Astăzi dau startul unei rubrici noi pe blog în care voi posta periodic fragmente scurte din cărţile pe care eu vi le recomand. Această rubrică se numește Jurnal de lectură și îmi doresc din toată inima să găsiți idei noi de cărţi pe care să le citiţi și să vă placă!

Cartea pe care eu am ales-o astăzi este Fantoma din moară, scrisă de Doina Ruști. Mi-a plăcut foarte mult și doresc să împărtășesc cu voi câteva fragmente preferate:

CITATE

Se făcea că este sfârșitul lumii. Din cer cădeau trâmbe de foc, oamenii alergau în toate părţile, iar eu priveam pe geam, din camera stafiilor. Dintr-odată s-a făcut o lumină albă, de stele, și-a apărut un uriaș ai cărui pași făceau să se zguduie pământul. Când a ajuns în dreptul meu, și-a pus un picior pe aripa morii și s-a aplecat spre mine. Era urât, cu nasul strâmb și gura viermuitoare, avea exact fața piticului din romanul lui Pavel.

Totul părea real, mai puțin locul pe care se ridicase moara și care părea proaspăt ras. Mai întâi voise să întrebe, dar chiar în momentul următor înțelese brusc că ea era cauza dispariției morii. A ei și a ochilor de foc.

Era sufletul lui Maxu ori îngerul morții ori poate doar un semn trimis de…cineva, orice ar fi fost era neobișnuit și chiar după aceea, în nopțile chinuitoare de la școala de corecție și chiar după aceea (…)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.