Autor: Stephen King
Naționalitate: americană
An apariție: 1974 ( în 2014 la editura Nemira)
Număr pagini: 214
Titlu original: Carrie
Nota mea: 3/5
Primită de la: librăria online Libmag
Puteți găsi cartea AICI
DESCRIERE
Carrie este o adolescentă timidă și retrasă, care, din copilărie, îndură persecuțiile și ironiile colegilor de clasă. Umilințele la care o supun devin o tortură din care simte că nu mai poate ieși. Mai mult, este și victima fanatismului religios al mamei sale, o ființă violentă, brutală.
Când disperarea ajunge la apogeu, Carrie își descoperă o putere înspăimântătoare – telekinezia -, ce-i oferă darul răzbunării: poate să miște, să arunce, să zdrobească și să incendieze orice de la distanță.
PĂREREA MEA
Stephen King nu se numără pe lista autorilor mei preferați și nici în general literatura horror, dar după câteva romane ale lui King care mi-au plăcut mai mult sau mai puțin, am zis să mai fac o încercare. De acest am mai citit încă 3 romane: O mână de oase (care nu m-a impresionat), Cimitirul animalelor (care mi-a plăcut) și Mr. Mercedes (care chiar e interesantă și merită citită). De la Carrie eu aveam ceva așteptări, dar din păcate, nu m-a impresionat deloc, ba chiar m-a băgat într-un reading slump din care cu greu ies. Mi se pare o carte fadă, fără acțiune, fără conflict și este genul de roman care ar trebui să te țină mai mult în suspans, însă nu o face…Este însă prima carte a lui King și se observă că este la început. Asta nu înseamnă că toate cărțile sale sunt la fel și bineînțeles că abia aștept să citesc o altă carte scrisă de el.
Şi acest corpus îi dăduse lui Carrie coşmaruri nesfârşite în care Christul mutilat o fugărea prin coridoarele din vis, agitând un baros şi nişte piroane şi implorând-o să-şi ia crucea şi să-L urmeze. În ultimul timp, visele se metamorfozaseră în ceva mai greu de înţeles dar şi mai sinistru. Scopul nu mai părea să fie uciderea ci un altul, cu atât mai groaznic.
O temă a cărții este adolescența cu toate problemele ei, iar titlul cărții este dat chiar de personajul feminin principal al cărții, Carrie, o tânără cu o viață foarte ciudată și mereu marginalizată de ceilalți. Personajele cărții nu sunt numeroase, iar Carrie nu mi s-a părut un personaj atât de bine construit. Era ea ciudată prin felul ei de a fi și prin tot ce face, însă am tot așteptat momentul ala OAU în care ea ia atitudine și apoi vei sta lipit de carte. Unele chestii din carte sunt chiar dezgustătoare, cam ăsta e stilul lui King, iar mie nu prea îmi place asta. Conflictul cărții a lipsit, iar personajele nu prea îți atrag atenția și nu te fac să le îndrăgești. Mama lui Carrie este un personaj negativ, groaznic, la care nici nu vreau să mă gândesc.
Cât ai clipi în minte i se formă o imagine; mama ei torcând nesfârşite rugăciuni către un Dumnezeu înalt, fără chip, colonar, ce împungea parcările motelurilor cu o sabie de foc pe care o ţinea într-o mână. Înlăuntru-i groaza se înălţă neagră, şi trebui să lupte cu toată puterea spiritului pentru a o ţine în frâu. Nu-şi putea explica oroarea, simţământul premonitoriu.
Dacă ar fi totuși să subliniez un plus al acestei cărți, acela e că prezintă câteva detalii despre telekinezie, iar pe multe dintre acestea nici nu le știam. Nu pot să zic că o recomand cuiva, dar dacă totuși vreți să vedeți care e stilul lui King, citiți-o!Eu i-am dat doar 3 din 5 steluțe pe goodreads. Vă aștept cu impresii și vă rog să îmi recomandați alte cărți scrise de King care v-au plăcut!