Autor: Jessica Duchen
Naționalitate: britanică
An apariție: 2008 (2012 la Editura Rao )
Gen carte: roman, ficțiune istorică
Număr pagini: 480
Nota goodreads: 3.59
Nota mea : 4/5
Primită de la: Târgul Cărții
PREZENTARE
Martoră la dezastrul în care se transformă viața celei mai bune prietene, Karina simte că a venit momentul să își cerceteze rădăcinile propriei existente. Fiica a doi părinți unguri, dar născută în Marea Britanie, cu un soț englez, mama a unui fiu, descendent, pe de o parte al unui lord, iar de cealaltă parte al unei dinastii de menestreli hoinari, Karina simte ca nu se integrează în nici una din aceste lumi. Dar Rohan, un coleg, violonist, la rândul lui, și admirator al bunicii ei, o încurajează să își cunoască rădăcinile familiei și moștenirea ei nomadă. Descoperirile pe care le va face îi vor schimba viata pentru totdeauna. Trecutul și prezentul se ciocnesc în vreme ce de-a lungul paginilor se întretaie poveștile fascinante ale Karinei și ale bunicii ei, faimoasa violonista Mimi Racz. Pe o scena în continuă mișcare, sentimentul dezrădăcinării se împletește cu cel al continuității, iubirea și dezamăgirea se succed amețitor, singura constantă a acestei familii rămânând sunetul viorii.
PĂREREA MEA
Auzisem de ceva de timp de acest roman, ba chiar unii il lăudau profund, iar alți cititori își manifestau nemulțumirea față de scriitura Jessicăi Duchen. Nu pot să spun că aveam anumite așteptări față de această carte, dar cumva simțeam că o să îmi placă și că voi să ajunge să o recomand la rândul meu. Este genul de carte care are o legătură profundă cu țara noastă, în sensul că sunt multe referiri la România, dar și la Budapesta, capitala țării cu care ne învecinăm. Țiganii unguri sunt prezentați în cartea asta într-un mod aparte și ăsta este unul dintre elementele cărții care m-au fascinat. Cartea este atât de complexă, încât trebuie să recunosc că mi-au trebuit cam vreo 100 de pagini (din cele 480 de pagini, format mic) ca să înțeleg acțiunea și rolul fiecărui personaj. Autoarea cărții este de fapt de origine britanică și mi-a plăcut enorm cum făcea paralela între Ungaria unui timp de mult apus și Anglia din prezentul cărții.
Se urcă într-un alt tren, schimbă din nou, merge, urcă, coboară, merge. Și și-a uitat vioara într-unul dintre trenurile astea îngrozitoare, care o poartă peste tot și nicăieri.
Personajele sunt atât de mult și atât de frumos construite, încât te fascinează și te contrariază în același timp. Nu vreau să insist în prezentarea lor pentru că, nu-i așa, cel mai bine îți formezi o opinie citind cartea respectivă. Tema cărții este socială, dar prezintă și o temă istorică, în care violoniștii ocupau un loc anume în societate și de multe ori, pasiunea pentru vioară se moștenea. Violonista din titlu s-ar putea referi atât la Karina, tânăra care își îngropase aproape toate visele după căsătorie și nașterea unui copil, dar și la Mimi, bunica ei țigancă și unguroaică, o femeie extraordinară care a stârnit pasiuni și a uimit lumea cu talentul ei de violonistă. Așadar, există o dublă perspectivă a titlului. Să vă spun care personaj a fost mai fascinant pentru mine? Păi după cum vă puteți da bine seama, oscilez între Karina și Mimi, bunica sa. Mimi a fost puternică, a trecut prin multe și dacă veți citi cartea, veți vedea ce destin tumultuos a avut această femeie talentată. Karina nu pare puternică la început, tot oscilează și vor fi anumite evenimente care o vor supune la decizii imediat.
Începi să te întrebi cine era acolo. Cine te-ar fi putut auzi. Când știi de ce sunt în stare oamenii când au un pic de putere.
Un alt personaj contradictoriu este Lindy, prietena Karinei, o altă tânără care provine dintr-o familie cu multe probleme. Și ea va lua anumite decizii, unele radicale, și recunosc că partea aia a fost extrem de tulburătoare pentru mine. Personajele fac multe alegeri, unele bune, altele deloc inspirate, dar toate sunt fascinante. Este romanul cu multe personaje și foarte bine documentat, iar pasionații de muzică care au citit cartea îmi vor da dreptate. Cartea asta mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam și un alt element care mi-a plăcut sunt descrierile fabuloase. Că e personaj, că e un anumite oraș sau loc, totul este incredibil de frumos prezentat. Așa că eu vă recomand călduros acest roman și aștept cu multă nerăbdarea impresiile voastre. Mulțumesc prietenilor minunați de la Târgul Cărții pentru acest exemplar!