Autor: Boris Vian
Naționalitate: franceză
An apariție: 1947 ( în 2004 la Editura Univers)
Titlu original: L’Automne à Pékin
Gen carte: ficțiune, roman
Număr pagini: 250
Nota mea: 4/5
Primită de la: Anticariatul online Printrecărți.ro
PREZENTARE
• Boris Vian este poate unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului cultural de după al Doilea Război Mondial. Romancier, poet, dramaturg, traducător, scenarist, regizor de spectacole de cabaret, trompetist de jazz, compozitor și cântăreț de șansonete – Vian are o carieră năucitor de diversă și o faimă pe măsura insolitului.
• „Toamna la Pekin are toate calitățile care-l vor ajuta sa devina un clasic al genului.” (Alain Robbe-Grillet)
Contrar așteptărilor create de titlul-capcana, Toamna la Pekin nu face nici cea mai mica aluzie la nostalgia toamnei sau la exoticul oraș chinezesc, ci se constituie mai curând ca un roman absurd, destinat iubitorilor de jocuri de limbaj insolite. Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectata pe decorul unui desert imaginar – numit simbolic Exopotamia –, unde se construiește o cale ferata fără trenuri, care nu duce nicăieri. Personajele maniacale, voluptuoase sau ilare – un funcționar obsedat de calcule, un arheolog care face zob orice relicvă dezgropată, un doctor care își numără cu grijă pacienții uciși, o femeie cu pielea ca arama și un călugăr ce nu poarta nimic pe sub sutană – sunt antrenate toate în acest vast proiect fără sens, pentru realizarea căruia se dărâmă la fel de mult pe cit se construiește.
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestui roman de la noul colaborator al blogului, anticariatul online Printrecărți.ro și am ales această carte deoarece am fost atrasă în primul rând de titlu, iar în al doilea rând numele scriitorului, despre care auzisem ceva, dar nu mai citisem nimic de el. Trebuie să vă spun că îmi este greu să formulez câteva impresii despre carte, deoarece are un stil bizar și greoi. Deși are în jur de 250 de pagini, nu am citit cartea pe cât de repede mi-aș fi dorit. Am câteva sute de cărți citite până acum, dar un asemenea stil nu am mai întâlnit. Este o carte ce se înscrie cu succes în literatura absurdului și este musai să îl citiți pe Vian. Dacă nu ați citit măcar o carte de a sa, citiți degeaba. Deși aceasta este prima sa carte pe care eu o citesc, trebuie să recunosc că are totuși un stil fascinant.
Tema cărții este greu de identificat, dar dacă ar fi să mă întrebați care cred eu că este, aș spune că este cea a destinului uman, dar și una a iubirii. Însă o iubire bizară și privită tot într-un mod absurd. Cred cu tărie că toate cărțile lui Vian sunt scrise în acest gen și cred că folosește acest stil pentru a-l zăpăci un pic pe cititor. Cartea asta are anumite mesaje ascunse, printre care și o ironie subtilă la adresa anumitor categorii de oameni, cum sunt preoții, șoferii sau inginerii.
Titlul cărții nu mi s-a părut că are în vreun fel legătură cu cartea, deoarece nu apare toamna și nici vreo referire la orașul Pekin, așa că alegerea titlului a rămas pentru mine un mister. Personajele sunt bizare, fac tot felul de lucruri ciudate, se comportă în aceeași manieră și unele chiar au parte de lucruri oribile. După cum v-am mai spus, nu este o carte ușoară și nici nu se citește repede, dar cu toate astea, nu o poți lăsa din mână. Nu pot să zic că am un personaj preferat, dar pot să vă spun ce personaj am antipatizat cel mai tare. În primul rând mi-a fost antipatic încă de la început Amadis Dudu, un personaj care va fi de la început până la sfârșit unul ciudat. Angel a fost puțin simpatic la un moment dat, dar când l-am descoperit mai bine, m-am răzgândit.
Personajele feminine ale cărții (Aramie și Rochelle) sunt frivole și nu le-aș putea include nici pe ele în lista personajelor preferate. Unele scene ale cărții m-au șocat la propriu, așa că nu recomand cartea minorilor, deoarece veți găsi niște scene mai îndrăznețe.Mi-a plăcut limbajul cărții, se vede că scriitorul era o persoană cultă cu un vocabular foarte variat. Ca să nu mă întind prea mult vreau să vă spun că merită să citiți această carte, cu mențiunea să aveți răbdare și să fiți foarte atenți la ceea ce citiți. Vă recomand cu drag acest roman fascinant și aștept de la voi o părere despre această carte sau despre orice altceva ați mai citit de Boris Vian!
CITATE
Munca, leac puternic, îi dă omului facultatea de-a se sustrage temporar neliniștilor și sarcinilor vieții cotidiene.
Nu pot spune. Trebuie să scap de ideea asta cu Rochelle. E imposibil pentru că o iubesc. De altfel asta-i ideea. Vei fi de-ajuns, fără-ndoială, dar în acest moment sunt destul de disperat și nu pot afirma nimic. După Rochelle, pentru mine va urma o perioadă moartă și e păcat că ai venit chiar în acest moment.