fantoma din moara

Autor: Doina Ruști

Naționalitate: română

An apariție: 2008

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 425

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

Fantoma din moară este un roman despre lumea alunecoasă a delațiunii, a supraviețuirilor minore și a acțiunilor generale, pe care le hotărăsc făuritorii Istoriei. Este și un roman despre comunism și urmările lui. Dar povestea principală este a unei fantome vaporoase, omniprezente și obligate să trăiască și ea în ruinele unei lumi de care este iremediabil legată. Lumea păstoasă în care putrezesc rădăcinile mele.” (Doina Ruști)

PĂREREA MEA

Vă spuneam acum câteva zile aici primele mele impresii despre carte când încă nu o terminasem de citit și presimțeam că va fi o carte bună. Revin acum cu o recenzie pentru acest roman și sper să reușesc să punctez tot ce mi-am propus. Mai întâi, este primul contact cu vreo carte scrisă de Doina Ruști și am fost super încântată când am primit-o de la librăria online Târgul cărții.ro. Aveam așteptări mari legate de acest roman și acestea nu mi-au fost înșelate.

Stilul cărții este destul de accesibil, se citește repede și reușește cumva să te țină cu sufletul la gură. Cartea este împărțită în 3 părți, fiecare având un titlu sugestiv: Viața secretă a Adelei Nicolescu, Moara și Două zile. Dintre toate cele 3 părți cred că prima a fost cea care m-a atras cel mai tare. Adela Nicolescu este o tânără care descoperă într-un raft de librărie o carte care vorbește despre viața și face o paralelă între faptele din roman și viața sa reală. Mi-au plăcut poveștile despre Del (Adela), familia sa, vecinii și rudele sale.

Titlul face referire la fratele mai mic al tatălui Adelei, Maxu, care are parte de o moarte misterioasă într-o moară părăsită. Dispariția băiatului va exercita asupra Adelei și a sătenilor o puternică influență mai târziu. Dacă este vorba despre o fantomă sau este pur și simplu o iluzie, vă las să aflați când veți citi cartea.

Tema este socială, însă există și anumite elemente ale cărții care te fac să ai impresia lecturării unui roman fantastic. După jumătatea cărții sunt prezentate mai multe detalii despre venirea comunismului la putere și felul în care locuitorii satului Comoșteni fac față noului regim.

Personajele sunt numeroase, multe dintre ele au un destin bizar, dar cel mai interesant personaj este Adela. Este o carte care punctează foarte bine imaginea comunismului și mai ales lupta sătenilor pentru supraviețuire. Au fost și elemente ale cărții care stârnesc hazul, cum ar fi dorința aprigă de a găsi ciocolată cu rom sau eugenii, care în plin comunism nu se prea găseau. Mi-a plăcut foarte mult cartea și vreau să o recomand celor care vor să cunoască o autoare ce scrie frumos, detaliat și minunat. Aș pune această carte în top cele mai bune cărți ale acestui an.

CITATE

De atunci întâlnirile cu Max au început să fie mai dese și din ce în ce mai surprinzătoare. Îmi aduc aminte că într-o iarnă, cred că la puțin timp după întâlnirea din bucătăria Milicăi, a apărut ca din pământ în curtea noastră.

Del se uita la Maxu și îi părea rău, dar nu putea să plângă. Doar îl privea intens și amănunțit, ca să nu uite niciodată. Apoi a văzut pe deasupra capetelor celorlalți, undeva, nu departe de bunicul ei, fața bineștiută a zeului Max.

3 comentarii la „Fantoma din moară – Doina Ruști (recenzie)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.