Matilda, e exact cum ai spus: nimeni nu poate salva pe nimeni altcineva. Poți suferi împreună cu ei, dar nu îi poți salva. Îi mai poți alina, ca atunci când faci un calmant unui bolnav în chinuri, dar efectul trece și doare din nou. În fața suferinței și a morții suntem singuri. De abia atunci suntem cu adevărat singuri.
„Aceasta este o carte. Nu vă luați după spusele personajului principal, „eu nu sunt scriitoare“, sunt doar cuvintele unui personaj, iar personajele nu scriu cărți. Aceasta este o carte pe care o veți iubi, asta după ce veți trece prin a vă plăcea foarte mult, a nu o putea lăsa din mână, a intra în panică atunci când n-o găsiți pe noptieră, pe masă ori în geantă, a cita din ea, a zâmbi la amintirea anumitor pasaje și alte manifestări ale îndrăgostirii la prima vedere. O veți iubi, vă va obseda și o veți și visa. Nu așa se manifestă o iubire omenească adevărată?“ (Ana Barton)
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la Editura Herg Benet și vreau să le mulțumesc că mi-au oferit ocazia să mai descopăr încă un autor român despre care nu știam multe. Este un roman destul de subțire care m-a atras în primul rând prin titlul neobișnuit, Jurnalul primei mele morți. Mă așteptam să fie o carte destul de simplă, care nu necesită atenție deosebită atunci când o citești și cam așa a fost.
Mi-aș fi dorit să o termin repede, dar aici timpul a devenit o problemă destul de mare în ultima vreme. Romanul este scris la persoana I, se citește și se înțelege ușor și cel mai tare m-a impresionat faptul că prezintă idei în care ne recunoaștem fiecare dintre noi.
Temele cărții sunt realiste, de la relațiile de dragoste, până la cele de familie sau prietenie. Titlul este interesant și odată cu lectura cărții descoperim adevăratul său sens. După cum spune și titlul, cartea are forma unui jurnal în care personajul principal dezvăluie detalii din viața personală și despre intențiile sale legate de viitor. Nu vă spun despre ce este vorba, deoarece aș strica suspansul.
Personajele nu sunt numeroase, dar impresionează prin felul lor de a fi și modul lor de acționa. Matilda este personajul principal al cărții și cea care ne prezintă amănunte picante din viața sa. Recunosc că nu a fost un personaj chiar pe placul meu, deoarece are anumite vicii care m-au făcut să o agreez prea mult. Dar cum nu putem iubi toate personajele, asta nu înseamnă că este un roman slab. Ba dimpotrivă. Sunt anumite părți și idei ale cărții care mi-au plăcut, pe când altele nu.
Nu recomand cartea minorilor din cauza limbajului îndrăzneț și vă recomand să o citiți dacă sunteți acomodați cu genul de cărți mai îndrăznețe. Eu nu prea obișnuiesc să citesc astfel de cărți, așa că imaginați-vă că asta a fost un duș rece pentru mine.
Cartea nu are un conflict anumite, ci cuprinde pagini care descriu viața unei tinere care trece prin diferite stări și are gânduri de multe ori ciudate. Dacă vreți să descoperiți despre ce e vorba de fapt în această carte și cum arată Jurnalul primei mele morți scris de Ioana Duda, nu ezitați să citiți cartea.
CITATE
Dar fiecare își trăiește emoțiile în felul lui. Iar eu am fost mereu nespus de sensibilă. Ca și cum m-aș fi născut cu o rană în suflet și orice dezamăgire, durere, neîmplinire, vis spulberat, moment prost, au râșcâit și mai adânc acolo. Iar despărțirea de El a fost faza finală a cancerului care îmi mânca sufletul.
Să spună cine o spune. Iubirea cicatrizează toate rănile de care știi și ălea de le credeai uitate. Ce, credeți că rănile vindecă? Aș! Iluzii. Timpul nu vindecă nimic. Doar trece. Iubirea vindecă. Iar cât ne-am iubit, am fost cea mai fericită bolnavă incurabilă din lume.
Pe mine nu m-am impresionat prea tare. Pasajele in care erau cuvinte și descrieri obscene au stricat tot farmecul cărții. Părerea mea!