Autor: Russel Newell
Naționalitate: americană
An apariție: 2015 (2018 la Editura Leda )
Gen carte: roman, ficțiune, thriller, mister
Număr pagini: 479
Nota mea: 3/5
Primită de la: Editura Corint
Puteți găsi cartea AICI
PREZENTARE
Ziua de Crăciun, 1977. Băiețelul unui om de afaceri de succes dispare. Astfel începe călătoria lui Gus Delaney de a încerca să-i găsească fiul și să afle ce s-a întâmplat. A fost răpit? Mai trăiește? Este fosta soție implicată? Când polițiștii încep să-l considere pe Gus suspect, acesta pierde tot și se prăbușește de pe culmile succesului – acolo unde toată lumea îl idolatriza – în propriul iad pe pământ, abandonat și singur. Între timp, băiatul său, Jack, este luat de niște oameni ciudați și dus într-un loc năucitor.
I se spune că a fost ales și trebuie să uite tot ceea ce a trăit până în acel moment. Izolat de lumea pe care o cunoștea, Jack învață să nu-i mai amintească de tatăl despre care crede că nu îl caută, până ce sentimente neobișnuite și interzise, alături de revelația unui secret întunecat, îl fac să se îndoiască de toate lucrurile în care crezuse cândva.
„Ritmul alert al povestirii o face să fie palpitantă […], iar ancheta poliției în cazul copilului dispărut – desfășurată fără ajutorul tehnologiei moderne – pare autentică în fiecare detaliu. Un thriller de primă clasă, în stilul lui Joseph Finder.” Kirkus Reviews
„Un roman superb scris. O lectură captivantă de la început până la sfârșit.” Indie Reader
PĂREREA MEA
Sunt tentată în ultima perioadă să citesc tot mai multe thrillere, cărți polițiste sau romane care promit mister, suspans și multă acțiune. M-au atras foarte tare coperta minunată și titlul promițător al cărții, iar acest lucru m-a făcut să încep Băiatul și misterioasa dispariție cu multă nerăbdare.
Prietenii mei de la editura Leda sunt o binecuvântare pentru orice cititor, iar eu vreau să le mulțumesc că mi-au oferit șansa de a descoperi acest roman. Nu este un roman prea subțirel (are 479 de pagini), dar să știți că are un stil ușor și se citește repede. Acțiunea cărții curge lin, facem cunoștință cu personajele, aflăm multe detalii despre ele, iar mai apoi unul dintre ele dispare.
Recunosc că mă așteptam să se pună accentul mai mult pe dispariția lui Jack și mai puțin pe anumite aspecte. De asemenea, finalul mi s-a părut mult prea brusc și neverosimil. Mi s-a părut că la final autorul s-a grăbit.
În ultima zi petrecută pe insulă ceru iertare Domnului pentru păcătoșenia și egoismul său și îi promise că-și va dedica din nou viața slujirii Lui.
S-a pus cumva accentul pe relațiile de familie, însă unele idei puteau fi mai bine dezvoltate. De exemplu, sora lui Jack și relația pe care aceasta o avea cu membrii familiei. Dintr-o fetiță mică și inocentă prezentată la început, brusc anii trec și se face mare. Anii care au trecut de la dispariția fiului său îl marchează pe Gus, e și normal, dar parcă prea brusc s-a făcut trecerea.
Cartea mi-a plăcut totuși destul de mult, chiar dacă nu a fost pe măsura așteptărilor mele. Din titlu ne putem da cu ușurință seama că la baza cărții se află o dispariție, dar în ce fel de circumstanțe, suntem lăsați să aflăm singuri.
Tema relațiilor dintre membrii familiei mi s-a părut că a fost bine punctată, mai ales confruntările dintre Gus și Victoria, fosta soție.
Personajele cărții sunt destul de multe și destul de interesante. Mi-a plăcut cumva Gus, a fost ambițios, a luptat până în ultima secundă să își găsească fiul, dar am urât momentele în care a clacat.
Simțea că se află în prezența unui spirit sau a unei forme de energie – Forța, presupuse el – și își dori ca lumina să intre în el și să radieze și dinlăuntrul său.
Este o carte misterioasă, te ține captivat, dar ceva i-a lipsit. Și aici cred că vinovată a fost grăbirea acțiunii și a finalului. I-am dat doar 3 din 5 steluțe pe goodreads, deși mi-aș fi dorit să ofer mult mai mult. Nu este o carte rea, are multe idei interesante din care cu siguranță putem învăța ceva și de aceea doresc să o recomand.
Un alt punct forte al cărții este faptul că acțiunea cărții începe în apropierea Crăciunului. Așa că dacă vreți o carte de acest gen, nu ezitați. Probabil că sunt persoane care au fost fermecate de această carte, iar dacă nu o citiți, nu aveți de unde ști dacă e pe gustul vostru sau nu. Așa că eu zic să îi dați o șansă și să vă formați singuri o părere!