Păzitoarea tainei – Kate Morton (recenzie)

Autor: Kate Morton

Naționalitate:australiană

An apariție: 2012

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 484

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

1961: Într-o superbă zi de vară, când familia ei organizează un picnic pe malul pârâului ce străbate terenul fermei Greenacres, adolescenta Laurel se ascunde de părinți și de surori. Are 16 ani și vrea să viseze în voie la prima ei iubire, rebelul Billy, și la luminile rampei, care o așteaptă la Londra, departe de cadrul bucolic al copilăriei. Însă, până la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toată viața.

2011: Acum actriță consacrată, Laurel Nicolson se întoarce acasă pentru a-și sărbători, împreuna cu surorile ei, mama nonagenară, al cărei sfârșit este aproape. De veghe la căpătâiul lui Dorothy, Laurel este copleșită de amintirile traumatizante din adolescență, iar vorbele șoptite de bătrână la hotarul dintre somn și trezie îi oferă o pistă de investigație. Asemenea unui detectiv, Laurel începe să cerceteze trecutul familiei, aducând la lumină întâmplări incredibile, petrecute în Londra zguduită de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial.

PĂREREA MEA

Este a doua carte scrisă de Kate Morton pe care eu o citesc, înainte de asta am mai citit Grădina uitată, o carte fascinantă cu un stil superb. Am observat în ambele romane o înclinație a autoarei pentru mai multe planuri narative și pentru personaje numeroase și interesante.

Aveam așteptări ridicate de la această carte și nu pot descrie în cuvinte cât de mult mi-a plăcut! Are un stil aparte, o acțiune complicată și dacă e să vorbim despre final, aflați că vă va tulbura la culme. Este o ficțiune inspirată din realitatea cotidiană, iar titlul se referă la ipostaza în care se află unul dintre personaje, aceea de păstrătoare a unui secret teribil.

Personajele sunt numeroase, bine puse la punct și frumos conturate. Trebuie să remarc detaliile deosebite și răbdarea cu care scriitoarea scrie fiecare pagină și dă viață fiecărui personaj în parte. Dintre toate personajele cărții, cel mai mult am admirat-o pe Laurel, prezentată în ipostaza de adolescentă și apoi de femeie matură. Martoră la un incident grav, Laurel nu înțelege crima la care a fost martoră și nici ce amestec are mama sa în toată povestea asta. Dar peste ani, când Dorothy se află la finalul vieții, Laurel află un secret șocant la care nici eu personal nu mă așteptam. Tocmai finalul este cel care m-a hotărât să dau cărții 5 din 5 steluțe.

S-ar putea să nu aveți mereu răbdare să parcurgeți descrierile vaste, dar vă asigur că este o carte ce merită citită. Veți afla povești de viață complexe și secrete de familie. Mi-a plăcut mult de tot acest roman frumos și vreau să îl recomand tuturor celor pasionați de povestiri deosebite de viață.

CITATE

Laurel și-a întors privirile spre mama ei, care dormea. Era chiar locul unde stătuse mama în timpul războiului, în casa din Campden Grove. Dar oare cine îi trimisese o cartolină cu mulțumiri cu mai bine de zece ani mai târziu și de ce?

Abia acum i-a trecut prin cap lui Laurel că fusese prea preocupată de sine ca să se gândească sau chiar să o întrebe pe mama cum fusese ea la 17 ani, ce își dorise, ce greșeli pe care nu voia să le repete fiica ei făcuse.

Apoi cuțitul acela special s-a înfipt în pieptul omului. Timpul părea că și-a încetinit curgerea. Bărbatul a strigat și chipul i s-a schimonosit surprins, de durere și groază. Laurel nu-și putea lua ochii de la el, privindu-i mâinile care cuprinseseră plăselele de os ale cuțitului, în locul unde sângele îi păta cămașa, urmărindu-l cum se prăbușește, în timp ce adierea caldă a vântului îi rostogolea pălăria în țărână.