carte a lui Jojo Moyes. Jertfa iubirii este primul roman al lui Jojo Moyes pe care eu îl citesc și, deși nu aveam așteptări prea mari de el, recunosc că m-a surprins și m-a prins. Mi-a plăcut foarte și mult și m-a impresionat povestea de la baza cărții. Este un roman de dragoste în care istoria este o temă frumos inserată, iar titlul mi s-a părut mai mult decât bine ales. Ce face o femeie căreia îi pleacă soțul în război și există șanse să nu se mai întoarcă? De câte sacrificii credeți că este capabilă? Iubirea poate fi de multe ori imprevizibilă și cere sacrificii. Acesta este și cazul acestui roman care în mare parte te întristează și te pune pe gânduri.

Titlul cărții se referă la sacrificiile pe care unul dintre personajele principale este capabil și dorește să le facă. Personajele sunt numeroase și fiecare dintre ele are o poveste a sa. În roman există două planuri ce alternează, prezentându-se povestea a două femei despre care vom afla că au ceva în comun. Sophie este o eroină, o femeie care suferă cumplit și care își găsește alinarea cu gândul la soțul ei, ființa pe care o iubește mai mult ca pe sine.

Dacă ar fi să enumăr câteva elemente ale cărții care mi-au plăcut, aș putea vorbi despre lupta pentru supraviețuire a locuitorilor din St. Péronne  pentru a depăși vitregia Primului Război Mondial (1916), dar și tăria de caracter a Sophiei, tânăra care are un destin greu de imaginat. Mi s-a părut foarte bine conturată imaginea ocupației germane asupra francezilor și duritatea cu care nemții se comportau. Ce legătură există între Sophie și Liv, vă las să aflați singuri. Vă spun doar că mi s-a părut o carte bună, interesantă și care te ține cu sufletul la gură. Finalul cărții este unul neașteptat și mi-a plăcut modul în care autoarea l-a gândit. Vă recomand să citiți cartea și îmi doresc ca în viitorul apropiat să citesc și Me before you ca să îmi fac o părere.

CITATE

Se trezeşte dimineaţa cu gândul la el, la felul cum se apleacă atunci când o ascultă, parcă decis să nu-i scape un cuvânt din tot ce-i spune, la tâmplele lui încărunţite prematur, la ochii lui albaştri, albaştri. Uitase cum este să te trezeşti cu cineva în gând, să vrei să fii alături de un om, săte ia cu ameţeală când îţi aminteşti mirosul pielii lui.

Am rămas o clipă pe loc, cu ochii ţintă la portret şi, timp de câteva clipe, mi-am amintit cum mă simţeam pe vremea când eram tânără, când nu ştiam ce-i foamea sau frica şi când singurul meu gând era la clipele de intimitate pe care le-aş fi petrecut cu Édouard. Chipul pictat îmi amintea că lumea putea fi şi frumoasă, că odinioară existaseră alte lucruri – artă, bucurie, dragoste – care-mi umpleau existenţa, nu teama, supa de urzici şi camuflajul de acum. În expresia mea îl vedeam pe el. Şi abia atunci am înţeles ce făcusem cu puţin timp înainte. Portretul îmi amintise de forţa care zăcea în mine, de câtă putere mai aveam încă pentru a lupta.